INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV. Dezvăluirea lui Răzvan Lucescu: „Eliminarea lui Al Hilal a fost făcută ca să faciliteze drumul unei alte echipe!”

Articol de GSP - Publicat joi, 15 octombrie 2020 17:54 / Actualizat joi, 15 octombrie 2020 18:16

Confederaţia Asiatică de Fotbal a anunţat pe final de septembrie că echipa lui Răzvan Lucescu, Al Hilal, a fost retrasă din Liga Campionilor Asiei şi rezultatele i-au fost anulate, deoarece nu a putut prezenta un număr suficient de jucători pentru meciul de miercuri cu Shabab Al Ahli Dubai.

Răzvan Lucescu, antrenorul lui Al Hilal, câștigător al Ligii Campionilor Asiei și al campionatului Arabiei Saudite, primul antrenor care a reușit eventul în Grecia cu PAOK Salonic a acceptat invitația directorului Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, de a participa la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” de pe GSP.RO.

Chiar dacă a trecut aproape o lună de la acel eveniment, Lucescu jr. nu uită experiența și a vorbit despre eliminarea din Liga Campionilor, pe care o consideră abuzivă.

- Răzvan, hai să vorbim și despre ce s-a întâmplat recent în Liga Campionilor Asiei!
- Este incredibil! Iar viața mea are parte de astfel de momente. Pe de altă parte, Dumnezeu îmi dă alte succese importante. Totul a fost făcut ca să faciliteze drumul către Champions League unei alte echipe, care deja nu mai e în competiție!

- Cine?
- A ieșit! Nu mai contează.

- Dar s-a spus că ai sfidat competiția și ai avut doar 11 jucători la meci, cu trei portari.
- Sistemul de Champions Legue este ca în Europa, cu opt grupe a patru echipe. Primele două se califică, apoi doar finala e diferită că se joacă tur-retur. Se desfășoară pe sistem februarie - decembrie. Noi am început în februarie am jucat două meciuri din grupă, după care, din cauza pandemiei, s-a întrerupt. S-au gândit cum să organizeze, ce să facă. Au dus toate echipele în Qatar și să fie turneu. Patru meciuri restante din grupe, optimi, sferturi și semifinală. Finala era în decembrie. Am jucat și am câștigat grupa în condiții grele, cu un meci înainte de final.

- Câte cazuri de infectare ați avut?
- Am avut 34 de cazuri în total! Dintre care 19 jucători. În momentul ăla era logic să fie o analiză și să fie amânate meciurile ce urmau. Erau încă trei luni până la final! Estul Asiei nici măcar nu începuse faza asta... Era tot timpul din lume. Cu noi n-a vorbit nimeni, ei când au văzut că noi suntem 11 ne-au exclus din competiție!

- Păi, și nu s-a încercat ceva?
- Ba da, dar degeaba... Asta trebuia să fie decizia! Vreau să vă spun că cele două săptămâni pe care le-am petrecut în Qatar reprezintă cea mai urâtă experiență din viața mea! Cea mai urâtă!

- Dar voi n-ați plecat sănătoși de acasă?
- Gândiți-vă: când am plecat de la Riad am făcut teste. Eram toți negativi.

- Păi, și?
- La Doha ne-au făcut test și ne-au dat rezultatele dimineața. În noaptea aia jucătorii au dormit câte doi. S-a stat la masă, la discuție... Virusul s-a răspândit. A trebuit să stăm închiși.

- Trebuia amânat meciul!
- Logic! Să se reprogrameze! Eram deja câștigătorii grupei! E o lovitură foarte urâtă. Asemănătoare cu cea din Grecia când mi-au luat titlul la Comisii, când ne-au luat 9 puncte. Acum eram pe val, câștigaserăm campionatul, aveam încredere mare că putem câștiga din nou Liga Campionilor. Așa s-a vrut...

URMĂREȘTE AICI ÎNTREAGA EMISIUNE CU RĂZVAN LUCESCU:

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV Tun financiar dat de Cristi Chivu! Suma fabuloasă încasată pe vila din Corbeanca: profit URIAȘ!

EXCLUSIV. Dănuț Lupu: „Eu spun că la fotbal au fost «împăratul» Dobrin, «regele» Balaci și restul! Balaci a fost mai mare decât Hagi!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Logodnica lui Darius Olaru, mesaj scurt chiar înainte ca Gigi Becali să anunțe transferul de 5 milioane de euro: „S-a încheiat!”
Stiri extrasport
Logodnica lui Darius Olaru, mesaj scurt chiar înainte ca Gigi Becali să anunțe transferul de 5 milioane de euro: „S-a încheiat!”
Transferul stelar la Manchester United pe care l-a ratat un jucător ajuns la FCSB! Acum e dat afară de Gigi Becali: „Asta trebuia să facă!”
Superliga
Transferul stelar la Manchester United pe care l-a ratat un jucător ajuns la FCSB! Acum e dat afară de Gigi Becali: „Asta trebuia să facă!”
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”
Stiri extrasport
„Ești minunată” » Antonia face un sacrificiu uriaș pentru a fi cu Daniel Bîrligea: „Mereu a ta”

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează