Articol de Daniel Scorpie - Publicat sambata, 12 ianuarie 2019 19:43
Florin Andone a avut doar o ocazie în jumătate de oră contra ”cormoranilor”. Mo Salah a dat verdictul dintr-un penalty scos tot de egiptean.
Liverpool a trecut peste cele două înfrângeri la rând și s-a impus fără să strălucească la Brighton (1-0). Golul din penalty al lui Salah, ales cel mai bun fotbalist al Africii, a fost de ajuns. Degeaba s-au amăgit gazdele cu nulul de la pauză. Greșeala lui Gross, care l-a faultat pe egiptean, a făcut diferența. Minimă, pentru că trupa lui Klopp n-a forțat, iar Brighton nu a mai putut modifica scorul.
Un șut pe lângă bară
Nici Florin Andone nu a făcut minuni. Intrat în ultima jumătate de oră, atacantul român a avut trei acțiuni și a amenințat poarta lui Alisson doar în minutul 78. A înțepat mingea centrată de Bong la colțul scurt, pe lângă bară. A încercat apoi o reluare complicată plus o pasă decisivă în prelungiri. Cu posesie de 71% și 3-0 la șuturi cadrate, "cormoranii" au zburat mai sus ca "pescărușii".
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat