Articol de GSP - Publicat vineri, 16 august 2019 20:37
Slavia Praga s-a impus cu 3-0 pe terenul lui Ceske Budejovice, la ultima repetiție înaintea duelului cu CFR Cluj de marți, contând pentru play-off-ul Champions League.
Românul Nicolae Stanciu (26 de ani) a deschis scorul printr-o execuție de senzație.
- Prima manșă a play-off-ului UCL CFR Cluj - Slavia Praga se joacă marți, 20 august, în Gruia. Returul este programat miercuri, 28 august, la Praga.
- Ambele meciuri vor începe la ora 22:00 și vor fi în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV Digi Sport, TV Telekom Sport și Look Sport.
Internaționalul român a marcat în minutul 48 și i-a impresionat pe spectatori cu șutul său din afara careului, care nu i-a dat nicio șansă portarului advers.
Slavia nu s-a limitat la reușita lui Nicolae Stanciu și au mai înscris de două ori. Olayinka a făcut 2-0 în minutul 76, iar Skoda a închis jocul în minutul 84, stabilind scorul acestei întâlniri, scor 3-0 pentru Slavia Praga.
Aproximativ 7.000 de spectatori au asistat la această partidă din etapa a șasea a primei ligi din Cehia.
Vezi și:
Ne așteaptă o „dublă” de foc » Totul despre Slavia Praga, singura echipă care mai stă în calea lui CFR în drumul spre grupele Champions League
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!