Articol de Cezar Titor - Publicat marti, 22 octombrie 2024 13:56 / Actualizat marti, 22 octombrie 2024 17:49
În acest moment, foarte mulți jucători români evoluează în afara granițelor țării, inclusiv nucleul primei reprezentative fiind compus predominant din stranieri. Radu Drăgușin, 22 ani, primește cea mai consistentă remunerație anuală dintre toți jucătorii: 5,3 milioane de euro în Nordul Londrei, la Tottenham.
George Pușcaș, 28 ani, transferat în perioada estivală de mercato de la Bari la Bodrumspor, este singurul care se află în topul listei salariilor la o anumită formație, cu un salariu anual de aproximativ 1,7 milioane de euro, fiind chiar lider autoritar în acest sens. Următorul cel mai bine plătit jucător încasează 770,000 euro. În cele opt partide disputate în tricoul turcilor, atacantul în vârstă de 28 ani a marcat deja de trei ori.
Ce salarii primesc românii în Premier League, Serie A sau Super Lig
Jucător | Echipă | Salariu Anual | Poziția salariului în lot |
---|---|---|---|
Radu Drăgușin | Tottenham | 5,300,000 | 9 |
Dennis Man | Parma | 1,920,000 | 2 |
Ionuț Radu | Inter | 1,850,000 | 23 |
George Pușcaș | Bodrumspor | 1,670,000 | 1 |
Alexandru Maxim | Gaziantep | 1,550,000 | 2 |
Răzvan Marin | Cagliari | 1,280,000 | 7 |
Denis Drăguș | Trabzonspor | 840,000 | 16 |
Răzvan Sava | Udinese | 650,000 | 20 |
Deian Sorescu | Gaziantep | 590,000 | 7 |
Valentin Mihăilă | Parma | 580,000 | 20 |
Andrei Rațiu | Rayo Vallecano | 500,000 | 16 |
Alexandru Mățan | Columbus Crew | 416,000 | 9 |
Enes Sali | FC Dallas | 280,000 | 14 |
Rareș Ilie | Nice | 180,000 | 21 |
Umit Akdag | Toulouse | 160,000 | 21 |
- Sumele sunt exprimate în Euro.
- Datele au fost furnizate de Capology, o platformă online care oferă informații detaliate despre salariile și contractele jucătorilor din sporturile profesioniste.
Cum arată situația în Superligă
Comparativ, Alex Cicâldău, 27 ani, este cel mai bine plătit fotbalist din Superligă, Mihai Rotaru făcând un efort financiar considerabil pentru a îl readuce pe mijlocaș în Bănie: 75,000 euro lunar, 900,000 pe sezon. Acesta este secondat tot de un fotbalist al Universității Craiova, Alex Mitriță, 29 ani, cu 720,000 euro anual.
De la FCSB, Vlad Chiricheș ia 360,000 euro lunar, în timp ce Florin Tănase primește 350,000, iar Daniel Bîrligea, recent transferat de la CFR Cluj, își „îngrașă” conturile cu 300,000 euro în fiecare sezon pe care îl petrece la trupa roș-albastră.
La nivel global, zona Golfului furnizează cele mai mari salarii: Cristiano Ronaldo (Al Nassr, 173 milioane euro anual), Neymar (Al Hilal, 86), Karim Benzema (Al-Ittihad, 85), Riyad Mahrez (Al Ahli, 45), Sadio Manne (Al Nassr, 35).
Urmează brazilianul Oscar, la Shanghai SIPG, cu 30 milioane euro. Din Europa, Robert Lewandowski primește cea mai importantă sumă de la Barcelona, 28 milioane euro anual, fiind urmat de Kylian Mbappe, cu 26 și Harry Kane, cu 21.