Articol de Remus Dinu - Publicat marti, 11 iulie 2023 14:40 / Actualizat marti, 11 iulie 2023 15:05
Dan Petrescu pare să fi câștigat rapid încrederea vestiarului la Jeonbuk Hyundai, echipa din Coreea de Sud pe care a preluat-o în acestă vară. „Bursucul” are trei victorii la rând pe banca asiaticilor, iar atmosfera din sânul echipei e una excelentă.
Cel puțin aceasta este impresia pe care o lasă un clip de un minut distribuit pe Twitter de fanii celor de la Jeonbuk, în care Dan Petrescu își mobilizează jucătorii cu un discurs înflăcărat.
„Bursucul” le transmite elevilor săi câteva indicații în limba engleză și are alături și un translator care adaptează discursul în coreeană. Toată scena s-a derulat week-end-ul trecut, înaintea derby-ului pe care echipa românului l-a câștigat în fața lui FC Seoul, scor 2-1.
VIDEO. Dan Petrescu, discurs plin de patos în Coreea de Sud: jucătorii l-au aplaudat în picioare
„Când vedeţi mingea între linii, alergaţi înapoi! Când atacaţi, trebuie să aveţi entuziasm şi determinare. Nu renunţaţi! Atacaţi mingea!
Sunteţi jucători foarte buni. Avem o echipă care poate câştiga. Suntem împreună! Victoria aduce o altă victorie!”, e fragmentul din discursul lui Petrescu care se aude pe filmarea devenită virală în ultimele ore.
La final, jucătorii îl aplaudă în picioare pe fostul antrenor de la CFR Cluj.
Miza uriașă pentru Petrescu: calificarea în Liga Campionilor
Obiectivul lui Dan Petrescu în acest moment este calificarea cu Jeonbuk în Liga Campionilor Asiei. Are două șanse prin care poate reuși acest lucru:
- clasarea pe locul 2, care asigură calificarea în play-off-ul Ligii. Momentan e ocupat de Pohang Steelers, care are 4 puncte avans. Primul loc e de neatins, formația lui Petrescu fiind la 20 de puncte de Ulsan Hyundai. Mai sunt de jucat 12 etape din sezonul regulat și 5 din play-off.
- câștigarea Cupei, care duce direct în grupele Ligii. Jeonbuk s-a calificat în semifinale, alături de Pohang Steelers, Jeju United și Incheon United.
Dan Petrescu a fost pus sub presiune încă de la prezentare: „E un risc pentru club”
Chiar dacă a semnat un contract pe doi ani și șase luni, cu un salariu total de 3 milioane de dolari (1,2 milioane pe sezon), Petrescu nu le oferă prea multă siguranță sud-coreenilor. La prima conferință, din 14 iunie, un jurnalist i-a spus tocmai acest lucru:
„De-a lungul carierei, nu ați rămas mult timp la formațiile pe care le-ați pregătit. Fanii lui Jeonbuk consideră că acest lucru este un risc pentru club”.
A răspuns astfel: „În unele locuri stai un an, doi ani, cinci ani. Aș vrea să stau zece ani aici. Dar nu știi niciodată cât de lungă e viața antrenorului, pentru că fiecare club e diferit, pentru că fiecare țară e diferită. Fiecare alegere are presiune și doză de risc, însă trebuie să înduri, trebuie să accepți”.
Citește și alte știri de actualitate.
Adrian Mutu prezentat de Neftchi ca la adunările ONU! » Imagini inedite din Baku
Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!