Articol de GSP - Publicat vineri, 11 februarie 2022 13:41 / Actualizat vineri, 11 februarie 2022 15:42
Iosif Rotariu (54 de ani) a fost invitat în această dimineață la GSP LIVE.
Fost internațional a vorbit despre transferul său la Steaua, în 1986: cum s-a impus la 24 de ani într-o echipă plină de superfotbaliști, cum a reușit să facă față presiunii și cum a trecut peste faptul că nu era titular.
VIDEO Cum s-a impus Iosif Rotariu după transferul la Steaua: „Eram realist, încercam să mă pregătesc din ce în ce mai mult”
„Eu, de la început, m-am analizat. Am analizat și valoarea echipei și eram realist. Nu aveam cum să intru. În locul cui? M-am pregătit și mai mult și îmi așteptam șansa. Jucam pe orice poziție mă punea antrenorul și am avut un randament bun. Deși eram mijlocaș central, am jucat fundaș stânga sau mijlocaș stânga. Am încercat să mă acomodez.
Nu m-am gândit că antrenorul are ceva cu mine. Mă analizam și vedeam ce colegi jucau. Era aproape imposibil să intru de la început într-o echipă care câștigase Cupa Campionilor. Doar un jucător care nu se analizează și nu e corect cu el poate găsi scuze și poate spune că antrenorul sau colegii au ceva cu el. Sunt alibiuri care țin de jucătorii slabi.
Jucătorii puternici, care vor să devină campioni, nu găsesc scuze. Jucătorii trebuie să muncească mult și să fie corecți cu ei. Într-un final, vor ajunge să joace și să fie campioni. Dar asta doar dacă ești corect cu tine”, a declarat Iosif Rotariu la GSP LIVE.
După ce moderatorul GSP LIVE i-a spus că povestea sa ar putea fi un exemplu pentru tinerii români care se transferă în străinătate, Rotariu a continuat.
„Trebuie să înțelegem un lucru. Când te transferi din campionatul intern, unde ritmul de joc e la un nivel mediu spre slab, și mergi într-un alt campionat, în care există un alt ritm de joc și sunt jucători de altă valoare, trebuie să muncești de două ori mai mult decât ei. Trebuie să accepți că alții sunt mai buni ca tine și că trebuie să muncești mai mult ca să ajungi la nivelul lor.
Dacă nu conștientizezi asta și ai impresia că cineva are ceva cu tine, e clar că nu vei reuși să te ridici la nivelul la care crezi că ești. Nu poți compara campionatul intern cu ce e în străinătate, unde jucătorii sunt mai valoroși și mai bine pregătiți ca tine. Dacă nu înțelegi și dai vina pe alții, nu vei ieși din impasul în care ești”, a adăugat fostul jucător.
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”