Articol de Daniel Grigore - Publicat duminica, 03 decembrie 2023 16:19 / Actualizat duminica, 03 decembrie 2023 18:06
Cu Gaziantep învinsă de Kasimpasa, 2-4 după 0-3 la pauză, Marius Șumudică (52 de ani) și-a avertizat jucătorii că de acum înainte vor mai juca doar cei care dau dovadă de caracter. „Cine nu vrea să joace poate să plece”, a transmis antrenorul român.
Gaziantep a suferit astăzi a doua înfrângere consecutivă în SuperLig, campionatul de elită din Turcia. Formația lui Șumudică a pierdut în deplasarea cu Kasimpasa, 2-4, după o primă repriză de coșmar, în care a încasat 3 goluri fără să răspundă.
La finalul meciului, Șumudică s-a declarat mulțumit de felul în care au jucat elevii lui în repriza secundă. Gaziantep a înscris de două ori, prin Eskihellac și Lazar Markovic, dar a și primit un gol, tabela fiind închisă astfel cu scorul de 4-2 pentru gazde.
Marius Șumudică, după Kasimpasa - Gaziantep: „Nu am mai pățit niciodată așa ceva!”
„Vreau să împart meciul în două reprize. Din păcate, am primit multe goluri prostești în prima parte. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva, să primesc 3 goluri în 45 de minute.
În repriza a doua am schimbat sistemul, iar de când ne-am apărat cu 4 jucători am început să jucăm mai bine în ofensivă și am înscris două goluri în primele 8 minute. Însă și adversarul a găsit spații după ce am început să jucăm deschis.
Nu am putut profita de 6 ocazii clare, am ratat și un penalty. Dacă prima parte s-ar fi terminat cu scorul 3-1, repriza secundă putea fi diferită pentru noi. Așa, nu este ușor să revii de la 0-3”, a spus Șumudică inițial, citat de turcii de la Gazetefil, aluzie la faptul că Alexandru Maxim a ratat penalty în prelungirile primei părți.
Marius Șumudică: „Nu mai țin cont de nume. Cine nu vrea să joace poate să plece!”
În continuare, Șumudică a anunțat o revoluție în cadrul lotului, începând de etapa viitoare, când Gaziantep va primi vizita celor de la Trabzonspor.
„Țin să-mi felicit jucătorii pentru lupta din a doua parte. Ăsta trebuie să fie spiritul echipei. Începând de astăzi, când vom reveni la Gaziantep, va juca cine va merita.
Nu vreau să joace doar în funcție de nume, vreau să dea dovadă de caracter. Vreau ca jucătorii mei să concureze, să lupte pe teren. Numele nu mai contează, cine vrea să joace va juca, iar cine nu vrea poate să plece în ianuarie”, a avertizat antrenorul român.
În urma rezultatului de astăzi, Gaziantep va încheia etapa 14 de campionat pe locul 14. Doar 3 puncte o despart pe echipa lui Șumudică, la care au jucat astăzi Niță, Drăguș și Maxim, de locurile retrogradabile.
VIDEO » Șumudică a făcut spectacol etapele trecute: dans în lojă
Tot din fotbalul internațional:
Barcelona îl poate da afară pe Lewandowski. Ce clauză are polonezul în contract
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!