Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 03 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 03 noiembrie 2011 00:45
Sergiu Costin a făcut o scurtă radiografie a meciului la cîteva minute după fluierul final. A conchis, cu un zîmbet amar: ”Credeam c-o lasă şi ei mai moale”
Man.United - OŢELUL GALAŢI 2-0
Au marcat: Valencia (8 - VIDEO), Rooney (85 - VIDEO)
- Sergiu, prea puţin, prea frustrant şi de data asta?
- Ce să mai zici... Au echipă foarte puternică. Noi? Nici nu avem noroc, iar fără şansă într-un astfel de meci...
- V-au tremurat picioarele?
- Nu se pune problema de frică sau că n-am fi fost motivaţi. Însă ne-a lipsit norocul. Nu pot să zic că nu avem valoare, dar aşa e fotbalul. Speram s-o lase şi ei mai moale, la un moment dat să-i prindem. Ce să-i prinzi?! De ajuns la poartă, am ajuns, mai departe...
- Care ţi s-a părut cel mai bun fotbalist al acestei echipe stelare?
- Nu-mi permit să fac astfel de topuri. Totuşi, Chicharito mi-a pus cele mai mari probleme, în sensul că avea o viteză peste a tuturor. Dar toţi fotbaliştii lui United sînt fantastici.
"Nu a fost vis să jucăm pe Old Trafford, e realitate. Am pierdut în faţa unei formaţii foarte puternice, chiar dacă am jucat mai bine decît la Bucureşti, ne-am făcut ocazii. Nu am fost neputincioşi. Ce comparaţie să facem?! Am fi «duşi cu capul»"
Dorinel Munteanu, antrenor Oţelul
"Nu a vrut să intre în poartă. United nu a prins o seară strălucită, dar pentru asta merită lăudată echipa Oţelului"
Marius Pena, atacant Oţelul
"Gălăţenii au pus mult suflet, au arătat multă energie aici. Oţelul are un spirit frumos, nu s-a oprit nici o secundă. Sîntem mulţumiţi cu acest 2-0. Eu nu-i dau sfaturi lui Dorinel Munteanu, ştie el ce are de făcut"
Alex Ferguson, antrenor Manchester United