Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 10 decembrie 2023 12:02 / Actualizat duminica, 10 decembrie 2023 12:56
Alexi Pitu (21 de ani), mijlocaș stânga, a fost titular pentru Bordeaux în meciul cu Angouleme, scor 1-0, în Cupa Franței.
Internaționalul român de tineret s-a făcut remarcat într-un sens negativ și a fost criticat dur de presa din Franța. A primit doar nota 3 în ziarul Sud Ouest.
Alexi Pitu, criticat dur în Franța
„Folosit la mijlocul terenului la începutul meciului, a fost dominat în prima repriză, la fel ca mulți alți coechipieri. Însă, a depus efort și s-a arătat disponibil în momentele de posesie ale echipei lui.
În repriza secundă a fost trecut pe postul de extremă stânga, unde a fost invizibil până la ieșirea de pe teren, în minutul 73”, au scris francezii.
Pitu a fost printre cei mai slabi de pe teren, asta în condițiile în care a întâlnit un adversar modest, mai aproape de amatorism decât de fotbalul mare. Angouleme este pe locul 8 în grupa B din Liga a patra franceză, la jumătatea clasamentului.
Pitu e rezervă la locul 17 din Ligue 2
Pitu a ratat șansa să îi arate antrenorului că merită să joace mai mult. E e rezervă în Ligue 2, a bifat 14 minute în ultimul meci de campionat, 2-3 cu Quevilly Rouen.
Cu o etapă înainte, la 0-1 cu Troyes, Alexi a rămas pe bancă pe tot parcursul meciului. Bordeaux are un sezon dezastruos, e pe locul 17, care duce în liga a treia.
Echipa lui Pitu are 18 puncte după 17 etape și obiectivul de a promova s-a transformat în cel de a se salva de la retrogradare.