INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Transfer pentru Horațiu Moldovan?! Formația care l-a pus pe lista de achiziții: ar fi o mare surpriză

Horațiu Moldovan FOTO: Ionuț Iordache (GSP)
Horațiu Moldovan FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de - Publicat sambata, 20 iulie 2024 14:12 / Actualizat sambata, 20 iulie 2024 18:31

Horațiu Moldovan (26 de ani), portarul lui Atletico Madrid, a atras atenția mai multor echipe în această vară, ultima dintre ele fiind Pisa.

A fost pe lista lui Celtic și a lui Getafe, dar nu s-a concretizat un transfer. Apoi, cei de la Rayo Vallecano au fost interesați de el, dar încă nu s-a ajuns la o concluzie privind transferul la echipa la care evoluează și Andrei Rațiu.

Acum, potrivit informațiilor din Italia, el e luat în considerare și de Pisa, echipa românului Marius Marin, care vrea să atace promovarea în Serie A în sezonul viitor.

Horațiu Moldovan, pe lista celor de la Pisa

„Nicolas Andrade, care a suferit o accidentare, s-a refăcut înainte de reunirea lotului. Pisa îl evaluează pe portarul brazilian al cărui contract va expira pe 30 iunie 2025, pentru a vedea dacă acesta va fi titular în noul sezon sau dacă este nevoie să transfere un alt goalkeeper.

Vom vedea care va fi decizia lui Filippo Inzaghi. Numele lui Adrian Semper de la Como, Boris Radunovic, jucătorul lui Cagliari, și Horațiu Moldovan, portarul de rezervă de la Atletico Madrid, care a fost și în lotul României la EURO 2024, au fost asociate cu Pisa”, a transmis site-ul Il Tirreno.

Horațiu Moldovan, șanse mari să plece de la Atletico Madrid

După jumătate de an la Atletico Madrid, Horațiu Moldovan are șanse să plece în această vară de la echipa din La Liga. El a fost transferat de la Rapid, în ianuarie, dar nu a apucat să debuteze pentru trupa lui Diego Simeone în sezonul trecut.

Tocmai din acest motiv, el a pierdut postul de titular în naționala României și a fost rezervă la EURO 2024, portarul ales de Edi Iordănescu fiind Florin Niță. Moldovan a anunțat înainte de turneul final că vrea să schimbe echipa de club în această vară, pentru a juca, iar spaniolii de la AS au confirmat că o va părăsi pe Atletico în acest mercato.

Madrilenii sunt în căutarea unui nou portar de rezervă, titularul Jan Oblak fiind de neclintit.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (4)
YATO
YATO  •  20 Iulie 2024, 20:02

rezerva rezervelor.

deemon_ss
deemon_ss  •  20 Iulie 2024, 17:58

Cum a atras atentia daca nu a jucat deloc?Pe bune ce club ar dori a treia rezerva de portar? probabil e cineva cel putin la fel de bun si mult mai tanar la tine in pepeniera

BindenDanDat
BindenDanDat  •  20 Iulie 2024, 17:55

Aoleu, shoot. Eram sigur ca-i Real Madrid.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează