Articol de GSP - Publicat luni, 19 septembrie 2016 20:39
Yüksel Yesilova (47 de ani) a decis să se despartă de FC Voluntari în urmă cu doar câteva săptămâni și să plece în Macedonia la FK Bregalnica Štip.
Imediat după ce a semnat contractul cu nouă sa echipă, a adus în Macedonia și doi jucători români, Florin Achim și Robert Căruță.
Presa locală l-a comparat cu Suleyman Magnificul :)
"Este unul dintre cei mai apreciați antrenori de aici. A fost adus de către conducere pentru implicarea foarte mare pe care o avea la echipele la care a fost.
Chiar dacă mulți ani a fost asistent sau antrenor secund, Yüksel este apreciat de către cei din Macedonia și a fost adus pentru ca echipa să înceapă să aibă rezultate cât mai bune", spune pentru GSP.ro unul dintre jurnaliștii care au scris materialele despre Yesilova. Antrenorul a fost comparat cu Suleyman Magnificul, datorită look-ului său.
Yesilova a lucrat timp de mai mulți ani în fotbalul românesc, începând pentru prima data la Poli Timișoara în 2006. Apoi a trecut pe la Sportul, U Cluj, Steaua, Ceahlăul, Petrolul, Astra, Dinamo și FC Voluntari.
În acest moment, FK Bregalnica Štip ocupă locul 9 în prima ligă din Macedonia, iar în ultimele două etape echipa lui Yesilova a reușit două rezultate de egalitate.
APROAPE DE NUNTĂ CU MISS GLOBE ROMÂNIA
Presa turcă scrie despre Yesilova că ar fi foarte aproape de nuntă cu Diana Dinu, cea care a fost în 2014 Miss Globe România. Fata cu forme apetisante a fost surprinsă într-o imagine alături de cel care o conduce acum pe Bregalnica Štip. Vezi în galeria foto mai multe imagini cu focoasa brunetă!
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”