Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 28 ianuarie 2024 12:43 / Actualizat duminica, 28 ianuarie 2024 13:27
Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin (21 de ani), e criticat în Anglia, de fanii lui Tottenham.
Englezii sunt nemulțumiți de modul în care impresarul face publice detalii despre transferul lui Drăgușin la Tottenham și de faptul că îi place prea mult să apară în presă. Ei critică decizia lui Manea de a spune public ce comision a încasat în urma transferului, și anume 4 milioane de euro.
De asemenea, englezii anticipează că Spurs își va dori ca Radu să își schimbe impresarul în următoarele 6 luni.
Florin Manea, criticat în Anglia după transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham
„Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin, a admis că a băgat în buzunar 4 milioane de euro în urma transferului clientului lui la Tottenham. În timp ce mulți impresari din fotbal aleg să nu dea prea multe detalii, lui Manea îi place să fie în lumina reflectoarelor, adesea dă interviuri în presă.
Nu am mai văzut pe cineva căruia să-i placă propria voce la fel de mult cum îi place lui Manea. E ridicol de ușor de contactat de presă, ceea ce nu e o veste bună pentru Tottenham.
Dezvăluie detalii din club care ar trebuie să rămână în spatele ușilor închise. Spurs își va dori ca Drăgușin să își shimbe agentul în următoarele 6 luni”, au scris cei de la The Spurs Web, un site al fanilor lui Tottenham.
Florin Manea, după transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham: „Am luat 4 milioane de euro”
„Eu cu el am o înțelegere de la început. Așa am cu toți jucătorii. Pun totul pe masă. «Ăsta e comisionul meu, asta iei tu». Eu nu m-am ascuns niciodată. Radu are contractul meu de comision. Nu vreau să spun ce sumă am luat. Da, e între 4 și 5 milioane de euro. Mai degrabă spre 4 milioane.
Asta e doar partea mea. Banii mei. În afară de partenerii mei. Am luat și de la Tottenham, și de la Genoa. Da, e o sumă care schimbă viața.
Banii nu îi iau pe toți o dată. Iau 4 milioane în 6 ani. Banii sunt împărțiți. Că reușesc eu să iau două milioane acum și restul în următorii ani, e altceva. E o sumă pe 6 ani. Nu iau bani din salariul lui Radu.
FIFA spune că ai voie să iei 10% de la echipa care vinde și 5% la sută de la echipa care plătește. Eu am reușit să iau un comision mai mare și să fac condiții mai bune pentru Radu”, a spus Florin Manea la Fanatik.