Articol de Beno David - Publicat luni, 22 aprilie 2019 09:30
În continuare arestat la domiciliu după ce a fost prins băut la volan în urmă cu o lună, Gabi Tamaș, 35 de ani, a făcut recurs pentru a se putea întoarce la antrenamentele și meciurile lui Hapoel Haifa, însă cererea a fost respinsă.
Avocații au făcut recurs la Tribunalul Regional din Lod, însă judecătorul a aflat că audierile și procesul în sine au fost amânate pentru o dată necunoscută.
Pentru Gabi Tamaș continuă astfel coșmarul, cel puțin până la finalul Paștelui evreiesc.
Patronul îl susține pe Tamaș
„Mi se pare exagerat ceea ce se întâmplă în cazul lui Tamaș, dar deoarece eu trăiesc în America nu vreau să mă pronunț legat de justiția din Israel. Gabi Tamaș e cu moralul scăzut, e un om senibil și liderul echipei noastre, trebuie să-l ajutăm chiar dacă a greșit. Sper că acest coșmar se va termina repede și va fi eliberat”, a mărturisit patronul echipei.
Patronul, care are afaceri la Washington, l-a vizitat recent pe Tamaș în arestul de la domiciliu, unde e supravegheat 24/24 de ore de 6 persoane apropiate de club, validate de Tribunal.
29 de zilese împlinesc astăzi din momentul în care Tamaș a fost prins sub influența băuturilor alcoolice la volan