Articol de Viorel Tudorache, Raed Krishan (foto) - Publicat luni, 13 martie 2023 07:00 / Actualizat luni, 13 martie 2023 12:56
Loți Boloni (70 de ani) nu l-a iertat pe Ionel Ganea, fostul atacant al naționalei, pentru incidentul din 2001, de la meciul cu Italia. Chiar dacă a ajuns să mai lase de la el în relația cu jucătorii, antrenorul spune că nu-i tolerează nici azi pe cei care depășesc limita bunului-simț.
- Domnule Boloni, cum vă simțiți la 70 de ani? Ce vârstă simțiți că aveți?
- Depinde (râde). Înainte de meci, în general, am 150. După, dacă jocul reușește, atunci sunt mai tânăr. În timpul partidei, cred că devin ca la 50 de ani, în sensul că trăiesc pe margine ca și acum 20 de ani. Slavă Domnului, sunt bine!
- Care este diferența dintre antrenorul Boloni la 70 de ani și antrenorul Boloni de la 50 de ani?
- Cred că înainte eram mai sever, mai înverșunat, mai exigent cu antrenamentul, cu absolut tot. Din acea perioadă am învățat că anumite lucruri trebuie păstrate, dar puțină suplețe se mai acceptă din când în când. Nu prea mult, însă am început să mai fac anumite compromisuri.
- Compromisurile apar odată cu experiența?
- Mi-am dat seama demult că, de fapt, antrenorul este, în primul rând, managerul unui grup. Un grup care este și trebuie să fie egoist. Astfel, trebuie să faci în așa fel încât să fii exigent, dar să le dai jucătorilor un anumit confort.
Loți Boloni: „100 de metri erau 100 de metri”
- N-ați fost așa mereu?
- Nu. Când am început cariera de antrenor, pentru mine 100 de metri de alergare erau 100 de metri minimum. Pe urmă, am traversat o perioadă lungă și am avut diferiți președinți, cu care am fost și am rămas prieten. Unul dintre ei mi-a spus: „Știi, dacă unul aleargă doar 98 de metri, care-i baiul, care-i problema?”. Și eu îi explicam.
- Ce anume?
- Că eu în astfel de momente antrenez voința și dorința jucătorilor. Practic, 98 de metri era același lucru cu 100 de metri. Iar președintele îmi spune: „Și nu crezi că ar fi mai bine ca jucătorul să se simtă mai bine? Este așa important că te-a păcălit cu doi metri?”. Din astfel de discuții mi-am dat seama că, în anumite momente, starea de spirit cu care jucătorul vine la antrenamente, atacă meciul, ascultă sfaturile este mult mai importantă decât un antrenament.
- Deci acum sunteți mai prieten cu jucătorii?
- Da.
Ca jucător, n-am trișat niciodată la alergare. Nu știu dacă am fost primul întotdeauna, dar am vrut neapărat să fiu printre primii, fără să păcălesc.
- Ladislau Boloni, antrenor Metz
Ladislau Boloni: „Mutu nu era titular”
- Când ați fost selecționer, îmi amintesc că ați avut unele divergențe cu anumiți jucători. L-ați scos pe Mutu din echipă, celebrul episod cu Ganea, care v-a înfruntat pe marginea terenului, la meciul cu Italia.
- Astea n-au legătură cu compromisurile pe care am ajuns să le fac cu timpul. Anumite lucruri, nu vreau să spun care, dar tu știi foarte bine, depășeau, pur și simplu, bunul-simț și dădeau dovadă de lipsă de educație. Mă refer la incidentul cu Ganea. Nici acum nu pot să accept oamenii care nu au cei șapte ani de acasă, un proverb românesc deosebit de bun și de adevărat. Iar când bunul-simț și educația primară sunt depășite, nu e acceptabil nici când ești antrenor începător, nici când ești mai în vârstă.
- Cu Mutu cum a fost?
