INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  PORTUGALIA

VIDEO Marea surpriză de pe lista lui Edi Iordănescu e pe val » A înscris în prima ligă din Portugalia + anul trecut spunea că nu mai e interesat de națională!

Alex Dobre, după golul de duminică / Sursă foto: facebook.com/FCFamalicao
Alex Dobre, după golul de duminică / Sursă foto: facebook.com/FCFamalicao

Articol de - Publicat luni, 20 martie 2023 17:14 / Actualizat luni, 20 martie 2023 17:42

Alexandru Dobre (24 de ani), fotbalistul convocat în premieră de Edi Iordănescu la echipa națională, vine la lot cu moralul la cote maxime. Fostul junior al lui Bournemouth, aflat în prezent în Portugalia, la Famalicão, a marcat duminică seara, în victoria cu Boavista, scor 2-1.

Folosit titular, internaționalul român a majorat avantajul echipei sale în minutul 60. Mijlocașul ofensiv a recepționat o minge în interiorul careului și a șutat în forță, din întoarcere, fără șanse pentru portarul advers. Dobre a rămas în teren până în minutul 88. 

A fost cel de-al doilea gol reușit de Dobre în tricoul lui Famalicão, pentru care mai înscrise o dată și în Cupa Portugaliei. Românul va mai evolua pentru lusitani până la finalul sezonului, când îi expiră împrumutul de la Dijon.

Alex Dobre, convocat de Edi Iordănescu. Anul trecut, spunea că nu mai e interesat de echipa națională

Edi Iordănescu a surprins și l-a convocat pentru „dubla” cu Andorra și Belarus pe Alexandru Dobre, extrema stângă de la Famalicao, ocupanta locului 9 în prima ligă portugheză, care se plânsese în trecut că e ocolit de selecționerii primei reprezentative.

„Nu mai sunt interesat de echipa națională a României. Cei de acolo mă fac să mă simt inexistent, invizibil. Nu mi-au respectat munca. Nu știu dacă cineva mă urmărește cu adevărat pentru că, din ceea ce observ la fiecare convocare, indiferent de selecționer, se pare că pe mine nu mă vede nimeni”, spunea Alex Dobre în primăvara lui 2022, în perioada în care evolua la Dijon, în a doua ligă franceză.

În campania din Liga Națiunilor, Iordănescu n-a apelat deloc la Dobre. Selecționerul le-a transmis clar celor din staff că „la mine nu funcționează poziția de forță și presiunea”, astfel că nu a dorit să mizeze pe acesta.

Alex Dobre, plimbat prin Anglia

Dobre a plecat din țară în 2016 și a semnat cu Bournemouth, care nu l-a folosit decât într-un meci din Cupa Angliei și l-a împrumutat la Bury, Yeovil, Rochdale și Wigan, evoluând în ligile inferioare de la Championship până în League Two destul de puțin (cu excepția lui Yeovil). Dijon l-a cumpărat în 2020 pe Alexandru cu un milion de euro de la Bournemouth.

VIDEO Andrei Ivan, despre absența de la prima reprezentativă: „Nu am vorbit cu Edi Iordănescu”

Citește și alte știri de actualitate: 

EXCLUSIV Episodul care l-a compromis pe Andrei Ivan » Gazeta a aflat din surse federale de ce nu a fost convocat la națională

VIDEO Alexandru Cicâldău le dă peste nas contestatarilor: „Asta ne va duce la Campionatul European”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Campionate
Prima „victimă” a lui Dan Șucu la Genoa! Anunțul venit din Italia
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Superliga
Unde a dispărut Dan Șucu, în timp ce italienii îl așteptau diseară la Genoa - Napoli
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (2)
arnautull
arnautull  •  20 Martie 2023, 18:35

De ani de zile se cauta sa se stabileasca un nucleu de echipa nationala, Ce vezi depaseste orice logic. Lot schimbat de la o convocare la alta in mod substantial. Cum apare vreo oferta la palat cum se intra la vopist, ultimul pe lista Sut. Cum apare cate unul de nicaieri, pe la vreo obscura echipa de pe afara, chiar si din divizia B sau din celebrele si valoroasele campionate din golf, cum este chemat. Ca lautarii nene, dupa ureche, ca meseria si profesionism cui sa-i ceri, lui Cocosila, lui Iedutu lu` tatutu, la alti invartitori de prin federatie, tipi care nu au tangenta cu fenomenul si numai cu gasca.

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  20 Martie 2023, 18:20

...ar fi bun in locul lui Yannis ...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează