Articol de Daniel Grigore - Publicat vineri, 09 iunie 2023 08:32 / Actualizat vineri, 09 iunie 2023 09:26
Jeonbuk Hyundai Motors l-a prezentat pe Dan Petrescu (55 de ani) ca antrenor al echipei, la nici 24 de ore după ce despărțirea „Bursucului” de CFR Cluj a fost oficializată.
În această dimineață, formația sud-coreeană a anunțat angajarea antrenorului care a cucerit titlul în România de 6 ori.
„Alătură-te marii călătorii a Jeonbuk-ului. Bine ai venit, antrenor principal Dan Petrescu”, se arată în postarea celor de la Jeonbuk. Ei au folosit o fotografie cu Petrescu din sezonul 2015/2016, în care acesta a antrenat-o pe Jiangsu, în China.
Dan Petrescu, anunțat la Jeonbuk Motors
Instalarea lui Dan Petrescu pe banca clubului sud-coreean a venit după ce directorul tehnic al celor de la Jeonbuk, fostul mare fotbalist Park Ji-sung, ex-Manchester United, a fost în Europa pentru a purta o rundă de negocieri cu Dan Petrescu.
Dan Petrescu va colabora la Jeonbuk cu alt fost fotbalist al lui Chelsea. Este vorba despre Roberto Di Matteo, care ocupă poziția de consilier pe probleme de natură tehnică.
Jeonbuk ocupă locul 7 în acest sezon de campionat. A obținut 24 de puncte în 17 etape, cu 17 puncte mai puțin decât liderul Ulsan Hyundai.
Pentru noua echipă a lui Dan Petrescu urmează un meci cu Gangwon, în etapa 18 de campionat. Duelul este programat pe 11 iunie.
Despre Jeonbuk Motors:
- De 17 ani în prima ligă sud-coreeană.
- De 9 ori campioană națională, de 5 ori consecutiv între 2017 și 2021.
- De 2 ori câștigătoare a Ligii Campionilor Asiei (2006 și 2016).
- Întregul lot este evaluat la 21,03 milioane de euro.
- Atacantul sud-coreean Gue-sung Cho este cel mai valoros fotbalist, cotat la 2,5 milioane de euro.
- Evoluează pe stadionul Jeonju World Cup, cu o capacitate de 50.000 de locuri.
„Fentează” clauza cu Karlo Muhar sau Boateng!
Contractul dintre Dan Petrescu și CFR Cluj prevedea o clauză de reziliere în valoare de 400.000 de euro, însă niciuna dintre părți nu o va achita. În schimb, pentru a „stinge” datoria, Jeonbuk va cumpăra din Gruia unul dintre mijlocașii defensivi Karlo Muhar sau Nana Boateng.
Dan Petrescu mai lucrase cu Muhar în Turcia, la Kayserispor, apoi l-a tratat ca pe un om de bază și în timpul acesta pe care croatul l-a petrecut în Gruia.
Cota de piață a lui Muhar este de 1,3 milioane de euro. Croatul a adunat 48 de meciuri, 5 goluri și două assisturi la CFR.
Din septembrie 2021 la CFR Cluj, Boateng a adunat 87 de partide în vișiniu, în care a înscris de 7 ori.