Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 18 februarie 2015 00:00 / Actualizat miercuri, 18 februarie 2015 00:50
Fără minge, sechestrată de nemţi, Şahtior va încerc a aceeaşi tactică pe Allianz Arena: apărare şi contraatac. Aşteptînd ca viteza şi tehnica brazilienilor să-l surprindă pe Guardiola.
"Vom fi eroi dacă batem, Bayern e cea mai bună din lume". Mircea Lucescu ştia ce-l aşteaptă. Şi nu-l ajuta nimic. Şahtior nu mai jucase un meci oficial de 69 de zile. Iar acasă era Lvov, nu Doneţk, cedat separatiştilor ruşi.
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Luce l-a îmbrăţişat pe Guardiola, şi-a pus căciula maro de lînă şi a sperat, tremurînd în gerul din vestul Ucrainei. -5 grade Celsius sînt greu de suportat şi pentru el şi pentru fotbaliştii săi de ciocolată crescuţi în căldura carioca.
"Sîntem mai tehnici şi mai rapizi", a plusat antrenorul. Dar ce faci dacă brazilienii, 6 titulari aseară, toţi de la mijloc în sus, n-au mingea, pierzînd-o prea repede, după două-trei pase? Pentru că Bayern a creat din start o plasă de păianjen în jurul fiecărui adversar, izolîndu-l şi deposedîndu-l.
A recuperat iute şi n-a mai dat balonul înapoi. A avut şi 70% posesie! Şahtior n-a mai putut decît să se apere, să ridice un zid în faţa porţii şi să aştepte contrele. Care nu prea au apărut. Albii, experimentaţi, le-au blocat la timp. Inclusiv prin multe faulturi.
Eliminarea i-a calmat pe nemţi
Jocul, o singură direcţie. Nemţii, toate ocaziile pînă la pauză. Robben sprinta, dribla şi fisura apărarea ucraineană. Deschidea unghiuri şi pasa ideal. Dar bavarezii n-aveau şi vîrf. Thomas Muller e bun, însă nu e un golgeter. Şi a fost capăt de linie. N-a profitat de nici o şansă. Mîna moartă a lui Guardiola. Această imprecizie la finalizare a generat şi nervii munchenezilor.
Apoi, în plină sesiune de pase alb-roşii, Şahtior a prins curaj, a rupt jocul cu cîteva şarje. Iar în minutul 65, Alex Teixeira l-a depăşit pe Boateng, forţîndu-l pe Xabi Alonso să-l faulteze din spate la 35 de metri de poartă. Spaniolul avea deja "galben". Şi un tackling brutal înainte. "Roşu".
Din acel moment, în zece, Bayern n-a mai riscat nimic. Dar nici portocaliii n-au muşcat din adversari. Parcă tuturor le-a convenit acest 0-0. Şi urmează încă un meci al strategilor Luce şi Pep, pe 11 martie. Primul gol va scurtcircuita acest duel. Atunci vom vedea fotbal adevărat.
Penalty, Bayern?!
O fază controversată în minutul 83. Robben a fentat în careu şi a armat pentru un şut-centrare. Rakiţki a alunecat, apoi a văzut tîrziu mingea olandezului. Din instinct, a încercat să-şi protejeze faţa, dar a amortizat mingea cu mîna stîngă. Arbitrul Undiano Mallenco putea da penalty.
1-1 a fost raportul şuturilor pe poartă după 90 de minute (1-5 în total)
59 la sută a fost posesia lui Bayern: cu un om în plus, Şahtior a echilibrat
8 cartonaşe galbene (3-5) şi unu roşu s-au dat aseară
"Îmi pare rău că n-am forţat mai mult în superioritate numerică, trebuia s-o facem pentru că aveam calitate. Reuşitele noastre ofensive au fost minime. Avem o şansă minimă, dar încercăm s-o exploatăm" (Mircea Lucescu, antrenor Şahtior)
ŞAHTIOR - BAYERN 0-0
ŞAHTIOR: Piatov - Srna, Kucer, Rakiţki, Şevciuk - Fernando, Fred - Douglas Costa (78 Marlos), Alex Teixeira, Taison (84 Wellington Nem) - Luiz Adriano (89 Hladki). Antrenor: M. Lucescu
BAYERN: Neuer - Rafinha, J. Boateng, Alaba, Bernat - Xabi Alonso, Schweinsteiger - Robben, Gotze (74 Lewandowski), Ribery- T. Muller (70 Badstuber). Antrenor: P. Guardiola
A arbitrat Alberto Undiano Mallenco (Spania)
Eliminare: Xabi Alonso (65)
Returul se va juca pe 11 martie.