Articol de Tudor Belivacă - Publicat marti, 27 august 2024 22:40 / Actualizat miercuri, 28 august 2024 00:58
Ianis Hagi, fotbalistul celor de la Rangers, a trimis un mesaj în legătură cu speculațiile legate de transferul său.
Ianis Hagi a declarat că nu a vrut să plece de la Rangers și va rămâne la clubul scoțian.
Ianis Hagi: „Sunt conștient”
Ianis Hagi, fotbalistul celor de la Rangers, a comunicat că se pregătește pentru a intra în prima echipă a lui Rangers.
„Sunt conștient de zgomotul și speculațiile care s-au creat despre situația mea, rolul meu și contractul de la club. Am iubit să joc pentru Rangers și pe fanii de pe Ibrox din momentul în care am ajuns aici. Vreau să fie clar, nu am cerut niciodată să plec de la acest club. Voi fi mereu disponibil, există mereu o cale pe care să navighezi prin fiecare situație dacă există voință de ambele părți și asta a fost comunicat de mine și echipa mea cu câteva săptămâni în urmă. Sunt aici, muncesc, sunt gata să o ajut pe Rangers. Muncă, luptă pentru club, echipă și antrenor”, a transmis Ianis Hagi pe Instagram.
Gică Hagi despre viitorul fiului său: „Ianis nu vine, în primul rând, rămâne afară”
Gică Hagi a vorbit despre viitorul fiului său după ce Farul a obținut un rezultat de egalitate cu UTA Arad.
„Ianis nu vine, în primul rând, rămâne afară. El are contract cu Rangers. Apoi, ce i se întâmplă lui la Rangers e o poveste. O poveste urâtă. N-am vrut să vorbesc, dar atât spun. Le transmit și celor de acolo, e o poveste urâtă. Un jucător care a fost cel mai bun tânăr al lor, s-a accidentat acolo, s-a dus să joace și s-a întors. Iar acum se antrenează singur.
Sau cu cine se antrenează. Dacă în Vest se întâmplă asta, ce pretenții să mai avem la noi, în România? Dacă acolo, la nivelul cel mai mare, se întâmplă așa ceva, scuzați-mă. Ce pot să înțeleg eu, care am jucat fotbal la nivelul cel mai mare? Am zis să tac. Ianis nu vine în România, rămâne acolo. El a dovedit că poate acolo. A fost cel mai bun tânăr de la Rangers. Am auzit multe, am observat câte se scriu.
Ianis a ieșit cel mai bun jucător tânăr de la Rangers. Când a fost Ianis la Rangers, Rangers a câștigat campionatul. Când nu a mai fost, nu a mai câștigat campionatul. Dacă și cu un jucător care vine și câștigă campionatul după nu știu câți ani, apoi se accidentează pentru Rangers, jucând acolo, facem așa... Unde am ajuns?! Ce e în fotbalul ăsta? Unde s-a ajuns?! Prea departe”, a declarat Gică Hagi la conferința de presă.
Ești expert în fotbalul intern? Plasează gratuit predicțiile tale și câștigă superpremiile puse în joc!
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro