INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  DEPORTIVO

Atac la Messi! Florin Andone concurează cu atacantul Barcelonei și cu Vitolo la titlul de ”jucătorul lunii decembrie în LaLiga”

Articol de - Publicat joi, 12 ianuarie 2017 00:00

Florin Andone a "explodat" târziu în tricoul lui Deportivo La Coruna.

I-au trebuit 11 etape pentru a înscrie primul gol în tricoul alb-albastru (5 noiembrie). Dar din acel moment s-a menținut la cel mai înalt nivel. Dovadă că ieri a fost nominalizat a doua oară la rând pentru titlul de "jucătorul lunii în LaLiga".

În noiembrie, când i-a avut drept contracandidați pe Ronaldo (Real) și pe Diego Lopez (Espanyol), a pierdut în fața portarului catalan, însă l-au consolat fanii lui Depor. În opinia lor, românul a fost atunci cel mai bun din echipă.

Pentru titlul pe luna decembrie, Andone concurează cu Leo Messi (Barcelona) și Vitolo (Sevilla). Dar principala amenințare e Leo, care în ultima lună a lui 2016 a bifat 3 goluri și două assisturi, la fel ca și el. Vitolo, în schimb, se prezintă cu o "recoltă" mult mai modestă: o reușită și o pasă decisivă.

6 goluria dat Florin Andone pentru Deportivo La Coruna în LaLiga (2016-2017)

4.000.000 €i-a plătit La Coruna lui Cordoba, în vară, pentru Andone

Citește și:
Benfica mai avea nevoie de un gol, portarul Trubin trăgea de timp în minutul 90+5! Explicația lui Jose Mourinho
Liga Campionilor
Benfica mai avea nevoie de un gol, portarul Trubin trăgea de timp în minutul 90+5! Explicația lui Jose Mourinho
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Liga Campionilor
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Liga Campionilor
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (2)
brandremist
brandremist  •  12 Ianuarie 2017, 16:14

Tare mă tem că "Hoselu" îl va ține pe Andone pe banca de rezerve. E de-al lor și pare mai bun la finalizare. S-ar putea ca visul frumos să se termine aici.

ionutstv
ionutstv  •  12 Ianuarie 2017, 09:29

Pacate amarate, ce sa concureze Andone cu geniul Messi, la table.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează