Articol de Andrei Petrescu, Valentin David (video) - Publicat vineri, 05 aprilie 2024 12:22 / Actualizat vineri, 05 aprilie 2024 14:15
Gică Popescu (56 de ani), președintele celor de la Farul, a comentat zvonul apărut în presa din Turcia, acela că Galatasaray l-ar fi cumpărat pe Ianis Hagi (25) de la Rangers.
Săptămâna aceasta, presa din Turcia a anunțat bomba verii: Ianis Hagi ar fi fost vândut de Rangers la Galatasaray, clubul la care tatăl lui a scris istorie. Au scris cei de la Akșam și Fotomac.
Întrebat despre posibilitatea acestui transfer, Gică Popescu a fost rezervat în privința credibilității acestui anunț, dezvăluind că presa din Turcia inventează des articole.
VIDEO Gică Popescu: „Presa din Turcia inventează știri”
„Nu știu unde a apărut această informație pentru că în presa din Turcia, vă spun din experiența anilor în care am jucat acolo, apar tot felul de știri. Nu neapărat neadevărate, dar pe jumătate adevărate. Mi-aduc aminte, când jucam la Galatasaray, am avut o întâlnire cu presa din Turcia și i-am întrebat de ce vin mereu cu știri neadevărate.
Și au spus că întrucât nu aveau știri și le inventau. «Dacă nu avem știri, le inventăm. Ca să nu le mai inventăm, dați-ne știri!». Acum nu știu dacă și această știre face parte dintr-o strategie, așa cum se întâmpla în anii noștri. Probabil că între timp lucrurile s-au mai schimbat”, a declarat Popescu.
Gică Popescu: „Un fotbalist valoros trebuie să se adapteze la toate competițiile”
Întrebat dacă, în caz că se adeveresc zvonurile, iar Ianis ar ajunge la Galatasaray, i s-ar potrivi campionatul, Gică Popescu nu a ezitat să răspundă.
„Știi cum e, în momentul în care ajungi la un nivel fobalistic, trebuie să te adaptezi la toate campionatele. În carieră e greu să-ți alegi campionatul despre care crezi că ți se potrivește ca jucător. Un fotbalist valoros trebuie să se adapteze la toate competițiile.
Premier League, cu ritm incredibil, La Liga cu posesie, Superliga Turciei cu un ritm susținut. Atunci când ai o anumită valoare trebuie să te adaptezi la tot felul de situații”, a mai precizat Popescu.
Citește și:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!