Corespondență GSP din Rusia » VIDEO Un fotbalist român a cucerit Ekaterinburg, orașul constructivismului

• Theodor Jumătate, jurnalist cu 23 de ani de experiență în presa de sport și șef al departamentului Fotbal Internațional la Gazeta Sporturilor, transmite zilnic pentru cititorii GSP corespondențe din  Rusia pe durata Campionatului Mondial. 

Eric Bicfalvi, jucătorul lui Ural, e iubit la Ekaterinburg, emblemă a curentului artistic rus care a atins momentul de vârf în anii ”30.

După Sankt Petersburg, cel mai nordic punct al Mondialului, "poarta spre Europa", mi-am continuat călătoria prin Rusia, oprindu-mă la Ekaterinburg, în estul extrem al turneului final.

Nu doar atât. Orașul fondat de Petru cel Mare, în 1723, la două decenii de la crearea capitalei țarilor, și numit după împărăteasa Ekaterina, este "poarta spre Asia". Cel mai estic mare oraș al Bătrânului Continent, aflat la doar 17 kilometri de granița cu Asia.

"Aici sunt Uralii, nu Siberia"

Mulți greșesc, crezând că Ekaterinburg e parte din Siberia. Un jurnalist local, de la site-ul E1, se supără puțin: "Aici sunt Uralii. Sunt peste trei sute de kilometri până când începe Siberia".

Despre Ekaterinburg, știam că este "capitala Uralilor", al patrulea oraș al Rusiei ca populație, o emblemă a constructivismului, curent artistic reprezentat de Malevici, Chagall și Mondrian ce a avut momentul de vârf în anii '30, într-o încercare de a armoniza arta cu producția industrială, și că bogățiile sale subterane au fost folosite în lumea întreagă: fier la acoperișul Parlamentului de la Londra, oțel la turnul Eiffel și cupru la Statuia Libertății. Doar era, în secolul XIX, unicul oraș minier rus. Și, sigur, știam că joacă Eric Bicfalvi, la Ural. Era un motiv foarte bun să vin aici.

Marșrutka pare că se rupe

Când am aterizat, după un zbor vesel cu fanii egipteni, ploua și era frig, 10-11 grade. Și cele douăzeci de minute pierdute în fața aeroportului Kolțovo nu m-au încălzit deloc. Am făcut comandă la taxi prin aplicația Yandex, dar numărul așteptat de mine nu apare. Iau alt taxi și zbor la hotel. Iar de aici, spre centru.

Stau cam la margine, într-un cartier industrial, cu blocuri de zece etaje ca la noi.
Ploaia s-a oprit, dar soarele de-abia se vede dintre nori. După ce merg vreo șapte minute pe jos, ajung în stație și văd un maxi-taxi, de genul marșrutka, din Sankt Petersburg.

Mai vechi puțin, de 20-30 de ani. Scârțâie din toate încheieturile, trosnește, se leagănă, te aruncă în sus de aproape că te lovești cu capul de tavan când mai dă de o groapă. Iar când frânează, parcă auzi creta zgâriind tabla. Vă mai amintiți? E OK totuși, te duce la destinație.

"Dacă atingi rodonitul, iubirea e tare ca piatra"

În centru, mă opresc la Plotinka. Aici se țin principalele festivaluri ale locului. Cum cobori treptele, descoperi micul baraj pe râul Iset. Zgomotul apei sună ca o bătaie a inimii și se aude până departe.

În fața barajului, te atrage piatra cea roz. E rodonit sau "piatra iubirii". Lângă mine, o tânără englezoaică îi zice prietenului: "Potrivit legendei, dacă iubiții ating rodonitul, iubirea lor va fi ca o piatră de puternică". Și amândoi își lipesc palmele de piatră. Mi-ar plăcea să le fac o fotografie, cei doi sunt foarte simpatici. El îmi cere din privire să nu-i pozez. Rămân cu amintirea.

Mă întorc, trec pe lângă fântânile arteziene, și roșul literelor mari cu care e scris Russia 2018 îmi sare în ochi. Primii fani egipteni sosiți stau de vorbă, se pozează cu steagul roșu-alb-negru. Nu vorbesc decât de Salah. Joacă Salah sau nu joacă Salah?

"Probabil că va fi doar rezervă. Poate va fi folosit maximum o jumătate de oră în final. Decât să intre și să se accidenteze din nou, mai bine joacă perfect refăcut cu Rusia și saudiții. Acolo sunt puncte de luat", crede unul dintre ei.

Locul unde au fost uciși ultimii Romanovi acum 100 de ani

Părăsesc Plotinka și urc pe pod. Caut Biserica pe temelii de sânge (The Church on the Blood) ridicată în amintirea ultimului țar. Aici, în zorii zilei de 17 iulie 1918, acum aproape 100 de ani, ultimii Romanovi au fost duși de bolșevici în beciul Casei Ipatiev și executați.

Împușcați și împunși cu baionetele. Nicolae al II-lea, soția sa Alexandra și cei 5 copii: 4 fete, Olga, Tatiana, Maria și Anastasia, și Alexei. În 2003, noua biserică era gata, îngloblând în structură temelia vechii case.

Un localnic se oferă să mă ajute. Nu doar să-mi arate, ci să meargă cu mine. "Mă bucur că pot vorbi unui străin de orașul meu". Îl cheamă Vasili, are 38 de ani, e grafician. "Luăm metroul?", îl întreb. "Mai bine mergem pe jos. Nu e departe", îmi răspunde râzând. "Oricum, metroul nostru e probabil cel mai mic din lume. Are doar o linie, nord-sud, cu numai nouă stații. Într-un sfert de oră ajungi dintr-o parte în alta. Unii zic că din cauza solului nu s-a putut mări. Eu cred că din cauza banilor".

Timpul se duce repede. Lăsăm în urmă Palatul guvernatorului, privim peste râul Iset clădirile înalte din zona de business, cotim la dreapta și, în câteva minute, se văd turlele aurite ale catedralei. E impresionantă. În față, sunt fotografii mari din viața familiei țarului. Într-una, apar toți cei cinci copii.

"Orașul chekiștilor"

Mai mergem. Ne oprim puțin într-o piațetă, în fața monumentului eroilor din Afganistan și Cecenia. Ocolim Sala de Concerte, apoi Casa Ofițerilor, cu tancul și lansatoarele de rachete. Și traversăm strada. "Dacă veneai în urmă cu douăzeci de ani și te întorceai acum nu mai recunoșteai orașul. S-a dezvoltat, s-au construit multe clădiri...", spune Vasili, care se oprește brusc: "Hai să-ți arăt ceva!".

Intrăm printre blocuri. "Uite, ăsta e cartierul făcut tot în stilul constructivist, între 1929 și 1936, pentru cei care lucrau la Ceka, poliția politică sovietică. Transformată ulterior în NKVD și KGB, ca servicii secrete. Au vrut să-i separe de restul locuitorilor și i-au mutat aici pe toți. Cei din afara acestui cartier îl numeau «orașul cekiștilor»".
Blocurile, nerenovate, cu zidurile jupuite (dar cu geamuri de termopan), sunt locuite și acum. Totuși, puțini dintre "cekiști" mai stau aici.

În capăt, e hotelul Iset. Tot constructivist. O clădire semicirculară albă care impresionează: "L-au deschis în 1933, folosit de oficialii mai înalți ai Ceka".

"Românul care strălucește la Ural"

Traversăm intersecția și ne întoarcem spre Plotinka. Opera e pe partea stângă, având în fundal turnul Vîsoțki, de 188,3 metri. Vizavi, Universitatea. În fața ei, statuia lui Yakov Sverdlov, fost lider al Comitetului Central pe vremea bolșevicilor. De la el se numea orașul Sverdlovsk.

La clădirea Poștei, îl găsesc pe Eric Bicfalvi. E un "zid al gloriei" clubului Ural, iar mijlocașul nostru apare într-o fotografie în care e asaltat de copii. Comentariul pozei: "Românul Bicfalvi strălucește astăzi la Ural".

Nu departe, doi polițiști ridică un homeless, care dormea pe jos. "Îl trimit acasă, dar omul nu are casă. Autoritățile nu vor să fie văzuți cei cu probleme. Dar și problemele sunt parte din viață", încheie Vasili. E puțin trist. Mondialul nu schimbă chiar totul la Ekaterinburg. 

Citește AICI toate corespondențele din Rusia trimise de jurnalistul GSP Theodor Jumătate

8 ani a fost Boris Elțîn președintele Rusiei, între 1991 și 1998; s-a născut la Ekaterinburg

20 de kilometri are de la nord la sud Ekaterinburg și 15 kilometri de la est la vest

12,7 kilometri are metroul din capitala regiunii Sverdlovsk, fiind întins pe 9 stații

40.000 de rubleeste salariul mediu la Ekaterinburg, în jur de 540 de euro

20 de instituții de învățământ superior are Ekaterinburg, cu 200.000 de studenți

50 de muzee există în orașul de pe Iset

Distanțe față de alte orașe europene
1.421 km de Moscova
1.784 km de Sankt Petersburg
2.754 km de București
3.019 km de Berlin
3.874 km de Londra
3.894 km de Paris