Articol de Alexandru Barbu - Publicat miercuri, 14 iunie 2023 10:35 / Actualizat miercuri, 14 iunie 2023 11:10
Dan Petrescu, 55 de ani, a susținut prima conferință de presă din postura de antrenor al celor de la Jeonbuk Hyundai Motors (Coreea de Sud).
Petrescu va debuta pe banca lui Jeonbuk, locul 5 în Coreea, pe 24 iunie, în deplasare cu Gwangju.
Dan Petrescu: „Jeonbuk e cel mai mare club din cariera mea”
„Este o onoare pentru mine să fiu la cel mai mare club din Coreea și Asia. Sunt foarte încântat, sunt foarte fericit să fiu aici. Am o mare experiență ca antrenor, dar cred că acesta este cel mai mare club pe care l-am antrenat în cariera mea și asta este o mare responsabilitate”, a declarat Petrescu.
„Bursucul” a explicat și ce l-a convins să accepte oferta de la Jeonbuk: „Când antrenam în China (n.r. - pe JS Suning), jucam în Liga Campionilor împotriva lui Jeonbuk, iar pe vremea aceea echipa era foarte bună. Și când am venit în oraș, am văzut condițiile foarte bune de aici, suporterii, totul. Am fost impresionat de ceea ce am văzut și chiar visam într-o zi să antrenez un club ca acesta”.
Obiectivul lui Petrescu este să câștige titlul, cel târziu sezonul viitor, iar pentru asta spune că are nevoie de întăriri: „Trebuie să discutăm, să îmbunătățim echipa. Când piața de transferuri se va deschide, trebuie să aducem cu siguranță câțiva jucători noi”.
Alte declarații făcute de Dan Petrescu în prima conferință de presă ca antrenor la Jeonbuk:
- „Știm că acum este o pauză pentru meciurile internaționale, nu voi avea toți jucătorii disponibili pentru primul antrenament... Și trebuie să-i cunosc cât mai repede pe jucători. Nu avem timp de pierdut la Jeonbuk, nu avem scuze pentru meciul următor. Trebuie să pregătim un joc bun, să câștigăm, aceasta este ținta noastră. Dar primul meu obiectiv este să-i cunosc pe jucători în cele două săptămâni rămase până la meciul cu Gwangju”
- „Trebuie să găsesc cea mai bună soluție, cea mai bună tactică, să câștig fiecare meci, de aceea sunt aici. Mâine vom începe antrenamentele, și sper să nu avem prea multe accidentări, am auzit de această problemă”
- „Eu și staff-ul trebuie să începem să muncim foarte mult. Obiectivul meu cu siguranță este următorul meci, așa gândesc fotbalul. Nu vreau să mă gândesc la finalul sezonului. Trebuie să mă gândesc la meciul următor, să câștig. Pe termen lung, desigur, vreau ca Jeonbuk să fie din nou campioană, sperăm că anul acesta să se întâmple. Dacă nu, anul viitor”
- „Nimeni nu se uită la stil, se uită la rezultat. Dacă câștigi, ești bun, dacă nu, ai probleme. Atunci trebuie să câștigăm, e simplu”
Cine e Jeonbuk Motors, noua echipă a lui Dan Petrescu:
- de 17 ani în prima ligă sud-coreeană;
- de 9 ori campioană națională, de 5 ori consecutiv între 2017 și 2021;
- de două ori câștigătoare a Ligii Campionilor Asiei (2006 și 2016);
- întregul lot este evaluat la 21,03 milioane de euro;
- atacantul sud-coreean Gue-sung Cho este cel mai valoros fotbalist, cotat la 2,5 milioane de euro;
- evoluează pe stadionul Jeonju World Cup, cu o capacitate de 50.000 de locuri.
VIDEO. Dan Petrescu, explicații pentru titlul ratat cu CFR Cluj:
Mai multe articole din fotbalul internațional:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”