INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  INTERVIU

EXCLUSIV Cel mai în formă stranier e comparat de antrenorul său cu Van Nistelrooy și recunoaște: "Am avut momente când mi-am dorit să mă întorc la fosta echipă și să-mi dau sufletul pentru ea"

Articol de - Publicat vineri, 27 octombrie 2017 11:33

 Adrian Petre, atacantul de 19 de ani al formației din liga secundă daneză Esbjerg, e printre cei mai în formă stranieri. În ultimele zile a reușit 3 goluri și o pasă decisivă prin care și-a dus echipa pe un loc mai aproape de promovare.

Vârful plecat în vară de la UTA în schimbul a 550.000 de euro a oferit un interviu pentru GSP.ro în care a vorbit despre situația sa din Danemarca, despre antrenorul său care-l compară cu Van Nistelrooy, dar și despre UTA, care trece printr-o perioadă critică, aflându-se pe locul 16 în Liga a 2-a.

- Te-ai acomodat cu fotbalul și cu viața din Danemarca?
- M-am acomodat, aici totul e diferit, oamenii sunt mai liniștiți, mai relaxați, e un loc în care mă pot dezvolta atât ca fotbalist cât și ca om.

- Care au fost cele mai grele momente în scurta perioadă trăită în Danemarca?
- Am avut o perioadă de o lună de zile în care nu aveam încredere în mine deloc, parcă nu eram eu, nu eram în stare să fac nimic, apoi încet, încet mi-am revenit, dar a fost o perioadă foarte grea. În două meciuri nu am fost inclus în lot, apoi am stat doar pe bancă. E bine că am trecut peste.

"Antrenorul mă compară cu Van Nistelrooy"

- Care au fost primele sfaturi primite de la noul antrenor când ai ajuns la Esbjerg?
- E un antrenor olandez fost atacant (n.r. John Lammers, 53 de ani), care mi-a zis să mă uit la Ruud Van Nistelrooy, să îl urmăresc pentru că el vede la mine exact aceleași calități și să am încredere în mine tot timpul pentru că am calități foarte bune și să le perfecționez.

- În ultimele 12 zile ai marcat 3 goluri. Cum îți explici descătușarea asta?
- În ultimele luni nu prea am jucat și am pierdut și naționala de tineret, am avut destul timp să mă gândesc la lucrurile astea și am fost pregătit să îmi primesc șansa, când a fost să o primesc am marcat 3 goluri și am reușit o pasă de gol, sper să o țin tot așa.

- După cum o simți tu pe Esbjerg crezi că poți promova în acest sezon cu ea?
- Avem cel mai bun lot din campionat, suntem mulți străini și la început a fost greu cu omogenitatea, acum însă suntem o echipă în adevăratul sens al cuvântului și cred că vom promova.

- Poți face câteva comparații între liga a doua din Danemarca și liga secundă din România?
- Nu există comparație! Fotbalul de aici e mai complet, infrastructura e peste Liga 1 la noi cu câteva excepții, fotbalul e mai tacticizat, sunt fotbaliști cu meciuri în cupele europene și la echipe foarte mari, totul e diferit.

"Am vrut să mă întorc la UTA și să-mi dau sufletul pentru ca echipa să câștige"

- Ești cel mai scump jucător plecat vreodată de la UTA din liga a doua. Mai vezi în acest moment vreun fotbalist arădean care poate călca pe urmele tale?
- A fost un obiectiv de-al meu să fiu cel mai scump jucător vândut de UTA, probabil că și asta m-a ajutat în evoluțiile mele, sunt mulți jucători tineri și talentați, dar în străinătate liga a doua de la noi nu e văzută așa bine, trebuie să existe niște oportunități fantastice să te cumpere o echipă pe bani așa mulți. Eu am avut noroc, sper ca cei ce vin din urmă la UTA să fie vânduți pe bani mai mulți.

- Apropo de UTA, ce părere ai despre situația în care a ajuns de a se lupta pentru evitarea retrogradării?
- Urmăresc tot ce se întâmplă acolo, mă doare sufletul când văd situația și locul din clasament, am avut momente când îmi doream să mă întorc și să îmi dau sufletul să câștige echipa și să treacă de momentele alea. Oriunde aș fi UTA rămâne în inima mea și sufăr alături de ea și mă bucur alături de ea.

- În cazul în care nu vei promova cu Esbjerg te-ar tenta transferul în Liga 1 din România?
- Am 4 ani de contract aici, daca nu promovăm nu e un capăt de țară, dacă am reușit să fac pasul aici vreau să mă impun așa ușor, ușor și să ajung la un club mult mai mare. Nu vreau să fiu în aceeași categorie cu mulți alți jucători care au eșuat afară și se întorc în țară.

4 goluri
în 7 meciuri a bifat Petre pentru Esbjerg

500.000 €e cota de transfer pe care o are Petre în acest moment pe site-ul de specialitate transfermarkt.de

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează