INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  MĂRIRE

Fiorentina i-a propus lui Mutu o creştere salarială de cel puţin 10 procente

Articol de GSP - Publicat vineri, 20 iunie 2008 00:00

Presa italiană scrie că noul salariu propus de oficialii Fiorentinei pentru atacantul român Adrian Mutu este cu 10 procente mai mare decât suma de bani pe care o primea anual până în prezent.

Cotidianul italian Corriero dello Sport scrie că pe lângă prelungirea contractului cu un an, până în 2012, lui Adrian Mutu i s-a propus şi mărirea salariului cu 10%, el având în prezent un contract în valoare de aproape 1,8 milioane de euro pe an, dar se precizează că atacantul român poate primi în plus între 200.000 şi 300.000 de euro pe an. Fiorentina a anunţat oficial în cursul zilei de joi că i-a propus lui Mutu o uşoară mărire de salariu şi prelungirea până în 2012 a contractului actual.

Oferta Fiorentinei vine după ce a primit o scrisoare din partea reprezentantului jucătorului, care anunţa noile cereri ale lui Adrian Mutu, iar directorul sportiv al echipei, Pantaleo Corvino, a explicat că atacantul român este un jucător valoros şi îşi doreşte să accepte noua înţelegere, pentru că gruparea pe care o reprezintă vrea să ducă o politică responsabilă şi coerentă în privinţa jucătorilor.

Altfel, presa italiană menţioneză că Adrian Mutu a refuzat o ofertă din partea clubului turc Fenerbahce, iar un alt club interesat de transferul său este AS Roma, care l-a achiziţionat pe Riise şi îl dorea şi pe Huntelaar, dar suma cerută de Ajax este considerată prea mare. "Roma îl vrea pe Mutu? Nu cred că este adevărat. În primul rând trebuie să vorbească cu Fiorentina, pentru că Adrian este un jucător sub contract. De ajuns, nu mai vreau să vorbesc de cazul Mutu", a explicat agentul jucătorului, Alessandro Moggi.

 

sursa: News In

Citește și:
Bianca Andreescu, de nerecunoscut în cea mai recentă apariție! A jucat ultimul meci în octombrie, între timp a vizitat o zona pitorească din România
Tenis
Bianca Andreescu, de nerecunoscut în cea mai recentă apariție! A jucat ultimul meci în octombrie, între timp a vizitat o zona pitorească din România
În direct la TV, Andrei Nicolescu l-a întrebat pe Mihai Stoica despre un posibil transfer: „Cum a rămas?”
Superliga
În direct la TV, Andrei Nicolescu l-a întrebat pe Mihai Stoica despre un posibil transfer: „Cum a rămas?”
„Bombardiera Blondă” a incendiat rețelele sociale, la revenire: „Am sâni uriași și intenționez să-i arăt!”
Box
„Bombardiera Blondă” a incendiat rețelele sociale, la revenire: „Am sâni uriași și intenționez să-i arăt!”
„Legendă GSP”, Rodion Cămătaru a vrut să investească în Grecia, dar a avut un șoc: „Acolo NU ai voie să faci asta” » De ce l-a refuzat pe Mihai Rotaru
Special
„Legendă GSP”, Rodion Cămătaru a vrut să investească în Grecia, dar a avut un șoc: „Acolo NU ai voie să faci asta” » De ce l-a refuzat pe Mihai Rotaru
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (5)
 •  21 Iunie 2008, 09:20

penalty ratat impotriva italiei=marire de salariu(tot in italia) "3. marirea de salariu nu are legatura cu prestatia de la europene, ci cu evolutia de la club." - exact - numai ca italienii nu au vrut sa auda de marire inainte de euro Parerea mea e ca meciul asta era "vandut" de 2 ori odata de Olanda pentru Romania iar odata de Romania pentru Italia

 •  20 Iunie 2008, 18:40

TOPIC daca nu ai observat ceilalti atacanti care au fost pe teren nu au facut nimik MUTU a jucat de unu singur... el centra si tot el dadea cu capu daca nu era Mutu si chivu in echipa erau mai prosti decat insulele Feroe... Banel a alergat ca tampitu pe teren 80 de min si nu a dat decat 1 centrare buna si inca 5 nereusite... ca sa nu mai zic si de restu ca o sa citesti pana maine

 •  20 Iunie 2008, 18:15

pentru topic: 1.da, a jucat slab, dar din cauza modului in care a fost folosit, trebuia sa faca si aparare si mijloc si atac in acelasi timp; 2. a marcat singurul gol al Romaniei datorita instinctului speculant, merit 100% al lui. 3. marirea de salariu nu are legatura cu prestatia de la europene, ci cu evolutia de la club.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează