EXCLUSIV Răzvan Marin se destăinuie într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor: „Visez la acest lucru” + De ce nu evoluează la Ajax și până la câți ani vrea să joace fotbal

De Toemkost, adică Viitorul. Centrul de antrenament al lui Ajax include și birourile șefilor clubului. Nimic opulent. Președintele Van der Sar scoate capul spre restaurantul care ține loc și de sală pentru întâlnirea fotbaliștilor cu ziariștii. Copiii vin de la antrenament, mănâncă în liniște, apoi pleacă. Domnește o forfotă liniștită aici, ca într-o uzină în care fiecare știe ce are de făcut.  

Viitorul lui Ajax arată în toate culorile. Blond, creol, afro. Un Turn Babel în care toată lumea vorbește aceeași limbă. Fotbalul. Sunt și băieți, și fete. Multe grupe de fete. 

Un pic mai târziu apar și cei de la echipa mare. Dailey Blind este primul agățat pentru un interviu. Apare și Răzvan, direct de la sala de forță. Este în echipament. „Nu m-am mai schimbat, merg pe urmă la duș. Haideți că și așa am ajuns mai târziu”.  

Îl asigur că nu m-am plictisit, mi-a ținut de urât trecutul. M-am cufundat în posterele cu echipele Ajaxului de-a lungul unui secol de existență. Magia anilor '70. Cruyff adolescent, Cruyff foarte tânăr, Cruyff ca un zeu zburând peste adversari. Cruyff, Neeskens, Kezer, Kroll, Rep, Suurbier. Fotbalul total, Rinus Michels, apoi Ștefan Covaci. 

Gata reveria, nostalgia, amintirile, avem treabă!  

- O privire scurtă spre 2019. Cum l-ai caracteriza? 
- A fost bun. Am avut o primă jumătate de an reușită cu Standard, apoi ca o confirmare a venit transferul la Ajax. Până aici, excelent. 

- Doar că... 
- Din vară nu a mai fost ce mi-am dorit, pentru că, așa cum știe toată lumea, după câteva etape nu am mai prins echipa. Asta e, nu poate fi totul roz, sunt și momente din astea în viața unui fotbalist. 

Dorit de Ten Hag, uitat de Ten Hag  

- Atunci când te-ai transferat ai luat în calcul și riscul a nu juca? 
- Am luat în considerare tot, știam unde vin, știam că trebuie să muncesc. Dar e greu, recunosc, să depășesc situația asta. 

- Ai o explicație pentru ce ți se întâmplă, ai cerut lămuriri? 
- Am vorbit cu antrenorul de vreo două-trei ori, nu prea mi-a spus nimic concret. 

- A venit el la tine? 
- Nu, m-am dus eu la el. Voiam să știu ce se întâmplă, pentru că au fost vreo 5-6 meciuri în care nu jucasem deloc. 

- Cum a reacționat Eric ten Hag? 
- Mi-a spus să rămân pozitiv, că mă antrenez foarte bine, că o să îmi vină șansa, să am răbdare. 

- Simți că ar avea ceva cu tine, că nu-i convine ceva? 
- Exclus, el m-a vrut aici, când eram la Standard m-a chemat aici la o discuție. Am vorbit două ore și jumătate, a insistat să mă transfere. 

Niște domni pozitivi  

- Cu alți oameni din club ai mai vorbit? Din conducere vreau să zic. 
- Se întâmplă mai rar, noi, echipa mare, stăm cumva separați de ceilalți din club. Dar, da, am mai vorbit cu domnul Overmars (n. red. Marc Overmars, fostul mare internațional olandez, directorul sportiv al lui Ajax) și cu domnul Van der Sar (Edwin van der Sar, fost mare portar al lui Ajax și al naționalei Olandei, acum CEO al lăncierilor). 

- Și ei ce ți-au spus? 
- Mă mai întreabă cum mă simt, îmi repetă să am încredere în mine, că ei au, să îmi văd de treaba mea, să rămân pozitiv. 

- Și rămâi? 
- Știi cum e, nu ai cum să nu fii trist, să nu fii contrariat. Ai o senzație de frustrare. Trebuie să stai foarte bine din punct de vedere mental ca să reziști.  

Varianta "Măi Pietro!" 

- Te gândești că ar fi nimerit să cauți altceva? 
- E greu să stai pe bancă, dar nici nu trebuie să iei decizii pripite în astfel de momente. Am vorbit deja cu Pietro (n. red. Chiodi, agentul lui Răzvan).  

- Ce i-ai transmis? 
- I-am zis așa, măi Pietro, trebuie să vorbim cu ei, să spună dacă au nevoie de mine sau nu. Mai ales că vin meciuri importante pentru echipa națională.

- Ai lua în calcul și varianta unui împrumut? 
- Deocamdată nu am luat în calcul să plec sau să evoluez în altă parte sub formă de împrumut. Dar poate că vin ei la mine și îmi spun că nu mai au nevoie de mine, cine știe? 

- Tu ai ceva să îți reproșezi? 
- De muncit, muncesc, nu trișez. Dar este clar că nu am fost nici eu la nivelul așteptărilor. Nici al așteptărilor lor, nici al așteptărilor mele. Dar într-un fel poate era normal, există o perioadă de adaptare peste care nu poți sări.

- Ți-au schimbat poziția în teren? 
- Jucam în aceeași poziție de mijlocaș pe care m-am consacrat, de acoperire. Numai că pur și simplu nu am fost eu însumi. E clar că nu am dat randamentul scontat. N-am arătat încredere totală pe teren, chestii din astea. 

Ritmul dictează 

- Cu moralul cum stai? 
- Vă dați seama că nu e ușor. Nu sunt disperat, îmi văd de treabă, mă antrenez. Este o schimbare față de ce trăiam la Standard. 

- Din ce punct de vedere? 
- Am simțit de la început diferența de ritm. Acolo e deosebirea. Ajax este un club mare, sunt alte standarde. Fiindcă, dacă stau să mă gândesc bine, nivelul general al campionatului în Belgia cred că este superior celui din Olanda. 

- Nu vreau să te liniștesc, dar nici concurenții tăi pe post nu strălucesc. Argentinianul Lisandro Martinez, Donny van de Beek, Daley Blind sau mexicanul Edson Alvarez. Apropo. Mi-ai tot vorbit de pregătire. 
- De acolo începe totul. 

- Au vreun secret cei de la Ajax? 
- Nici vorbă. Doar antrenamente care sunt bazate pe jocul cu mingea, fizic se face foarte puțin spre deloc. Totul se face cu mingea, absolut totul. Asta este filosofia lor și toată lumea are un tonus fizic excelent. 

Driblezi tot, mai puțin sala de forță  

- Nu ți s-a părut ciudat că nu se pune accent pe pregătirea fizică? 
- Nu, pentru că la fel era și la Academie, la Viitorul. Școala lui Gheorghe Hagi se bazează pe principiile Barcelonei și ale Ajax-ului. La capitolul ăsta nu am avut nevoie de adaptare. 

- Mai spune-mi, poate avem noroc și citesc antrenorii și fotbaliștii noștri! 
- După antrenamentul propriu-zis, urmează sala de forță. Ați văzut, de fapt, de aceea am ajuns un pic mai târziu la interviu. Nu sare nimeni peste sală. 

- Cantonamente? 
- Niciodată, ne strângem cu două ore și jumătate înainte de meci. Sau dacă jucăm seara în Champions League, venim pe la două după-amiaza la centrul de pregătire să mâncăm împreună. 

- Mâncare, da. Ce mâncați? 
- Avem un nutriționist, el ne spune ce să mâncăm și acasă. Dar, slavă Domnului, eu nu am avut niciodată probleme cu greutatea. După o vacanță nu vin cu mai mult de un kilogram, un kilogram și jumătate surplus. 

„Suedia ne-a bătut tactic!” 

- Ai pomenit mai devreme de meciurile echipei naționale și că nu îți permiți să nu joci dacă vrei să fii în atenția selecționerului. 
- Da, vine barajul, unde, Doamne-ajută, sper să ne calificăm la Euro! Este o jumătate de an foarte importantă pentru fotbalul românesc, pentru mine. Trebuie să joc, jocul contează cel mai mult, de acolo îți iei ritmul. 

- De ce am ratat meciurile cu Suedia și cu Spania? 
- Eu cu Suedia nu am jucat deloc, nu că din cauza asta am pierdut. Încerc să îmi explic. Ne doream foarte mult o victorie, știam că depindem numai de noi. Primul lor gol parcă a venit din nimic. Dar e clar că au venit foarte bine pregătiți tactic, noi nu am avut nicio ocazie clară de gol. 

- Iar cu Spania? 
- Cred că acolo a acționat dezamăgirea de la meciul cu Suedia, dincolo de valoarea spaniolilor. 

De la Daum la Rădoi prin Isăilă 

- Rădoi selecționer? 
- Știi, eu nu am jucat deloc cu el ca selecționer la U21, am mai prins doar două meciuri cu Isăilă. Pe urmă am fost convocat de Daum la naționala mare. 

- Câți ani aveai? 
- 20, atunci am debutat, cu Daum selecționer. 

- Deviez un pic, ce n-a mers cu Christoph Daum? 
- Nu îmi dau seama, el punea multă pasiune, încerca să pregătească meciurile foarte bine. 

- Dar? 
- Nu știu, poate să fi fost și o problemă de comunicare. Poate că domnul Daum spunea ceva foarte emoționant în engleză, dar nu te atinge la fel ca atunci când ți se vorbește în limba ta. 

- Crezi că de aceea este o problemă cu antrenorii străini care vin să lucreze în România? Și nu doar în fotbal. 
- Da, nu toți jucătorii știu atât de bine engleza ca să priceapă exact ce li se cere, să înțeleagă subtilitatea mesajelor. Nu simți emoția mesajului, de aceea spuneam de o problemă de comunicare. Pledez pentru antrenorul român, avem oameni bine pregătiți. 

Șansa de a juca pe Arena cu Olanda 

- Să revenim la Mirel Rădoi. El a impus un stil la naționala sub 21 de ani. Unul spectaculos. 
- Ce frumos ar fi să jucăm și la naționala de seniori la fel de spectaculos! Cu siguranță el va încerca să păstreze stilul, să îl implementeze și aici. Mie îmi plac schimbările. 

- Sincer, tu crezi că mai avem șanse să ne calificăm? 
- Nici Islanda nu mai are echipa de acum doi-trei ani, iar dacă trecem, jucăm contra Bulgariei sau Ungariei. Nu ar trebui să ne sperie. 
 

- Dar... 
- Pentru mine Euro ar fi ceva extraordinar, am fi în grupă cu Olanda. Vă dați seama cum ar fi să joc pentru țara mea pe Johan Cruyff Arena, contra Olandei? 

Prietenul Dusan 

- Cum e viața la Amsterdam? 
- E un oraș frumos, cu locuri interesante, cu multă personalitate și cu restaurante bune. Vremea este mai urâtă, dar sunt obișnuit din Belgia 

- Ai vizitat ceva anume? 
-  Am văzut Madame Tussaud, m-a dus prietena mea la Moco, un muzeu de artă modernă și contemporană. Nu sunt eu prea rău pe muzee, dar vreau să ajung și la Van Gogh. 

- Prieteni? Coechipierii? 
- Cu Dusan (n. red. Tadici, căpitanul lui Ajax) sunt prieten și coleg de cameră. L-am cunoscut de când am jucat contra Serbiei, apoi m-a pus în legătură cu el Milos Kosanovici, fostul coleg de la Standard. 

- A fost prietenie la prima vedere? 
- Cred că da, știi, noi, ăștia balcanici, ne strângem și stăm împreună. Cu Dusan m-am înțeles bine din primele zile, m-a luat în oraș, mi-a arătat locuri. 
 

- Și ceilalți?  
- Ei sunt un pic mai reci, știi cum e. Trebuie să știi să te adaptezi, dar altfel toată lumea e ok. Băieții din echipă sunt senzaționali, mai jucăm și pe play station. Doar că aici cam toți au familia lor. Nu îți poți face prieteni ca la tine în țară. Poate că atunci când te simți singur ai suna pe cineva să ieși să bei o cafea, să vorbești. Ei, afară nu poți face lucrurile astea. 

„Dacă vrei să joci afară, trebuie un caracter puternic. La noi, lumea te mai cocoloșește, îți mai zice una bună, aici fiecare e pe cont propriu. E greu să stai pe bancă dacă ai niște aspirații în carieră. Timpul zboară și într-un fel simți că te irosești. Să joci contează cel mai mult, de acolo îți iei ritmul” Răzvan Marin 

„Am plecat cu prima șansă la Ajax, știu. A fost presiune mare în cazul meu, după sezonul trecut crescuseră mult așteptările. Veneam după jucători importanți” Răzvan Marin 

„Viitorul m-a crescut bine, cu mentalitate de a juca un fotbal ofensiv, cu presing avansat” Răzvan Marin 

„Fotbalul este viața mea! Dar nu mă văd jucând ca tata până la 38 de ani!”

Și-a petrecut copilăria în cantonamente, a muncit când alții se jucau. Dar și-a împlinit visul. Răzvan Marin se consideră un om împlinit, care a ajuns acolo unde nimeni nu credea.

Pe măsură ce vorbim, simt că se relaxează. Merge cu băgare de seamă printre amintiri, ca într-un muzeu plin cu bibelouri rare. Oamenii din club, de la oficiali la cei care îngrijesc gazonul, îl salută cu prietenie și cu un soi de complicitate pe care o ai doar pentru apropiați. 

Sunt ani și ani de când Cristi Chivu purta banderola de căpitan al Ajaxului, iar Răzvan Marin trebuie să se lupte și cu prejudecățile legate de fotbaliștii români.

- Răzvan, tatăl tău a fost cel care te-a mânat spre fotbal? Petre Marin a fost un fotbalist important în România, cred că își dorea un urmaș fotbalist. 
- Nu, a fost invers. Eu am tras de el, eu l-am bătut la cap. Prima oară când am auzit că o să merg la fotbal am început să plâng de fericire. Venise tata cu un echipament de la Pro Luceafărul, de la Marcel Pigulea. 

Copilăria pierdută  

- Câți ani aveai? 
- 6 ani, 6 ani și jumătate. La 13 ani am plecat la Constanța.  

- A fost greu, ai renunțat la ceva? 
- Sunt multe sacrificii, lumea nu vede sau nu știe. Eu ce pot să povestesc despre copilăria mea dacă de la 13 ani am stat într-un hotel cu niște băieți? Fotbal, școală, antrenament, odihnă, iar antrenament, școală, somn.  

- Trebuie să ai totuși o părere de rău. 
- Nu o să îmi pară niciodată rău că m-am apucat de fotbal, asta e viața mea. Sigur că nu îmi convine că sunt criticat, dar înțeleg. Când ești sus ești lăudat, la un moment dat se spunea că sunt cel mai bun jucător român. Iar acum nu mai sunt pe nicăieri. 

Cum se spune „Je ne regrette rien” în olandeză? 

- Revin la subiectul care știu că te doare. Regreți pasul făcut, când ai decis să te transferi la Ajax? 
- Nu regret nimic din ce am făcut, am ajuns la unul dintre cele mai mari cluburi din lume. Asta îmi doream de când eram copil, și în urmă cu 5-6 ani. Spuneam că îmi doresc să ajung la unul dintre cele mai mari cluburi din lume, se uita lumea cam lung la mine. 

- Ce este fotbalul pentru tine? Nu vreau o definiție savantă, doar ce simți. 
- Fotbalul pentru mine înseamnă pasiune. Înseamnă totul. 

„Am vrut să fiu mai bun decât tata!” 

- Cu suporterii lui Ajax cum te împaci? 
- Sunt mai critici decât cei ai lui Standard. Chiar un pic fanatici. Stadionul este mereu plin și dacă avem meciuri la mijloc de săptămână ori la ora prânzului. 

- Ești tânăr, ai 23 de ani. Totuși, până când te vezi jucând fotbal? 
- Nu știu, poate până pe la 34-35 de ani. Sigur nu am cum să-l concurez pe tata, care a jucat până la 38. 

- Ai avut în cap că trebuie să îl depășești, să fii mai bun decât el? Te-am văzut într-un mini interviu de când erai doar un puști, și cam asta spuneai. 
- Am vrut să fiu mai bun decât tata, da. La meciuri în prima ligă din România nu am cum să îl depășesc, la apariții la națională l-am depășit. Eu am ajuns să joc în străinătate, el nu. Dar în continuare el are mai multe meciuri în Champions League. 

- Acolo unde încă nu ai debutat. 
- Sunt trist, dar asta e. Știi, mă gândesc că noi, românii, plecăm acum din start cu un dezavantaj. Avem așa o ștampilă că suntem jucători români. Cumva, trebuie mereu să o luăm de la capăt. Altfel stă treaba cu sârbii, cu croații. 

Ștampila de jucător român  

- Ai și o explicație? 
- Da, pentru că de-a lungul timpului au făcut treabă pe unde au fost. Noi am avut performanță atunci cu Generația de Aur, apoi au mai fost Mutu și Chivu care au ținut steagul sus. Plus Ștefan Radu, care joacă la Lazio. Și cam gata. Am mai reușit ceva și eu pe la Standard. Dar e prea puțin pentru a schimba percepția generală. 

- Ai un model de fotbalist? Unul român și altul de afară. 
- Dintre români îl am pe tata, un exemplu de seriozitate și longevitate. De afară, i-am admirat mereu pe Xavi și pe Iniesta. 

- Ce zic ai tăi despre situația prin care treci? 
- Sunt alături de mine necondiționat. Simt asta, mă ajută foarte mult. Mă și vizitează din când în când, la fel prietena mea. Îți dai seama că nici ei nu sunt fericiți. 

- Ce i-ai spune unui copil, care, ca tine, visează să joace fotbal, să ajungă mare fotbalist? 
- În primul rând să o facă din pasiune și să nu se gândească la bani. I-aș mai spune că e muncă grea și că nimeni nu-i garantează succesul și dacă trage ca un rob. 

„Până când mă văd jucând fotbal? Nu știu, poate până pe la 33-34. Cu tata nu am tupeu să concurez” Răzvan Marin 

„Am plâns de fericire când mi-a adus tata primul echipament de fotbal!” Răzvan Marin

„Copilărie? Eu ce pot să povestesc despre copilăria și adolescența mea dacă de la 13 ani am stat într-un hotel cu alți băieți ca să devenim fotbaliști?” Răzvan Marin 

„Se uita lumea lung la mine când acum 5-6 ani spuneam că visez să ajung la unul dintre cele mai mari cluburi din lume” Răzvan Marin

12 milioane de euroa plătit Ajax Amsterdam pentru transferul lui Răzvan Marin de la Standard Liege

1971, 1972, 1973 și 1995sunt anii în care Ajax a câștigat Cupa Campionilor Europeni/Champions League

Vezi și:

Harlem Gnohere la Levski Sofia?! Salariu de senzație pentru vârful FCSB + casă și mașină

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!