INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  BELGIA

"Cadou" la indigo » Lui Mircea Rednic i se întîmplă din nou: a fost îndepărtat de la Gent chiar de ziua sa

Articol de - Publicat joi, 10 aprilie 2014 00:00 / Actualizat joi, 10 aprilie 2014 00:17

Românul a plătit la Gent pentru rezultatele slabe, dar şi din cauza relaţiei tensionate cu jucătorii şi cu fanii. Rednic fusese concediat pe 9 aprilie şi în 2001, de la Rapid!

Deja vu pentru Mircea Rednic. Deşi sentinţa era previzibilă încă din week-end, conducerea lui Gent a oficializat abia ieri îndepărtarea lui. Tocmai în ziua în care tehnicianul român a împlinit 52 de ani!

O mai păţise şi-n 2001, cînd era la Rapid. Patronul de atunci al giuleştenilor, George Copos, a fost chiar mai cinic. I-a dus în cantonament un buchet de flori, după care l-a anunţat că e demis.

La Gent, Rednic n-a eşuat doar din cauza rezultatelor slabe, ca în Giuleşti. După ce-a ratat play-off-ul pentru titlu, românul a pierdut vestiarul. Iar cele două eşecuri consecutive în barajul pentru un loc de Europa League au lichidat şi ultimul punct de sprijin: susţinerea fanilor.

Contractul scadent în vară a fost reziliat "de comun acord", în timp ce interimatul va fi asigurat pînă la finele sezonului de secunzii Peter Balette şi Bernd Thijs.

6 luni şi 9 zile a stat Rednic pe banca lui Gent, începînd din 1 octombrie 2013

13 echipe a condus "Puriul" pînă acum în cariera de antrenor

Citește și:
Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda
Noutati auto
Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda
A fost sunat să-și facă bagajele! Decizie de ultimă oră luată de oficialii echipei
Superliga
A fost sunat să-și facă bagajele! Decizie de ultimă oră luată de oficialii echipei
Cu gândul la Cupa Mondială, „tricolorul” și-a anulat nunta de la vară: „Nu vreți să știți ce ceartă am acasă”
Nationala
Cu gândul la Cupa Mondială, „tricolorul” și-a anulat nunta de la vară: „Nu vreți să știți ce ceartă am acasă”
Ziua decisivă pentru o afacere istorică » Unde nu ajung Rapid și Petrolul la un numitor comun: detalii din culise
Superliga
Ziua decisivă pentru o afacere istorică » Unde nu ajung Rapid și Petrolul la un numitor comun: detalii din culise
Investiție reluată în România după 14 ani FOTO
Profit.ro
Investiție reluată în România după 14 ani FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu vă spun când mor, dar am alarma programată” » Povestea zguduitoare a unei campioane cu 5 Jocuri Olimpice în palmares, aflată pe moarte: „Mi-am «hackerit» creierul, ca să lupt cu cancerul”

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003


Comentarii (4)
bamse1901
bamse1901  •  10 Aprilie 2014, 11:01

ce cadou.....

marius.paraschiv
marius.paraschiv  •  10 Aprilie 2014, 09:49

Da, da... Sa chestii-trestii de ziua ta! Dupa sufletul tau, bai...antrenor inchipuit si caracter infect

afc13
afc13  •  10 Aprilie 2014, 09:20

Ma da asta e indepartat de peste tot. Oare nu-si pune semne de intrebare, daca e antrenor adevarat sau nu? Lasa-te de meserie Puriule ca nici draq nu te apreciaza si poate pe buna dreptate!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează