Articol de Aurelian Botezatu - Publicat miercuri, 15 martie 2017 00:00
Mircea Lucescu ar putea fi demis de la Zenit în urma întâlnirii pe care o are săptămâna aceasta cu șefii clubului.
Zilele lui Mircea Lucescu la Zenit sunt numărate - susține revista rusească "Life". Tehnicianul român a fost invitat săptămâna aceasta la o ședință în trei, cu Alexander Diukov, președintele clubului, și Alexei Miller, șeful sponsorului Gazprom.
Iar cel mai probabil deznodământ - pretinde Life - "e demiterea lui Lucescu cât mai curând posibil, dacă nu-l convinge pe Miller că e capabil să scoată echipa din criză".
Împotriva antrenorului vorbesc rezultatele din 2017, între care și eliminarea din Europa League, precum și relația tensionată cu jucătorii.
"Lucescu a intrat în conflict cu ei de la primele săptămâni pe bancă. Disensiuni pe care n-a reușit să le stingă nici în cantonamentele din iarnă", amintește Life, care a aflat că înaintea meciului de duminică, de la Perm, "președintele Diukov a intervenit ca să-l împace cu mijlocașul Șatov".
"Singurul aspect în apărarea lui Lucescu e faptul că, excepție Ivanovici, de la Chelsea, nu i s-au adus întăriri"
Life, revistă rusească
1remiză (0-0 cu ȚSKA) și un eșec, 0-1 la Perm, a înregistrat Zenit în 2017. Plus eliminarea din EL (0-2 și 3-1 cu Anderlecht)
8puncte o separă pe Zenit de liderul clasamentului, Spartak Moscova
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat