INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  VIRTUS - FCSB

FOTO + VIDEO Le-a dat șapte » FCSB i-a „dezmembrat” pe amatorii de la Virtus, returul n-ar trebui să se mai joace

FCSB s-a distrat împotriva celor de la Virtus, pe care i-a surclasat cu un categoric 7-1, în primul tur al Ligii Campionilor. Partida retur se va juca pe 16 iulie, de la 20:30, pe arena din Ghencea FOTO: Ionuț Iordache (GSP) +41   FOTO
FCSB s-a distrat împotriva celor de la Virtus, pe care i-a surclasat cu un categoric 7-1, în primul tur al Ligii Campionilor. Partida retur se va juca pe 16 iulie, de la 20:30, pe arena din Ghencea FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de , - Publicat marti, 09 iulie 2024 23:55 / Actualizat miercuri, 10 iulie 2024 01:47

FCSB s-a distrat cu amatorii de la Virtus, pe care i-a surclasat, 7-1, în primul tur al Ligii Campionilor. Partida retur se va juca pe 16 iulie, de la 20:30, pe arena din Ghencea.

În fața unei echipe de amatori, FCSB și-a arătat superioritatea încă din primele secunde. Putea deschide scorul chiar la prima fază, când Alexandru Băluță a rămas singur cu portarul, dar nu a reușit să îl învingă.

Darius Olaru, venit cu chef de fotbal de la Euro, unde a jucat doar 26 de minute, i-a terorizat pe jucătorii din San Marino în prima repriză. Căpitanul a înscris de la punctul cu var în minutul 6, după hențul comis de Golinucci în duelul cu Ngezana.

Olaru a reușit „dubla” în minutul 11. Mijlocașul a tras fără milă din marginea careului, iar mingea a lovit violent „transversala”, apoi a intrat în poartă, 2-0.

Daniel Popa, la primele goluri pentru FCSB

Virtus - FCSB, în primul tur al Ligii Campionilor / foto: Ionuț Iordache
Virtus - FCSB, în primul tur al Ligii Campionilor / foto: Ionuț Iordache
Virtus - FCSB, în primul tur al Ligii Campionilor / foto: Ionuț Iordache
Virtus - FCSB, în primul tur al Ligii Campionilor / foto: Ionuț Iordache
Virtus - FCSB, în primul tur al Ligii Campionilor / foto: Ionuț Iordache
+36 FOTO

Campioana României a continuat instrucția. Lansat de Olaru, Daniel Popa a profitat de ieșirea penibilă a portarului advers, l-a fentat pe acesta, apoi a marcat.

Fostul dinamovist a reușit și el „dubla” în minutul 27. După o bâlbâială în apărarea adversă, mingea a ajuns la Popa, care cu o singură fentă a trimis „după semințe” 3 adversari, inclusiv portarul, și a finalizat în plasa laterală, 4-0.

Campioana a mai marcat în minutul 37 prin Olaru, hattrick fără ca măcar să transpire. Cu Daniel Popa în poziția de servant, Olaru a înscris cu siguranță la colțul scurt.

În ultimele 8 minute ale primei părți, roș-albaștrii au considerat că ar fi mult să îi administreze adversarei „setul” încă din prima repriză și au pasat cu siguranță, în uralele a celor 2.000 de fani români din tribune.

FCSB, 4 schimbări la pauza meciului

După pauză, 4 fotbaliști ai campioanei României au rămas la vestiare. Dawa, Miculescu, Antwi și Alhassan i-au înlocuit pe Ngezana, Băluță, Crețu și Șut.

Cu calificarea în buzunar, FCSB a abordat repriză secundă cu frâna de mână trasă. Ba chiar i-a lăsat pe amatori să se apropie de poartă. Golinucci a tras pe lângă poartă în minutul 49, dar fără să îi creeze emoții lui Târnovanu.

Apoi, roș-albaștrii au realizat din nou că este meciul perfect pentru a-și rotunji cifrele și au revenit în atac. Chiar dacă primul gol al reprizei secunde a venit abia în minutul 70, cursele reușite de Kiki și Antwi, „rachetele” din benzile campioanei au creat panică totală la fiecare fază.

David Miculescu, intrat la pauză, a profitat și el de adversarii extrem de slabi pe care i-a avut în față și a reușit și el o „dublă”.

Federico Piovaccari, moment de glorie

Nu toți jucătorii celor de la Virtus au părăsit terenul în genunchi. Piovaccari a intrat pe teren în minutul 82, iar fanii roș-albaștrilor nu au uitat că au în față fotbalistul care a marcat ultimul gol al unei echipe Românești în grupele Ligii Campionilor și l-au ovaționat pe acesta.

Pe 6 noiembire 2013, acesta deschidea scorul în deplasarea de pe terenul lui Basel, iar FCSB remiza cu scorul de 1-1, după ce era egalată pe final.

A marcat și nu i-a venit să creadă

Totuși, nu doar Piovaccari a avut momentul lui de glorie. În minutul 86, Battistini a speculat o nesincronizare în apărarea bucureștenilor și a marcat în poarta lui Târnovanu. Acesta a fost în culmea fericirii, după, probabil, cel mai important gol al carierei.

Partida retur se va juca pe 16 iulie, de la 20:30, pe arena din Ghencea.

Pentru FCSB urmează primul meci din noul sezon de Superliga, în care roș-albaștrii o vor înfrunta pe U Cluj, pe stadionul Steaua. Meciul este programat sâmbătă, 13 iulie, de la 22:00.

FINAL. Virtus - FCSB 1-7

  • Click aici pentru statistici
  • Au marcat: Battistini '86 / Olaru '6, '11, '37, D. Popa '23, '27, Miculescu '70, '73
  • Aproximativ 2.500 de spectatori urmăresc meciul din tribunele stadionului, număr neoficial. Dintre aceștia, nu mai puțin de 2.000 sunt români.
  • Conform așezării de pe pagina de Facebook a celor de la FCSB, campioana va începe meciul în sistemul 4-2-3-1, cu Șut și Edjouma închizători și cu Darius Olaru avansat pe poziția de „decar”.
  • Campioana a ales o formulă experimentală, cu 6 rezerve. Este vorba de Valentin Crețu, Denis Haruț, Malcom Edjouma, David Kiki, Luis Phelipe și Daniel Popa

Final de meci. FCSB se impune cu 7-1.

Min. 86: GOL Virtus, 1-7. Battistini reușește să marcheze în poarta FCSB-ului, după neatenția lui Kiki.

Min. 82: Federico Piovaccari, fostul atacant de la FCSB, întră și el pe teren. Românii aflați în tribune l-au ovaționat.

Min. 77: Alhassan trage din careu, dar portarul advers respinge.

Min. 73: GOL FCSB, 7-0. Miculescu primește de la Edjouma și înscrie la colul lung.

Min. 70: GOL FCSB, 6-0. După un șut trimis de Popa, Mingea ajunge la Miculescu, care driblează portarul și marchează.

Min. 69: Popa trimite spectaculos spre poartă, dar Passaniti respinge.

Min 65: Baba Alhassan marchează cu capul, însă africanul lovește portarul în momentul săriturii, iar golul este anulat.

Min. 64: David Miculescu trimite cu capul spre poartă, dar Passaniti reține fără emoții.

Min. 55: Luis Phelipe încearcă colțul lung din partea stângă, dar trace alături.
Min. 53: După un start curajos al gazdelor, FCSB a pus stăpânire pe joc și pasează cu siguranță.

A început repriza secundă! Patru schimbări în echipa celor de la FCSB. Dawa, Miculescu, Antwi și Alhassan i-au înlocuit pe Ngezana, Băluță, Crețu și Șut.

Final de primă repriză! FCSB s-a distrat în prima parte și i-a chinuit teribil pe cei de la Virtus.

Min. 43: Daniel Popa șutează din apropiere, dar portarul advers reține fără emoții.
Min. 37: GOL FCSB, 5-0. Darius Olaru reușete „tripla”. Primește în mijlocul careului de la Daniel Popa și înscrie la colțul scurt.

Min. 35: Prima faza a celor de la Virtus. Sabato trage de la 20 de metri, dar trage mult pe lângă poartă.

Min. 32: Daniel Popa scapă singur cu portarul advers, dar șutul acestuia nu prinde poarta.

Min. 27: GOL FCSB, 4-0. „Dublă” pentru Daniel Popa! Mingea ajunge la atacant în careu, care face o fentă prin care păcălește doi adversari, apoi trage în plasa laterală.

Min. 22: GOL FCSB, 3-0. Daniel Popa marchează primul său gol în tricoul campioanei. Lansat de Darius Olaru, fostul dinamovist profită de ieșirea greșită a portarului advers, trece de acesta și înscrie.

Min. 17: Golinucci vede cartonașul galben, după ce îl calcă urât pe Ngezana

Min. 15: Darius Olaru, aproape de „triplă”. Ajunge în poziție de unu la unu cu portarul advers, dar lobul acestuia nu ajunge în poartă.
Min. 13: David Kiki trimite în careu pentru Daniel Popa, dar atacantul campioanei șutează în blocaj. Corner pentru FCSB.
Min. 11: Gol FCSB, 2-0. Darius Olaru trimite o „bombă” de la aproximativ 20 de metri. Mingea lovește „transversala”, apoi intră în poartă.

Le-a dat șapte » FCSB i-a „dezmembrat” pe amatorii de la Virtus, returul n-ar trebui să se mai joace
Olaru, gol în Virtus - FCSB

Min. 6: Gol FCSB, 1-0. Darius Olaru trage puternic pe centru și deschide scorul.

Min. 5: După ce a verificat faza la VAR, „centralul” a dictat penalty pentru FCSB. Golinucci a atins mingea cu mâna în urma unui duel cu Ngezana.

Le-a dat șapte » FCSB i-a „dezmembrat” pe amatorii de la Virtus, returul n-ar trebui să se mai joace
Henț în Virtus - FCSB / FOTO: Captură @Prima Sport 1

Min. 2: O primă ocazie pentru campioana României. Darius Olaru îi pasează lui Baluță, care trage în portar din apropiere.
A început meciul!

Virtus - FCSB, echipele de start

Virtus: Passaniti - Pupeschi, Rinaldi, De Lucia - Battistini, Montanari, Golinucci, Sabato - Buonocunto, Vallocchia - Benincasa
Rezerve: De Angelis, Gentillini, Piovaccari, Lombardi, Tortori, Gori, Muggeo, Ceccaroli, Angeli, Ciacci, Rizzo
Antrenor: Luigi Bizzotto

Echipa de start a celor de la FCSB: Târnovanu - Crețu, Haruț, Ngezana, Kiki - Edjouma, Șut - Băluță, Olaru, Phelipe - D. Popa
Rezerve: Vlad, Dawa, Miculescu, Lixandru, Antwi, Radunovic, Alhassan
Antrenor: Elias Charalambous

UPDATE. 21:50: Fanii români fluieră crainicul

Din cei 2.000 de fani prezenți în acest moment pe stadion, 1.500 sunt români. Suporterii roș-albaștrilor îl fluieră pe crainic în momentul în care acesta pronunță „FCSB”. Aceștia ar fi vrut să îl audă prezentând echipa lui Gigi Becali drept „Steaua”.

UPDATE. 21:30: Jucătorii celor de la FCSB au ieșit la încălzire

Fotbaliștii celor de la FCSB au ieșit la încălzire / foto: Ionuț Iordache
Fotbaliștii celor de la FCSB au ieșit la încălzire / foto: Ionuț Iordache
Fotbaliștii celor de la FCSB au ieșit la încălzire / foto: Ionuț Iordache
Fotbaliștii celor de la FCSB au ieșit la încălzire / foto: Ionuț Iordache
+33 FOTO

UPDATE. 21:10: Jucătorii lui Virtus au ieșit la încălzire. Federico Piovaccari, ultimul care a apărut pe gazon

În momentul în care cei de la Virtus au ieșit la încălzire, Federico Piovaccari, fostul jucător de la FCSB, a fost ultimul care și-a făcut apariția pe gazon.

UPDATE. 21:10: Fanii lui Virtus, mesaj pentru FCSB

Înainte de meci, câțiva suporteri gazdelor au afișat un banner pe care apărea mesajul: „Unele lumini nu pot fi stinse nici de Steaua”, semn că fanii cred în echipa lor în această seară.

Le-a dat șapte » FCSB i-a „dezmembrat” pe amatorii de la Virtus, returul n-ar trebui să se mai joace
Fanii lui Virtus, mesaj pentru FCSB

UPDATE. 20:50: Suporterii români au ajuns la San Marino Stadium, pentru meciul Virtus - FCSB

Cu puțin mai bine de o oră înainte de startul meciului, aproximativ 200 de suporteri ai FCSB-ului au ajuns la stadionul celor de la San Marino. Nu lipsește Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord.

Suporterii români au ajuns la San Marino Stadium, pentru meciul Virtus - FCSB / foto: Ionuț Iordache
Fotbaliștii celor de la FCSB au ieșit la încălzire / foto: Ionuț Iordache
Fotbaliștii celor de la FCSB au ieșit la încălzire / foto: Ionuț Iordache
Fotbaliștii celor de la FCSB au ieșit la încălzire / foto: Ionuț Iordache
+33 FOTO

UPDATE. 20:35: Echipa celor de la FCSB a ajuns la stadion pentru meciul cu Virtus

Campioana României este mare favorită în această „dublă”. Echipa din San Marino este cotată la un singur milion de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com. Valoarea virtuală a lotului celor de la FCSB este de 39 de milioane. În această sumă intră însă și cele 7 milioane la care este cotat Florinel Coman, care nu mai este jucătorul roș-albaștrilor.

FCSB nu se va putea baza pe 5 fotbaliști. Este vorba de suspendații Vlad Chiricheș și Marius Ștefănescu, dar și de accidentații Octavian Popescu și Alexandru Pantea, în timp ce Alexandru Musi va fi menajat.

În primul meci al sezonului, FCSB a câștigat la pas meciul cu Corvinul Hunedoara, scor 3-0, din Supercupa României.

Toate meciurile din turul I al Champions League:

AC Virtus (San Marino) - FCSB (România)
Slovan Bratislava (Slovacia) - FC Struga (Macedonia de Nord)
The New Saints FC (Țara Galilor) - FK Decic (Muntenegru)
Borac Banja Luka (Bosnia) - KF Egnatia (Albania)
Hamrun Spartans (Malta) - Lincoln Red Imps (Gibraltar)
FC Ballkani (Kosovo) - UE Santa Coloma (Andorra)
KI Klaksvik (Insulele Feroe) - FC Differdange 03 (Luxemburg)
FK Panevezys (Lituania) - HJK Helsinki (Finlanda)
FC RFS (Letonia) - Larne FC (Irlanda de Nord)
Vikingur (Islanda) - Shamrock Rovers (Irlanda)
FC Ordabasy (Kazahstan) - FC Petrocub (Moldova)
Ludogorets (Bulgaria) - Dinamo Batumi (Georgia)
Dinamo Minsk (Belarus) - FC Pyunik (Armenia)

GALERIE FOTO. Antrenament FCSB înaintea primului meci din Champions League

FCSB efectuează antrenamentul oficial în San Marino, pentru debutul în Champions League FOTO Ionuț Iordache (GSP)
FCSB efectuează antrenamentul oficial în San Marino, pentru debutul în Champions League FOTO Ionuț Iordache (GSP)
FCSB efectuează antrenamentul oficial în San Marino, pentru debutul în Champions League FOTO Ionuț Iordache (GSP)
FCSB efectuează antrenamentul oficial în San Marino, pentru debutul în Champions League FOTO Ionuț Iordache (GSP)
FCSB efectuează antrenamentul oficial în San Marino, pentru debutul în Champions League FOTO Ionuț Iordache (GSP)
+44 FOTO

Jucătorii mei tratează meciul foarte serios. Ați văzut și săptămâna trecută în meciul din Supercupă. Avem un lot numeros, transferurile ne vor ajuta mult. Mâine voi face câteva schimbări în echipă față de ultimul meci. În câteva zile începe și campionatul, voi roti jucătorii. Trebuie să fim foarte serioși.
- Elias Charalambous, antrenor FCSB

VIDEO. FC VIRTUS - FCSB » Antrenamentul roș-albaștrilor pe stadionul Fonte dell'Ovo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (107)
Thewinnerforever
Thewinnerforever  •  15 Iulie 2024, 18:53
Postat de muzzi1 pe 10 Iulie 2024, 00:18

pai esti mincinos ma, incerci sa induci ideea ca turul preliminar al UCL este UCL! nu este ma, este doar un tur preliminar! ca fsn a trecut de primul tur, ar fi fost culmea cu manipulantii marfuri de la Conad Aquaviva! sa va preocupe ca au luat gol de la casiere si carabinieri! cu serif tiraspol pierdeti si voi la orice ora, ai sa vezi!

ce idee induc eu cand spun ca celalte campioane nu au trecut de turul 1 ucl? doar Steaua a trecut. ma refer la cele din Romania,evident. cu serif tiraspol nu mai putem pica in preliminarile ucl. qed

atthur
atthur  •  14 Iulie 2024, 18:14
Postat de muzzi1 pe 13 Iulie 2024, 07:11

nu ai inteles chipurile ca sunt cenzurat degeaba ! zic chipurile, ca probabil tu o faci!

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

rav410wrc
rav410wrc  •  13 Iulie 2024, 14:07
Postat de muzzi1 pe 12 Iulie 2024, 20:44

***

Hai ca deja devine cronica, balbaiala asta a ta "***" ... Mai schimba si tu placa !! :))) Ah da, si ia de "mai sus" !! ;)))

Vezi toate comentariile (107)
Comentează