Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto) - Publicat duminica, 27 ianuarie 2019 09:00
Vedetele lui Antwerp l-au caracterizat pe Ladislau Boloni, 65 de ani, românul care a dus din nou gruparea din ”Orașul Diamantelor” în topul fotbalului belgian.
Românii au o vorbă: "Omul sfințește locul".
Sintagma i se potrivește și lui Ladislau Boloni, care a șters praful de pe cel mai vechi club din Belgia fotbalistică.
"The Great Old", din 1880, cum se autoproclamă cei de la Royal Antwerp, a început 2019 de pe poziția a treia a podiumului, la 10 puncte de liderul Genk, și și-a păstrat locul după 2-1 la Zulte Waregem, dar acum e la egalitate de puncte cu Brugges, de pe poziția secundă.
Sistemul competițional e ca în Liga 1, de fapt românii l-au copiat după belgieni. Gruparea a revenit în prima divizie în 2017, a terminat ediția trecută pe locul 8, în acest an vrea să prindă musai play-off-ul.
Care e obiectivul echipei
Boloni, "Domnul Laszlo" cum îi spun elevii săi de toate naționalitățile, a preluat echipa pe 16 iunie 2017. Nimeni nu vorbește la gruparea orașului de jumătate de milion de locuitori despre câștigarea titlului, oamenii sunt cu picioarele pe pământ.
"Să prindem top 6, play-off-ul, e mai mult decât OK", au comentat și Boloni, și jucătorii care de-abia schițează un zâmbet atunci când sunt întrebați dacă ar fi un miracol să ia campionatul.
Tehnicianul de 65 de ani a recondiționat câteva vedete la nivel național, reactivându-le și oferindu-le strălucirea de altădată.
Pe lângă tineri de viitor, Antwerp îi are pe portarul Sinan Bolat (30 de ani) și pe atacantul Dieumerci Mbokani (33 de ani), cu care Loți a luat titlul la Standard Liege, plus pe Lior Refaelov (32 de ani) de la campioana Bruges, al cărei lider a fost mulți ani, și pe Jelle Van Damme (35 de ani), multiplu campion cu Ajax Amsterdam și cu Anderlecht, fost căpitan la Standard Liege când era Mircea Rednic acolo.
"E ca tatăl meu"
"Am fost fericit să vin la Antwerp fiindcă aici l-am găsit pe monsieur Laszlo. Cu el am câștigat titlul, am jucat în Champions League, el mi-a oferit șansa de a juca acolo la prima echipă și vreau să-i mulțumesc în fiecare zi prin ceea ce fac la antrenamente și la meciuri. Eu dau totul pentru formație și pentru Laszlo. Trăim un moment bun în competiția internă, asta e datorită antrenorului în primul rând. El a urcat nivelul echipei", a comentat Sinan Bolat pentru Gazeta Sporturilor.
A fost completat de congolezul Mbokani: "Îl cunosc bine pe domnul Laszlo, știu despre ce vorbesc. Avem o relație foarte bună, pentru mine este ca un tată! Mă simt bine cu dânsul antrenor al meu. Oferă șanse egale tuturor jucătorilor. Și așa a fost mereu, eu l-am avut și acum zece ani, la Standard Liege, are stofă de campion".
"Ne spune că nu avem voie să ne odihnim"
Mijlocaș ofensiv polivalent, cu 6 goluri în 39 de selecții pentru naționala Israelului, cu 4 trofee la Bruges și un titlu câștigat cu Maccabi Haifa, Refaelov a marcat 6 goluri în 15 etape, revenindu-și după o accidentare nefastă:
"Am venit de la finalul lui august, nu-l știam pe Boloni, doar că e un antrenor cu mare personalitate, carismă și cere mult de la jucători. În afara gazonului, glumește și e foarte prietenos, pe teren e serios și chiar devine nervos dacă lucrurile nu ies cum trebuie. Mereu concentrat, mereu dur când e necesar. Mie îmi place enorm! Tinerilor din noua generație le trebuie biciul, să stea concentrați, să nu se piardă. Eu aș zice că domnul Boloni e ca un leu, Laszlo ne spune că nu avem voie să ne odihnim până când nu atingem potențialul maximum. Iar noi îl ascultăm fiindcă are un CV mare în Belgia, știe ce să ne ceară și are mentalitate de campion cu niște fotbaliști care au fost și ei, la rândul lor, campioni".
15naționalități se regăsesc în lotul celor de Antwerp
3.500.000 €este cea mai mare cotă a unui jucător al belgienilor pe transfermarkt, cea a lui Mbokani, care are 11 trofee în Belgia și Ucraina, plus distincția de fotbalistul anului 2012 în Jupiler League
28.000.000 €este cota grupării lui Boloni pe transfermarkt.de
4titluri de campioană (1929, 1931, 1944, 1957) și două Cupe ale Belgiei (1955, 1992) sunt în vitrina clubului din Flandra
"Avem o echipă cu jucători de calitate, targetul e să fim în top 6. Nu vorbim de campionat. Patronul e nou, a investit mult ca totul să fie la linie, managerul Luciano D'Onofrio e și el de top, iar oamenii muncesc cu plăcere la echipă, asta se vede în rezultate"
Lior Refaelov, mijlocaș Antwerp"Dacă aș folosi un cuvânt care să-l descrie bine pe Boloni, aș spune că el este ca un leu. Știe când să-și protejeze familia, pe noi, jucătorii, știe când să fie furios, știe când să fie blând"
Lior Refaelov, mijlocaș Antwerp
Ce spune Boloni despre Antwerp:
- "Oferta de la Antwerp a sosit când ieșeam din tunel, după o perioadă grea de un an, un an și jumătate, când fotbalul nu mai avea nicio importanță. A sosit un telefon de la domnul D'Onofrio, care m-a invitat să mă gândesc dacă pot și dacă vreau să accept această provocare. Și-am pornit motorul"
- "Eu cred că dacă ajungem în play-off, depășim nivelul pe care îl avem. Încă nu suntem așa de buni ca să putem să spunem că acest loc 3 este locul nostru. Această situație este fragilă pentru că trebuie să fii tot timpul peste capacitatea ta, să te menții etapă de etapă"
- Directorul care mi-a fost și președinte la Standard, Luciano D'Onofrio, apare o dată pe an în ziare. Vezi?, asta e diferența față de România!"
- "Patronul meu? Jurnaliștii n-au știut timp de un an de zile cine plătește la Antwerp. Este cel mai mare constructor al Belgiei, Paul Gheysens. Jumătate din Polonia el a construit-o. Nu ne sună, de aceea l-a pus pe D'Onofrio director: să se ocupe de fotbal"
COMPARAȚIE / "Și Rednic se aseamănă cu Boloni"
Sinan Bolat a mai avut un antrenor român.
"Îl cunosc bine pe Mircea Rednic, l-am avut un an la Standard Liege. Și el, și Boloni sunt asemănători, au o mentalitate despre fotbal care mie îmi place. Vor să scoată absolut tot, maximum, de la fiecare jucător de pe gazon. Sunt adepții disciplinei și la antrenamente, și la meciuri, cer concentrare și tot ceea ce poți oferi pentru echipă. Știu că Rednic a fost și la Mouscron, acum unde e? România, Dinamo București? Aaa, OK, succes!", a comentat Sinan Bolat, goal-keeper cu 11 selecții în naționala Turciei, campion cu Galatasaray și cu Standard, având și-o Cupă cu FC Bruges.
SFAT / Ce-i trebuie lui Roti
Lior Refaelov era căpitanul lui Bruges atunci când ex-dinamovistul Dorin Rotariu a sosit la această grupare în urmă cu doi ani. Internaționalul de 23 de ani a jucat doar 12 meciuri pentru Bruges, marcând o singură dată, apoi a fost împrumutat la Mouscron, respectiv AZ Alkmaar.
"Bruges nu este un club care să te accepte imediat, să vii la finalul lunii ianuarie și să devii top player peste noapte. E greu să prinzi și să reziști în primul 11. Rotariu are mare potențial, încă e foarte tânăr, are nevoie și de noroc, pe lângă multă muncă. Cred că va crește mult în viitorii ani. Bruges a plătit o sumă importantă pe el, peste două milioane de euro, deci are valoare", a comentat israelianul, care l-a avut antrenor și pe Christoph Daum: "Știu că nu este român, ci german, dar a fost la naționala voastră. Nu i-am urmărit rezultatele la voi, dar era un antrenor bun".
BUCUREȘTI / Ce știu ei despre noi
Refaelov știe câte ceva despre România:
"Am vizitat Bucureștiul o singură dată, cu naționala Israelului Under 17, cândva, încă de atunci era un oraș frumos. Știu că mulți israelieni vin și vizitează Bucureștiul, îmi spun ce frumos e, ce femei frumoase aveți, ce restaurante bune sunt. Poate că voi avea ocazia să revin în România cu soția, să vizităm câteva locuri istorice din București".
Împreună cu Gal, soția lui, Lior deține un magazin de diamante în Bruges:
"Ea este ocupată cu treburile zilnice ale magazinului. Știu că evreii sunt recunoscuți ca mari iubitori de diamante, dar eu n-am niciunul, doar comercializăm. Iar acum destinul face să joc pentru echipa "Orașului Diamantelor", așa cum mai este recunoscut Antwerpul".
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”