Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 septembrie 2017 18:17
Deportivo are doar 4 puncte în 6 meciuri, având cea mai slabă apărare din La Liga, cu 15 goluri primite. Totuși, Costel Pantilimon are încredere în Pepe Mel.
Internaționalul român a vorbit cu presa spaniolă despre antrenorul lui Deportivo: "Nu știu de ce mă întrebați despre el. Face o treabă bună, chiar dacă rezultatele nu-s cele mai bune. Însă el se străduiește să îmbunătățească situația.
Pentru noi ar fi bine să continuăm. Muncim și vrem să corectăm greșelile. Toți suntem responsabili pentru rezultate. Toți câștigăm și toți pierdem. Antrenorul știe că are o echipă bună.
Avem încredere în antrenorul nostru, facem o treabă bună împreună, doar rezultatele ne lipsesc. Dar vom redresa situația împreună. Mel este liderul nostru și ne motivează", a zis Pantilimon într-o conferință de presă.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor