INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TURCIA

EXCLUSIV Interviu dintr-o bucată cu Iasmin Latovlevici: "Stau și-n cap ca să arăt ce fotbalist mai sunt!"

Articol de - Publicat luni, 15 octombrie 2018 07:49

Iasmin Latovlevici , 32 de ani, acum la Bursaspor, a dezvăluit cum a trecut peste perioade negre, inclusiv în vară, când a vrut să se lase de fotbal, și ce-l motivează să se mai gândească chiar și la națională.

Iasmin Latovlevici a fost întotdeauna un om dintr-o bucată.

A trăit perioade de succes ca fotbalist, ca-n primăvara lui 2013, când era fulminant într-o echipă, Steaua, ce-o elimina pe Ajax Amsterdam în primăvara continentală și o băga în sperieți pe Chelsea, campioana en titre Champions League și care avea să câștige și Europa League.

Acum, la peste 32 de ani împliniți în luna mai, e deja un veteran în Turcia, în prezent la Bursaspor, trecând peste multiple accidentări și adevărate șocuri de care s-a lovit în carieră.

- Lato, cum îți merge la Bursa?
- Sincer, bine. Am revenit și după cele două operații care m-au tras în jos, am trecut și peste durerile musculare. În clasament eram "morți" după egaluri și înfrângeri, dar e bine că am reușit să obținem victoria în ultima etapă, 1-0 cu Ankaragucu. Ne-am săltat până pe 14, afară din zona retrogradării, suntem chiar peste Fenerbahce. Obiectivul meu ar fi să ajungem chiar în cupele europene, având în vedere condițiile clubului. Acum, să vedem...

- După experiențele în Super Liga turcă, la Genclerbirligi, Karabukspor, Galatasaray și Bursaspor, crezi că România va ajunge vreodată să aibă anvergura campionatului de acolo?
- Ca să aduci fotbaliști mari și care să nu fie "expirați" va fi foarte greu, nu văd ... Majoritatea echipelor din Turcia au baze de pregătire de 4-5 stele. Doar la Steaua, acum, am văzut să aibă o bază ca-n Turcia.

- Te-a dezamăgit că n-ai semnat cu Steaua în august? Iar Gigi Becali te-a blamat că ai solicitat bani la semnătură...
- Hai să lămurim! Eu am avut o discuție, dimineața, înainte de antrenament, cu MM Stoica. Aveau nevoie de un jucător pe postul meu. A rămas să semnez pe un an, cu opțiunea de a pleca atunci când vreau eu. În contractul prezentat apoi dispăruse această opțiune, așa că am vorbit cu impresarul meu să discute cu patronul pentru niște bani la semnătură. Atât. Dar eu aș fi semnat oricum, având în vedere că e Steaua, nu avea cum să fie chestie de bani.

- Totuși, din bani trăiești.
- Când e vorba de Steaua, e altceva, la ce sentimente am trăit eu acolo, lucruri pe care nu am cum să le simt în altă parte sau să le mai trăiesc vreodată. Și, revin, rămăsese să semnez, dar s-au orientat către Alexandru Stan. Dar am vorbit cu nea Gigi Becali, i-am zis că a fost o neînțelegere. În fine, se învârteau multe în capul meu, la un moment dat voiam să mă las.

- Serios??!
- Da, am luat în calcul. Am vorbit și cu nea Piți la telefon, am simțit nevoia să cer un sfat de la un om experimentat, nu aveam chef să stau, să risc. Până la Bursaspor, am mai avut discuții în Cipru și la Las Palmas, spaniolii zicându-mi că țintesc promovarea în La Liga.

Luasem în calcul retragerea, dar am văzut un articol pe GSP în care eram lovit puternic, ceva de genul "după ce n-a confirmat afară, se-ntoarce la Steaua", și m-am răzgândit. Jur! Ca să le arăt ziariștilor că am ambiție să mai joc încă la nivel înalt. Așa sunt eu, când e o chestie de genul ăsta, stau și-n cap să demonstrez că încă mai pot! Pe bune, eu am plecat la 29 de ani afară, am ajuns până la nivelul Galata, oare ce trebuie să mai fac?!

- Diferență mare între Steaua și Galatasaray?
- La bani, la fotbaliști, e clar diferență uriașă. Ca infrastructură, mă refer la terenuri de antrenament, Steaua e mai bună, adică Berceniul e peste Florya. În rest, n-avem ce compara, turcii au una, două televiziuni interne, salarii de milioane de euro.

- Ce n-a mers în sezonul petrecut la Galata? Ai prins 15 meciuri, doar că te-ai despărțit în vară de Cim-Bom.
- La Galata am jucat cu mască și cu fiare prin gură, cu meniscul rupt, am avut numai bătăi de cap. Chiar și-așa, am jucat la trei săptămâni după meniscul extern operat, de i-am dat pe spate pe doctori. Eu am făcut tot ceea ce a depins de mine.

- După trei ani în Turcia, ce crezi că le lipsește românilor să joace titulari la echipele lor din străinătate?
- Mie mi-a fost greu și la 29 de ani. Chestii de limbă străină, de care te lovești, de altă cultură. Trebuie să muncești mult. Eu am făcut greșeli și mi le-am recunoscut. Eu jucasem în Europa, în cupe, la echipa națională, luasem trofee la Steaua, dar când am apărut în vestiarul lui Gencler mi s-a arătat realitatea.

Nu mai contau trofeele, tresele obținute în bătălii europene, porneam de la zero. Nu dădea nimeni doi bani pe trecutul meu! Eram unul dintre cei 30. Gândește-te că eu am făcut greșeala asta la maturitate. Afară, ești un simplu soldat, nu vreun general, să stea toți după tine!

- Îți vine să crezi că FCSB a ajuns să joace la Voluntari cu câteva sute de spectatori?
- Lipsa rezultatelor. Dar dacă Steaua ia campionatul și ajunge în grupele unei competiții europene, iar va umple orice stadion acasă. Oricum, în orice oraș merge, Steaua aduce cei mai mulți fani la stadioane.

- La ce păcătuiește echipa acum?
- Sunt mulți jucători tineri. Au nevoie de timp să se sudeze. Eu am jucat în alte vremuri, am prins cu toții o conjunctură favorabilă, dar și noi am avut nevoie de un an să sudăm echipa ce-a luat trei titluri la rând.

- Ar trebui să i se dea credit total lui Nicolae Dică în continuare? Și după ratarea titlului, și după cea a cupelor europene, și după ce se întâmplă în prezent?
- Eu cred că ar trebui preluat modelul Juventus Torino. Vă detaliez. Mi-aduc aminte că acum mai mulți ani, directorul sportiv al italienilor a dat un interviu și-a spus: "Vrem să ajungem ca în 5-7 ani să ne putem permite orice fotbalist de pe această planetă!". Și tocmai l-au adus pe Cristiano Ronaldo, cine ar fi crezut?! Așa trebuie gândit și la Steaua. "Mă, cu tine mergem 3 ani. Sau 5 ani!", să i se spună. Clubul știe cât poate tolera.

- Cine poate lua titlul roș-albaștrilor în acest sezon?
- Eu am fost în interior în vară, i-am văzut cum se pregătesc. Nu știu cum e la alte echipe. Doar Steaua poate lua titlul Stelei în actualul campionat! Probabil, voi fi criticat pentru ceea ce spun, dar eu vă spun ce-am văzut.

- Gigi Becali? Ai mai rezista să lucrezi cu el?
- Îți spun sincer: niciodată nu m-a interesat ce spune! Chiar dacă se referea și la mine. Eu am avut o perioadă la Steaua în care nu citeam presa, nu mă uitam la TV, n-aveam treabă cu ce se vorbește. Nu mă feream de nimic, în schimb. Nici nu am fost vreodată vreo vedetă. Nu am fost niciodată omul să mă feresc, să mă gândesc cum se uită unul sau altul la mine.

- Dar nici nu ai fost expus. De ce te-ai fi ferit?!
- (râde) Păi, nu-mi place să beau, nu fac față la asemenea dueluri. Mi-am creat eu un stil de viață sportivă. Ieșeam și eu, dar în vacanță. Atunci îmi mai permiteam excentricități. În sezon, eu nu mi-aș fi permis să mă comport ca alții, aș fi fost "mort", n-aș fi putut mișca. Știu și eu ce pot.

- Ai 32 de ani. Ce-ți mai lipsește din palmares?
- Singurul lucru care-mi mai lipsește... Obiectivul suprem este să ajung cu naționala la un turneu final.

- Crezi că mai poți reveni la națională?
- Am luat campionatul în Turcia, în România nu mai zic, eu încă mai visez la prima reprezentativă. S-a interpretat greșit: că m-am dat accidentat de curând și am evitat o convocare, ceea ce e fals. A fost o comunicare proastă, nu mai are importanță. Cât timp voi mai juca pe teren, eu nu renunț! Dacă spuneam cuiva când eram la Gencler sau la Karabuk că vreau să ajung la nivelul Galata, ar fi râs de mine. Așa și acum. Eu nu voi renunța niciodată să sper că mă voi întoarce la națională. 

3meciuri ca integralist are Latovlevici la Bursa în 8 etape. Primele trei runde ale campionatului le-a ratat, a sosit la turci pe 28 august

12selecții are bănățeanul la prima reprezentativă

7
trofee are Iasmin cu Steaua/FCSB: trei campionate, două Cupe, o Supercupă și o Cupă a Ligii

1
titlu de campion al Turciei are Lato cu Galatasaray, în 2018

5
participări în grupele unei competiții europene a bifat Lato cu Steaua: una în Champions League, patru în Europa League

"Aș fi vrut ca Steaua să fie ultima mea echipă din carieră, pe sufletul meu. Acum, nu mai știu dacă voi mai juca vreodată în roșu și albastru, cu toate că aș vrea să mai evoluez acolo, chiar și doar o jumătate de an"Iasmin Latovlevici

"Noi, românii, avem calități bune, majoritatea dintre noi, dar apar probleme atunci când nu jucăm. Picăm într-un abis, așa..."Iasmin Latovlevici

"Eu nu pot să pronunț FCSB! Și dacă aș rosti FCSB, în gândul meu văd tot Steaua. Lucrurile sunt clare pentru mine"Iasmin Latovlevici

"N-aș putea juca niciodată la Dinamo sau la altă rivală a Stelei, adică la CFR Cluj, de exemplu. De ce m-aș duce? Nu sunt un copil nou-născut, să vreau s-o iau de la zero la o rivală "a noastră"Iasmin Latovlevici

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Conflict la Farul? Gică Popescu a dat cărțile pe față despre o ruptură de Gică Hagi: „În acel moment, am zis: «Băi, trebuie să facem ceva!»”
Superliga
Conflict la Farul? Gică Popescu a dat cărțile pe față despre o ruptură de Gică Hagi: „În acel moment, am zis: «Băi, trebuie să facem ceva!»”
Coechipierul lui Răzvan Marin a postat de Crăciun o poză cu iubitul lui, într-o ipostază tandră
Campionate
Coechipierul lui Răzvan Marin a postat de Crăciun o poză cu iubitul lui, într-o ipostază tandră
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (8)
ill7ven
ill7ven  •  15 Octombrie 2018, 10:53

S-au speriat aia de la Chelsea de n-au mai vazut... :-)))))

adicn
adicn  •  15 Octombrie 2018, 10:39
Postat de magic4ever pe 15 Octombrie 2018, 09:50

Niciodata nu poti sa il compari pe Tamas cu Latovlevici...pai cate meciuri la nationala are Tamas si cate are Latovlevici? Tamas a avut talent cu carul dar derapajele din viata extrasportiva l-au tras in jos si nu a ajuns la un nivel mai mare...in schimb Latovlevici este un jucator mediocru, niciodata nu a avut potential de mare jucator...Vatajelu trebuie chemat la nationala pentru postul de fundas stanga chiar daca nu joaca la Sparta(nici Chiriches nu joaca la Napoli si este capitan...), este peste Bancu si Tosca.

Jucător așa ”mediocru” cum e, are mai multe performanțe/trofee decât Tamaș. Dar na, voi n-aveți cum să-l apreciați, e de înțeles, la cât și-o bătut boola de red-goats, când juca la Steaua. Fă o comparație, dacă tot zici că e un jucător mediocru: Lato , cu cel care v-o fost căpitan, jucătorul vostru emblematic, marele Stelică, despre care ziceați că-i rupt din soare... Cam trage cântarul în partea lui Lato, nu?!

adicn
adicn  •  15 Octombrie 2018, 10:34

Mulțumim, Lato! Vei rămâne mereu în sufletele noastre, mai ales pentru trasoarele din porțile eternilor perdanți. Cred că ăsta o fost motivul oentru care n-o semnat, le-o fost frică că-l demoralizează pe Pufi, dacă intră Lato-n vestiar :)))

Vezi toate comentariile (8)
Comentează