Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat miercuri, 20 iunie 2018 09:39
Laurențiu Reghecampf, 42 de ani, antrenor la Al Wahda, a acordat un interviu pe trei pagini pentru ediția de azi a Gazetei Sporturilor.
Tehnicianul răspunde celor care îl numesc "antrenor-impresar", și vorbește despre colaborarea cu soția, impresarul Anamaria Prodan, dezvăluind că aceasta discută des la telefon cu selecționerul Cosmin Contra.
"- Andrei Vochin a declarat că nu au ce să caute la Federație antrenori-impresari.
- Şi eu sunt antrenor-impresar?
- Trimiterea era către dumneavoastră, către Rednic!
- Vochin a spus mai multe lucruri atunci și parcă a și revenit asupra unor declarații. Ce treabă am eu cu impresarul? Fac eu transferuri?
- Păi făcea referire directă la soția dumneavoastră.
- Păi și ce treabă are Ana cu ce fac eu? El a făcut anumite declarații și-am avut anumite discuții cu el, probabil o să ne mai întâlnim și o să discutăm. Eu cred că a greșit! Antrenorul echipei naționale trebuie să fie adus pe anumite criterii. Eu am spus că l-au luat pe Daum de pe terasă și toată lumea a râs. Chiar de pe o terasă l-au luat și a deranjat atunci interviul pe care l-am dat, tot în Gazetă. Am deranjat, dar eu n-am vrut să atac pe cineva, am spus doar ce știam.
- Contra cum vi se pare?
Acum l-au adus pe Cosmin și rezultatele sunt altele. Echipa joacă altfel, există altă viață. Eu am spus că Daum nu avea niciodată cum să cunoască jucătorii și mentalitatea din România pentru că nu a antrenat în partea asta. Dacă știa cât de cât jucătorii sau conducătorii era mult mai ușor, dar așa.... Ce-am făcut? Am pierdut un an și jumătate! N-am spus niciodată că nu era antrenor bun, dar am spus clar că nu o să aibă rezultate.
- Revenind la declarațiile lui Vochin. Dacă ați fi selecționer şi la o acţiune...
- Cosmin Contra este nașul meu și vorbește de mai multe ori la telefon cu Ana decât vorbesc eu. Asta ce înseamnă, că și despre el spun că e antrenor-impresar?! Sau mulți oameni din fotbalul românesc care vorbesc cu Ana. Eu chiar nu am nicio treabă cu chestia asta.
- Dar se poate întâmpla să aveţi de ales, să zicem, între doi mijlocași centrali. Unul e impresariat de soția dumneavoastră și altul nu. Ar putea acționa subiectivismul şi să-l alegeţi pe cel al Anei?
- Nu! Hai să vă zic ceva. Familia mea va fi bine când eu sunt bine ca antrenor. Deci n-am cum să aleg așa. Eu gândesc profesional și nu mă interesează că un fotbalist este sau nu jucătorul Anei. Noi n-avem subiecte de genul ăsta în casă, ba mai mult, ne certăm pe subiectele astea. Eu de multe ori nu-i dau dreptate Anei și niciodată nu o să mă influnețeze în rău, ci doar în bine! Noi din punctul ăsta de vedere suntem foarte uniți și avem niște reguli foarte stricte.
- Deci excludeți orice influență a soției.
- Ana nu-mi spune mie de jucători sau de joc... S-a discutat foarte mult în presă pe marginea subiectului ăsta, și Andrei Vochin a pornit anumite discuții, dar le face degeaba. Fiecare antrenor când face o alegere o face pentru binele lui. Deci nu ai cum să te gândești să-l bag p-ăla că e al Anei. Când ajungi la echipa națională trebuie să faci o selecție corectă. Ca selecționer poți face greșeli din alt motiv, pentru că te vezi cu jucătorii o dată la 3 luni și nu poți să știi care e starea lor sau ce probleme au."
Interviul integral cu Laurențiu Reghecampf, în care vorbește despre viața la Abu Dhabi și despre ce-i lipsește din perioada FCSB, poate fi citit în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor sau pe Gazeta Digitală AICI