INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  REVENIRE

Chivu nu exclude o revenire de senzație: "Sigur că mi-ar plăcea să mă întorc"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 septembrie 2015 09:52

Cristi Chivu, 34 de ani, s-a retras din fotbal de un an și jumătate, însă nu exclude o revenire. Fostul fundaș n-a renunțat la viața sportivă și în tot acest timp s-a pregătit intens.

Românul a anunțat că vrea să se întoarcă la Inter, însă a lăsat un semn de întrebare. N-a lămurit situația dacă vrea să revină ca fotbalist sau în staff-ul echipei italiene.

"Este o întrebare care trebuie pusă celor din club. Cu siguranță, Inter este în sufletul meu. Sigur că mi-ar plăcea să mă întorc. Clubul, antrenorul și jucătorii știu foarte bine care este obiectivul în acest sezon. Cred, totuși, că e prematur să vorbim despre Scudetto, abia au trecut trei etape. Doar în ianuarie va fi clar ce echipe pot lupta pînă la capăt.

Inter poate realiza lucruri importante, iar faptul că nu joaca în Europa reprezintă cu siguranță un mare avantaj. În mod sigur, lotul e cel mai puternic din ultimii ani. Cîștigă la capitolul încredere, dar e nevoie să lucreze în continuare, iar în acest fel sezonul va fi cu siguranță pozitiv", a declarat Chivu pentru fcinternews.it.

...despre jucătorul care l-a impresionat: "Felipe Melo m-a impresionat cel mai mult. Are o mare liniște în joc și e stăpîn pe driblingurile sale. L-am întîlnit în urmă cu mulți ani și se pare că a rămas același jucător".

Cristi Chivu a jucat pentru Inter din 2007 pînă în 2014 și a strîns nu mai puțin de 168 de meciuri în toate competițiile pentru nerazzurri.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cinci meciuri din Liga 2 s-au încheiat » Acum se dispută FCU Craiova - Ceahlăul
Liga 2
Cinci meciuri din Liga 2 s-au încheiat » Acum se dispută FCU Craiova - Ceahlăul
Delegare curioasă la Craiova - FCSB. Are doar două meciuri în acest campionat + MM Stoica îl critica acum un an: „Cum facem să nu mai arbitreze?
Superliga
Delegare curioasă la Craiova - FCSB. Are doar două meciuri în acest campionat + MM Stoica îl critica acum un an: „Cum facem să nu mai arbitreze?"
A fost și el mătrășit de Mihai Rotaru și acum dă din casă: „Brusc, a intervenit o răceală. A încetat să mă mai sune”
Superliga
A fost și el mătrășit de Mihai Rotaru și acum dă din casă: „Brusc, a intervenit o răceală. A încetat să mă mai sune”

Singurul antrenor care are INTERZIS la Craiova! Război deschis cu Mihai Rotaru: „Nu doar că ne-a fost propus, ne-a fost impus!” + Reacția tehnicianului

Ultimele detalii de la Universitatea Craiova: suma de reziliere oferită de Mihai Rotaru lui Costel Gâlcă + cine va sta pe bancă împotriva lui FCSB


Comentarii (1)
whitemanblue
whitemanblue  •  16 Septembrie 2015, 10:35

Revine Chivu la Resita pe o mie de bistari oleeeee

Vezi toate comentariile (1)
Comentează