Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 31 martie 2024 10:50 / Actualizat duminica, 31 martie 2024 11:16
Al Nassr a câștigat cu Al Tai, scor 5-1, în etapa #25 din campionatul Arabiei Saudite. Cristiano Ronaldo a marcat un hattrick împotriva echipei lui Laurențiu Reghecampf și Andrei Cordea.
Al Tai e în tot mai mare pericol să retrogradeze, e pe locul 16, primul sub linie. Echipa românilor Reghecampf și Andrei Cordea are 22 de puncte, cu două sub primul loc care asigură rămânerea în prima ligă, ocupat Al Akhdoud, echipa la care evoluează Andrei Burcă și Florin Tănase.
Cristiano Ronaldo, hattrick cu echipa lui Laurențiu Reghecampf
Otavio a deschis scorul pentru Al Nassr, în minutul 20, însă Misidjan a egalat la doar două minute distanță. Ghareeb, din pasa lui Mane, a făcut 2-1 în prelungirile primei reprize. Apoi a intrat în scenă Cristiano Ronaldo.
A făcut 3-1 cu un șut din prima, la colțul scurt, din centrarea lui Sadio Mane. Doar două minute mai târziu, portughezul a reușit „dubla”, cu poarta goală, după o minge ricoșată din bară. Pe finalul partidei, Ronaldo a reușit tripla, după un gol cu capul, din apropiere, la colțul lung.
Andrei Cordea a fost titular și a jucat 78 de minute. Marko Dugandzic, fostul atacant de la Rapid, a fost rezervă neutilizată.
Cristiano Ronaldo, golgeter în Arabia Saudită
Cristiano Ronaldo s-a distnațat de principalul rival la lupta pentru titlul de golgeter în campionatul Arabiei Saudite. A ajuns la 26 de goluri, cu 4 peste Aleksandar Mitrovic, atacantul lui Al Hilal. Ronaldo e al doilea pasator decisiv din campionat, după Mahrez. Portughezul are 9 assist-uri, algerianul are 10.
În ciuda cifrelor lui Ronaldo, Al Nassr e departe de titlu. E pe locul doi, cu 59 de puncte, 12 mai puține decât Al Hilal. Mai sunt 9 etape de juca din prima ligă saudită.
VIDEO. Rezumatul meciului Al Nassr - Al Tai 5-1, în Arabia Saudită
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro