Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 03 iunie 2024 22:45 / Actualizat luni, 03 iunie 2024 23:10
Cătălin Sărmășan, impresarul lui Cătălin Cîrjan, a reacționat dur după ce mijlocașul ofensiv s-a despărțit de Arsenal.
Cîrjan a rămas liber de contract și poate semna cu oricine. Împrumutat la Rapid sezonul trecut, el a revenit la Arsenal, dar „tunarii” i-au reziliat contractul cu un an înainte să expire. Sărmășan a reacționat dur la adresa contestatarilor tânărului mijlocaș, care nu vrea să revină în Superliga.
Cătălin Sărmășan, impresarul lui Cîrjan: „S-a declanșat revelionul frustraților”
„Vestea că Arsenal și Cătălin Cîrjan au decis să-și despartă drumurile, deși mai exista un an de contract, a declanșat o isterie generală în rândul romanilor cu suflet negru. Culmea sau nu, n-a fost atâta bucurie nici când l-au transferat «tunarii» pe Cătălin.
S-a declanșat revelionul frustraților doar pentru că un copil român, care a avut puterea să se ridice după aproape trei ani de inactivitate cauzată de intervenții chirurgicale la ambii genunchi, ca să facă apoi parte din lotul echipei mari a vicecampioanei Angliei, nu mai este la Arsenal.
«Fraților, am învins, Cîrjan nu a reușit să-i ia locul lui Odegaard la Arsenal! Acum suntem fericiți, ne speriasem că va reuși și ne va arăta cât de mediocri suntem», au gândit «merituoșii». Vreo câțiva specialiști i-au și cantat prohodul carierei, pronosticând ca va ajunge rău, prin Serie B din Italia.
De parca naționala României nu de acolo a provenit în ultimii ani. Ce n-au luat în calcul fericiții zilei de azi e că băiatul ăsta de numai 21 de ani, pe brațul căruia a stat banderola echipei U23 a uneia din cele mai prestigioase academii de fotbal ale lumii, a căzut și s-a ridicat de mai multe ori decât au absolvit ei vreo formă de învățământ ce le permite să judece un copil cu respect total fața de muncă.
Și o va mai face încă o data, și încă o dată. Ori de câte ori va fi nevoie pentru a păstra onoarea lui și a familiei lui”, a transmis Sărmășan, pe pagina de Facebook.
Sărmășan: „Cătălin, povestea ta nu e gata”
„Povestea ta nu e gata, Cătălin! Abia a început și era nevoie și de oameni răi, ca să îi poți aprecia mai mult pe cei buni. Cei care te cunoaștem, știm de ce ești capabil și știm și că un an mai puțin bun nu înseamnă o carieră eșuată sau o viață ratată.
Ratați în viață răman cei care s-au bucurat azi cu atâta ură viscerală. Rămâi demn și privește cu încredere înainte, eu sunt unul din cei care iți suntem recunoscători. Pentru că de la tine am învățat deja, în câteva rânduri, cum viața bate fotbalul!”, a încheiat impresarul lui Cîrjan.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”