INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TURCIA

Konya King » Ciprian Marica a ajuns la Konyaspor şi a fost asaltat de fani » Cine l-a ajutat să ajungă în Turcia

Marica, asaltat de fani pe aeroport +3   FOTO
Marica, asaltat de fani pe aeroport

Articol de - Publicat luni, 21 iulie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 20 iulie 2014 23:02

Atacantul în vîrstă de 28 de ani a semnat pe două sezoane pentru un salariu total de 2,6 milioane de euro. A fost întîmpinat ca un rege de fanii alb-verzilor. Va fi coleg cu Torje, împrumutat de la Udinese, şi cu Hleb, alături de care a jucat la Stuttgart.

Totul s-a petrecut repede, într-un week-end. Sîmbătă dimineaţă, Alexander Hleb, coleg cu Marica la Stuttgart în sezonul 2009-2010, l-a căutat pe Ciprian, spunîndu-i: "Preşedintele nostru vrea neapărat să te transfere. Te rog, discută cu el". Bielorosul joacă din ianuarie la Konyaspor, iar Ahmet Şan n-a cedat pînă cînd Hleb nu şi-a sunat prietenul. Şi telefonul a avut efect.

Seara, atacantul în vîrstă de 28 de ani, liber de contract după despărţirea de Getafe, s-a îmbarcat în charterul trimis de turci. Îl avea alături pe Cristian Sîrbu, 44 de ani, avocat cunoscut în lumea mondenă, care a pledat în trecut pentru Borcea, Mutu şi Claudiu Niculescu. El urma să-l reprezinte la negocieri.

"Contract semnat, bani încasaţi, Ciprian să confirme"
La aeroportul din Konya (oraş de 1,1 milioane de locuitori din centrul Anatoliei), surpriză! Zeci de ultraşi ai alb-verzilor au aprins torţele, scandîndu-i numele. I-au înfăşurat la gît fularul echipei şi l-au impresionat.

"Nu mă aşteptam la o asemenea primire fastuoasă. Mi-au spus că nu-mi mai dau drumul să plec. Am rămas fără cuvinte. Acum ce să fac?" ( Ciprian Marica, atacant Konyaspor)

Managerul clubului, Selcuk Aksoy, anunţa deja: "Marica, doi ani la Konyaspor".
Ieri la prînz, tranzacţia s-a încheiat. Primul care a confirmat-o a fost avocatul, pe Facebook: "Contract semnat şi autentificat. Bani încasaţi. Ciprian să confirme că e numărul unu". Puţin mai tîrziu, Konya a postat prima poză oficială pe Twitter. Marica, tricoul cu numărul 19 şi Ahmet Şan, preşedintele grupării. Obiectivul "tricolorului"? "Să calific echipa în Europa League". Alături de Gabi Torje şi de Hleb.

"N-am stat de vorbă cu Steaua"
Marica a dezminţit că ar fi negociat cu Steaua pentru a juca în Liga Campionilor. "Sînt surprins neplăcut, s-au făcut tot felul de speculaţii, dar în acest caz nici măcar n-au fost discuţii. N-am stat de vorbă cu nimeni din România. Nici cu Steaua, nici cu Petrolul", a declarat atacantul la DolceSport.

Stadion nou în 2015
Konyaspor, promovată în 2013 în elita turcă, după doi ani în liga secundă, a terminat sezonul trecut pe locul 11, la 4 puncte în spatele Bursei, ultima calificată în Europa League. E antrenată de Mesut Bakkal, 50 de ani, şi îi are printre jucătorii importanţi pe Hleb, Torje, Djalma (angolez împrumutat de Porto), turcul Hasan Kabze şi bulgarul Ranghelov. În ianuarie 2015, va fi inaugurată noua arenă, "Şehir Stadi", ultramodernă, cu 42.000 de locuri.

1,3 milioane de euro este salariul anual al lui Ciprian Marica la Konyaspor (contract pe doi ani)

10 goluri şi 3 assisturi a adunat Marica la Stuttgart în 2009-'10, cel mai bun sezon al său în Vest

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează