Articol de Adrian Jitea - Publicat marti, 16 mai 2023 23:28 / Actualizat marti, 16 mai 2023 23:28
Al-Tai, formația antrenată de Mirel Rădoi, a fost învinsă de Al Nassr, cu portughezul Cristiano Ronaldo integralist, scor 0-2, în runda cu numărul 27 a primei ligi din Arabia Saudită.
Mirel Rădoi și-a așezat bine echipa în prima repriză. Dominarea milionarilor de la Al Nassr nu a fost atât de evidentă pe cât se preconiza, iar tabela a arătat un imaculat 0-0 la pauză. Partea secundă a fost una explozivă.
Mirel Rădoi, eșec în fața lui Cristiano Ronaldo
În minutul 48, Cristiano Ronaldo a răbufnit la adresa arbitrului și a văzut cartonașul galben. Portughezul a făcut gesturi largi din mâini, cerând o lovitură de la 11 metri pentru un fault comis asupra coechipierului Abdulmajeed Al Sulaiheem.
După analiza din camera VAR, Al Nassr a primit penalty, transformat de Cristiano. Infracțiunea a fost una fără dubii.
În afara eșecului, Rădoi va trebui să gestioneze și o situație tensionată din vestiar. În momentul înlocuirii din minutul 78, Amir Sayoud, starul lui Al-Tai, avut o criză de nervi. A aruncat toate obiectivele care i-au ieșit în cale, înainte de a se așeza pe banca de rezerve.
Soarta meciului a fost tranșată în minutul 80. Hussain Qasim, aflat în postura de ultim apărător, a pasat direct la Talisca. Brazilianul a rămas singur cu portarul și nu putea rata.
Al Nassr, la 5 puncte de liderul din Arabia Saudită
Al-Tai pierde al doilea meci consecutiv. Rămâne cu 34 de puncte, pe locul 7, fără nicio grijă în privința retrogradării.
Cu 3 etape rămase de disputat, Al Nassr ocupă poziția secundă. Are 60 de puncte, 5 sub liderul Al-Ittihad.
FINAL. Al-Tai - Al Nassr 0-2
- Au marcat: Ronaldo 52 (pen.), Talisca 81
- Vezi AICI cele mai interesante statistici!
În minutul 48, Cristiano Ronaldo a răbufnit la adresa arbitrului și a văzut cartonașul galben. Portughezul a făcut gesturi largi, din mâini, cerând o lovitură de la 11 metri pentru un fault comis asupra coechipierului Abdulmajeed Al Sulaiheem. După analiza din camera VAR, Al Nassr a primit penalty, transformat de Cristiano.
Al-Tai - Al Nassr, echipe de start:
Al-Tai: Braga - Collins Fai, Majrashi, Semedo, Qasim - Sayound, Dener, Ali, Harzan - Musona - Mbenza
Antrenor: Mirel Rădoi
Al Nassr: Rossi - Al Ghannam, Al Oujami, Gonzalez, Konan - Luiz Gustavo - Talisca, Al Sulaiheem, Ghareeb, Al Khaibari - Cristiano Ronaldo
Antrenor: Dinko Jelicic
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro