INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  CORONAVIRUS

Antrenorul român prins de coronavirus în Taiwan: „Când mă văd pe stradă, oamenii își trag masca pe față! Nu-i condamn”

Articol de GSP - Publicat luni, 20 aprilie 2020 14:54

La 31 de ani, Dragoș Plopeanu a ajuns în Taiwan, unde este antrenori de portari. Povestește cum trece Taipeiul peste pandemia de coronavirus și cum arată fotbalul într-o țară unde s-au ridicat restricțiile și s-a dat drumul campionatului

Gazeta a publicat anul trecut un interviu cu Dragoș Plopeanu, fostul portar al Oțelului, care de ceva timp a îmbrățișat un alt drum. A devenit antrenor de portari și a avut parte de o experiență inedită, în Mongolia. S-a obișnuit cu viața în Asia, cu obiceiurile total diferite și, chiar dacă a părăsit țara lui Ginghis Han, n-a plecat de pe continent și acum a aterizat în Taiwan, tot la națională. Într-o țară vecină cu China, dar care e foarte puțin afectată de coronavirus și a dat deja drumul la fotbal. 

- Te salut, Dragoș! Cum ești acolo? 
- Foarte bine, mulțumesc. Muncesc! Și mă bucur că o pot face. Văd ce se întâmplă în toată lumea și îmi dau seama că sunt norocos. 

- Am citit că acolo se joacă fotbal... 
- Așa este. Tocmai ce s-a disputat a doua etapă. Duminică a fost. Se joacă 4 meciuri, toate la aceeași oră, 16:00. E adevărat, nu-s spectatori. Dar e totul foarte bine organizat. Dacă nu mă înșel au fost inclusiv oameni de la FIFA să vadă cum decurg lucrurile. 

- Pare în regulă!
 - Este! Se antrenează normal, nu-s restricții. E adevărat că, uite, au fost două zile cu zero cazuri. Azi cred că au apărut vreo două și din ce am înțeles sunt oameni veniți de pe mare, marinari care au călătorit prin alte părți. Însă nu vor fi probleme. 

+8 FOTO

- De ce spui asta? 
- Sunt foarte organizați, foarte atenți. Iau măsuri rapid, până ca problemele să escaladeze. Te depistează pozitiv, te bagă repede în carantină. Îți monitorizează telefonul, îți fac vizite acasă să vadă dacă respecți totul. Oamenii sunt profesioniști. Aici nu driblezi carantina, cum am văzut că se poartă prin România. Amenzile sunt uriașe. Gândește-te că-s puțin peste 400 de cazuri la o populație de cam 24 de milioane. 

- Viața în Taipei cum e? 
- Sunt restricții, dar nu-i ceva ieșit din comun. E obligatoriu să porți mască. Însă restaurantele, școlile sunt deschise. Dar spațiile unde oamenii sunt foarte apropiați unul de celălalt sunt închise. 

- Pare că lumea nu-i atât de stresată ca în Europa... 
- Ba da, sunt! Există o panică, dar una controlată. Uite, spre exemplu, se uită puțin strâmb la străini. Își trag repede masca pe față când ești aproape de ei. Dar nu-i condamn. Nu știu că eu sunt aici de două luni, înainte să înceapă în România pandemia. Plus că ei au avut și SARS și nu vor să mai repete problema. Până la urmă cred că și la noi, dacă oamenii văd un asiatic, se panichează puțin. Te gândești imediat la Wuhan, China. 

- Muncesc normal deci... 
- Absolut. Au închis cluburile pentru că a fost o dansatoare care a fost depistată pozitiv. Alt exemplu să-ți dau, uite, când intri undeva, te pun să-ți scrii numele și numărul de telefon pe o foaie. În cazul în care se va afla că un om a fost depistat pozitiv, i se va lua tot istoricul. Unde a fost, ca să se știe cu cine a intrat în contact. Iar dacă te-ai intersectat în vreun loc, imediat ești testat. Profesioniști, asta îți zic. Atenți la toate detaliile. Nu mai zic, există gel antibacterian peste tot. La orice magazin ți se ia temperatura. 

- Nu știu multe despre Taiwan, doar ce am citit și am văzut la Asia Express, chiar zilele trecute... 
- Ți-am trimis și niște clipuri. Să-ți faci o idee. Sunt un popor foarte civilizat. Au o mentalitate ca un mix între Japonia și China. Îi apreciază mult pe japonezi. Sunt oameni care vorbesc engleza și alții care nu. Iar ei, dacă știu doar câteva cuvinte, sunt foarte rușinoși. Mai bine nu vorbesc, să nu se facă de râs. Țin mult la ideea lucrurului făcut bine. Nu de mântuială. Cred că ai observat în ceea ce ți-am trimis, cum oamenii stau, așteaptă fiecare pe rând mașina de gunoi. N-au pubele. Nu vezi o hârtie pe jos. 

- Fotbalul cum e? 
- Nu pot să încep cu laude, n-aș fi realist. Mă bucur că avem la națională jucători care joacă prin China, un jucător la Crystal Palace. Există potențial, au ambiții și asta mă bucură. Îmi place mult și țara. Îmi place că-s foarte civilizați. Sper să stau mult aici și să facem treabă bună. 

 "Mi-aș fi dorit ca Guvernul României să gestioneze pandemia asta măcar la 50% de cum o faci cei din Taiwan, Japonia, Coreea de Sud. Noi nu știm să fim așa responsabili cum sunt ei, nu avem asta genetic cred" 

"Infrastructura de aici este ceva incredibil. Sunt tare mândri de cea mai înaltă clădire a lor, de 101 etaje. Plus că au totul nou, țiplă. Multe autostrăzi. Cred că au mai multe autostrăzi în oraș decât avem noi în toată țara" 

"Treaba mea e să fac scouting pentru națională acum. Să văd ce jucători putem convoca la națională pentru meciurile din toamnă. Jucăm atunci cu Australia, Nepal și Kuweit, sper să se poată da drumul la fotbal" 

- Dragoș Plopeanu, antrenor de portari Taiwan

422 de cazuri confirmatede coronavirus sunt în Taiwan, iar 6 persoane au decedat

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Prizonier la Rangers?! Scoțienii vor să facă profit cu Ianis Hagi, care așteaptă oferta lui Lazio

VIDEO Barack Obama a anticipat pandemia! Discursul ajuns viral » Apelul făcut cu 6 ani înainte de apariția COVID-19

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a răbufnit și cere intervenție politică în scandalul momentului: „Inadmisibil așa ceva. Toți dau în România, e lipsă de respect!”
Nationala
Mircea Lucescu a răbufnit și cere intervenție politică în scandalul momentului: „Inadmisibil așa ceva. Toți dau în România, e lipsă de respect!”
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”
Superliga
Gigi Becali a anunțat primul jucător la care renunță în iarnă: „M-am convins! Îi dau drumul să plece!” + Nu e singurul de care vrea să scape: „E superficial”
Ajuns pe lista de transferuri la FCSB, e dorit în Superliga: „Acum îl iau”
Superliga
Ajuns pe lista de transferuri la FCSB, e dorit în Superliga: „Acum îl iau”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează