Articol de Vlad Roșu - Publicat duminica, 29 ianuarie 2023 09:49 / Actualizat duminica, 29 ianuarie 2023 10:39
Michael Beale (42 de ani), antrenorul vicecampioanei Scoției, Glasgow Rangers, exclude posibilitatea ca Ianis Hagi (24 de ani) să părăsească gruparea de pe Ibrox Park.
Tehnicianul englez a pus capăt speculațiilor conform cărora internaționalul român ar fi foarte aproape de a se transfera la formația turcă Galatasaray.
Michael Beale: „Ianis Hagi va mai juca la Rangers mulți ani de acum încolo”
„Galatasaray este un club care este apropiat de sufletul lui. S-a născut la Istanbul, iar tatăl său a jucat la Galatasaray. Pot să vă spun însă că Ianis Hagi va mai juca pentru Rangers mulți ani de acum încolo.
Pot să spulber zvonul conform căruia el va pleca de la echipa noastră”, a declarat Michael Beale, antrenorul formației din Glasgow, potrivit Rangers Review.
Ianis Hagi a revenit pe teren după o pauză de 372 de zile
Ianis Hagi a bifat 18 minute în victoria obținută de Glasgow Rangers sâmbătă după-amiază, pe teren propriu, scor 2-0, împotriva celor de la St. Johnstone, în runda cu numărul 23 din Scottish Premiership.
Mijlocașul se accidentase la data de 25 ianuarie 2022 într-un meci de Cupa Scoției, împotriva celor de la Stirling Albion, la ligamenele încrucișate ale genunchiului drept.
Ianis Hagi este jucătorul lui Glasgow Rangers din ianuarie 2020, când era împrumutat de belgienii de la Genk pe Ibrox Park. A impresionat în tricoul lui Rangers, iar scoțienii au decis să-l transfere definitiv în iulie 2020, în schimbul sumei de 3,5 milioane de euro.
În tricoul lui Rangers, Ianis Hagi a bifat 86 de apariții, a marcat 15 goluri și a dat 21 de pase decisive. Alături de Rangers, Ianis Hagi a cucerit două trofee: campionatul în sezonul 2020 - 2021 și Cupa Scoției în stagiunea precedentă.
VIDEO. Rezumat: Rangers - St. Johnstone 2-0
Citește și:
Manchester United, victorie în fața lui Reading, în 16-imile de finală ale Cupei Angliei
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”