Articol de GSP - Publicat duminica, 20 februarie 2022 23:33 / Actualizat luni, 21 februarie 2022 13:22
Cele mai importante informații de la meciurile stranierilor din acest week-end pot fi urmărite în liveBLOG-ul GSP.ro.
- Programul de luni al stranierilor
- Remiză albă pentru Lucescu
- Chiricheș, titular în 2-0 cu Inter
- Racovițan s-a accidentat
- Mihăilă, doar pe final la Atalanta
- Drăgușin, titular cu Milan
- Drăguș, schimbat la pauză
- Alibec, pasă de gol în Grecia
- Țîru, Râpă și Hanca, titulari la Cracovia
- Lung Jr, doar rezervă la Kayserispor
- Man, aproape de un supergol la Parma
- Pușcaș, primul gol la Pisa
- Echipa lui Gâlcă nu-și revine
Programul de luni al stranierilor
- Turcia, ora 19:00, Goztepe - Galatasaray, Alexandru Cicâldău e anunțat în presa turcă rezervă la oaspeți, Moruțan nu e în lot
- Italia, ora 20:00, Cagliari - Napoli, Răzvan Marin e anunțat titular la gazde de presa italiană
Remiză albă pentru Răzvan Lucescu
PAOK Salonic, formația antrenată de Răzvan Lucescu, a remizat, 0-0 în deplasare, cu rivala din oraș, Aris. Mitriță nu a fost în lot la oaspeți, Cristi Ganea a fost integralist la gazde.
PAOK rămâne pe locul 2, la 11 puncte de liderul Olympiakos, iar Aris pe 8. Pentru echipa românilor urmează returul din UEL, cu Midtjylland, 0-1 în tur.
Chiricheș, titular în victoria senzațională cu Inter
Căpitanul naționalei României, Vlad Chiricheș, a fost titular în apărarea lui Sassuolo în deplasarea de la Inter Milano. Echipa fundașului român s-a impus cu 2-0, după ce în acest sezon a mai învins granzii Juventus, Lazio și AC Milan.
La gazdele de pe „Meazza”, portarul Andrei Radu a fost rezervă.
Racovițan s-a accidentat
Bogdan Racovițan a intrat titular la Rakov, în deplasarea de la Gornik, dar a ieșit accidentat după doar 6 minute. „Suntem alături de tine”, a scris clubul polonez pe Twitter. Meciul s-a terminat 1-1, iar Deian Sorescu a rămas pe bancă la Rakow.
Mihăilă, doar pe final la Atalanta
Valentin Mihăilă a jucat din minutul 81 la Atalanta, în înfrângerea din deplasare cu Fiorentina, 0-1. Atacantul român a intrat în locul lui Boga, dar nu s-a făcut remarcat. Pentru formația din Bergamo urmează returul play-off-ulului UEL cu Olympiacos, joi, și meciul împotriva Sampdoriei, în campionat, pe 28 februarie.
Radu Drăgușin, titular împotriva lui AC Milan
Radu Drăgușin, fundașul central român, a fost titular pentru Salernitana în meciul cu AC Milan, liderul din Serie A, într-un meci din etapa cu numărul 26 a campionatului italian, încheiat 2-2.
Denis Drăguș, titular la Standard Liege
Denis Drăguș a fost titular la Standard Liege în înfrângerea din deplasare cu Oostende, scor 0-1, într-un meci din etapa 28 a campionatului Belgiei. Atacantul român nu a avut realizări în prima repriză și a fost schimbat la pauză.
Standard Liege ocupă locul 14, cu 29 de puncte acumulate în 27 de partide jucate.
Denis Alibec, pasă de gol la Atromitos
Dorin Rotariu și Denis Alibec au fost titulari pentru Atromitos în meciul cu Asteras, scor 2-0, în etapa 24 a campionatului Greciei. Alibec a reușit o pasă decisivă pentru Muniz, care deschis scorul în minutul 1. Atacantul român a fost schimbat în minutul 75, în timp ce Dorin Rotariu a fost înlocuit după o oră de joc.
Atromitos a ajuns la 14 puncte în 21 de partide jucate, dar rămâne în continuare pe locul 13, penultimul din campionatul Greciei.
Țîru, Râpă și Hanca, titulari în Jagiellonia - Cracovia
Jagiellonia (Țîru) și Cracovia (Râpă, Hanca) au remizat, scor 0-0, într-un meci din etapa cu numărul 22 din campionatul Poloniei. Țîru și Râpă au fost integraliști la echipele lor, în timp ce Hanca a fost schimbat la pauză. Jagiellonia ocupă locul 10 în clasament, cu 28 de puncte, iar Cracovia este pe poziția a șaptea (31 de puncte).
Silviu Lung Jr, rezervă la Kayserispor
Silviu Lung Jr. a fost doar rezervă la victoria obținută de Kayserispor cu Giresunspor, scor 2-1, în etapa cu numărul 26 din campionatul Turciei. Echipa românului este pe locul 9, cu 38 de puncte, dar se află la doar 3 lungimi de poziția a patra, ultima ce duce în Conference League.
Man, integralist la Parma
Parma, cu Dennis Man integralist, a pierdut acasă cu Ternana, scor 2-3, în etapa cu numărul 24 din Serie B. Internaționalul român a făcut toată banda dreaptă, într-un sistem 3-4-1-2. Acesta nu a reușit să își ajute echipa, care a rămas cu 28 de puncte după 24 de etape. Parma ocupă locul 14 și se află la 5 lungimi deasupra echipei de pe poziția a 16-a, care duce la un baraj de salvare/ retrogradare.
Dennis Man a primit nota 6,5 pe site-ul Parma Live. „A avut câteva pătrunderi care au creat panică în defensiva adversă, iar în repriza secundă a fost aproape să înscrie un eurogol”, au scris italienii despre internaționalul român.
A top save from Iannarilli denies #Man what would´ve been a fantastic goal😲#ParmaTernana ⚪ 2-3 🟡 (66´)
— Parma Calcio 1913 (@ParmaCalcio_en) February 19, 2022
Pușcaș, primul gol la Pisa
George Pușcaș (25 de ani) a marcat primul gol pentru Pisa, azi, în deplasarea de la Monza (Serie B, runda #24). La 1-0 pentru gazde, în minutul 18, atacantul român a recepționat o centrare și a șutat de la 10 metri cu pământul, spre colțul lung.
În final, Pisa a câștigat partida, scor 2-1, și a urcat provizoriu pe primul loc în Serie B.
Echipa lui Gâlcă nu-și revine
Al-Hazem, echipa antrenată de Costel Gâlcă, continuă să dezamăgească în campionatul din Arabia Saudită: a pierdut vineri, scor 0-1 pe teren propriu cu Al-Fateh, o contracandidată la retrogradare. Gâlcă e ultimul în campionat, la 7 puncte distanță de primul loc aflat deasupra liniei roșii.
Edi Iordănescu: „Stanciu rămâne sută la sută la echipa națională”
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”