Articol de Theodor Jumătate, Vlad Roșu - Publicat joi, 26 ianuarie 2023 15:10 / Actualizat joi, 26 ianuarie 2023 17:48
Atacantul Denis Drăguș (23 de ani) a avut parte de o prezentare specială la Genoa, locul 3 în clasamentul Serie B. Acesta va fi coleg cu alți doi internaționali români: fundașul central Radu Drăgușin (20) și atacantul George Pușcaș (26).
FOTO. Denis Drăguș, prezentat oficial la Genoa ca în saga „House of the Dragon”
Postarea celor de la Genoa a fost însoțită de o serie de fotografii cu românul. Cea mai interesantă este cea în care Denis Drăguș este prezentat ca un personaj din celebrul serial „House of the Dragon” (n.r. Casa dragonului).
„De la început pentru totdeauna”, au mai ilustrat italienii, dedesubtul fotografiei putând fi observat și textul „House of the Drăguș” (n.r. Casa lui Drăguș), o altă trimitere la serialul care se vrea o poveste desprinsă din „Urzeala Tronurilor”, producția record a celor de la HBO.
„Denis Drăguș este, oficial, noul jucător al clubului nostru. Atacantul român, născut în anul 1999, va fi împrumutat de Genoa, cu opțiune de cumpărare definitivă. De-a lungul carierei sale, Denis Drăguș a mai purtat tricourile formațiilor Viitorul Constanța și Crotone. Denis Drăguș are 5 selecții și două goluri în echipa națională a României.
Bine ai venit, Denis!”, au anunțat italienii de la Genoa, pe pagina oficială de Facebook a clubului.
De ce a plecat Denis Drăguș de la Standard Liege
Întors la Standard, în vara lui 2021, după un sezon împrumut la Crotone, Denis Drăguș a părut că s-a integrat în sfârșit la echipa valonă.
În stagiunea ce a urmat, a fost golgheterul roș-albilor în campionat, cu șase reușite. Belgienii erau mulțumiți de el. Și în toamna trecută a înscris de patru ori. Din nou, cel mai prolific jucător al lui Standard în Pro League.
Numai că antrenorul norvegian Ronny Deila, fost la Celtic, Vaalerenga și New York City FC, venit pe 13 iunie 2022 la Liège, i-a reproșat câteva lucruri. Mai ales atitudinea.
„I-a spus românului că trebuie să aibă o altă atitudine, mai bună, și pe teren, în meciuri, și la antrenamente”, a dezvăluit La Dernière Heure. Tocmai din acest motiv, al neînțelegerii cu tehnicianul, a acceptat Drăguș să plece în Italia, la Genoa, a scris cotidianul belgian.