- Cu Mutu nu-mi amintesc. Nu-i adevărat că l-am scos din echipă. Când alegi pe altcineva nu înseamnă că scoți pe cineva din echipă. Nu-mi amintesc că el ar fi fost un titular pe vremea aceea. Avea apariții deosebite, unde simțeai talentul lui, trebuia ca anumite lucruri să fie aranjate, însă nu-mi amintesc să fi avut un conflict cu Mutu.
Ladislau Boloni: „N-aș schimba nimic”
- Ce-ați mai schimba la antrenorul Boloni, dacă ați putea da timpul înapoi?
- Cred că nimic în ceea ce privește munca mea. Pentru că greșeli toți putem să facem, și facem. Faptul că încă sunt bine-mersi pe suprafața apei și am petrecut mare parte a carierei de antrenor în Occident și încă sunt dorit în această regiune cred că vorbește de la sine. Și iertați-mă dacă spun că Occidentul este partea europeană unde cam toți vor să ajungă!
- Vă gândeați în 1994, când ați început cariera de antrenor la Nancy, că veți fi antrenor și la 70 de ani?
- Nu aveam asemenea gânduri. Tot ce am obținut în viață, nu numai în sport, am obținut prin seriozitate, muncă, gândire. Când am devenit antrenor la Nancy îmi doream doar să dau satisfacție. Pentru că știam că satisfacția îmi prelungește viața în fotbalul din Occident. Ăsta a fost motorul care m-a împins către muncă, să fiu eficace, să obțin rezultate, să nu mă uite lumea, nu de acasă, ci de aici, unde sunt. Cred că am reușit să dovedesc treaba aceasta, deoarece am intrat în cercul antrenorilor francezi. Aparțin generației Platini, care era o generație importantă și ca jucători, și ca antrenori. Ca să rămâi în picioare între ei trebuia să dovedești anumite lucruri.
Boloni: „Frica să spun «Nu!» nu m-a ajutat”
- De ce credeți că n-ați ajuns și mai sus?
- Pentru că erau momente în viața mea când ar fi trebuit să spun „Nu!”. Trebuia să refuz anumite lucruri și să accept riscul de a fi pus pe lista de așteptare, atunci poate că aș fi putut să urc mai sus. De treaba asta mi-a fost frică. Tot timpul mi-a fost frică nu cumva să rămân în afara cercului.
- La ce lucruri ar fi trebuit să spuneți «Nu!»?
- Dau un exemplu. În primul meu mandat, la Nancy, după ce am reușit să promovăm în prima ligă, iar transferurile și vânzarea de jucători s-au făcut într-o manieră care nu mi-a plăcut deloc, ar fi trebuit să spun: „Stop! În asemenea condiții, eu nu doresc să mai continui”. N-am avut acest curaj.
- De ce?
- Mă gândeam ce se va întâmpla dacă plec, aveam familie. Îmi spuneam: „Oare voi mai avea altă propunere?”. Ulterior, viitorul a dovedit că mi-aș fi găsit alte cluburi, dar pe moment mi-a fost frică, iar treaba asta nu m-a ajutat să ajung mai sus. Îți mai dau un exemplu. După primul an la Rennes, am fost dorit de Bordeaux.
- Și?
- Normal ar fi trebuit să spun „Nu” prelungirii contractului cu Rennes, dar mi-a fost pur și simplu jenă să refuz. Cred că în anumite momente ar fi trebuit să fiu mai curajos, să risc mai mult, dar tot timpul îmi doream să am contact cu fotbalul din Occident. Și cred că am reușit! Până la urma-urmei, eu sunt mulțumit cu ceea ce am reușit să fac. Faptul că pe urmă am evadat și către țările arabe, unde am petrecut vreo cinci ani excepționali, dar și că am avut posibilitatea să revin în fotbalul occidental este un lucru apreciabil.
Citește și alte articole despre Boloni:
Boloni a primit o scrisoare din partea lui Viktor Orban: „Maestre, permite-mi să mă alătur!”
)
)
)
)
)
)
)
