Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 10 iulie 2013 00:00 / Actualizat marti, 09 iulie 2013 20:18
Ajuns primul la reunire, portarul român a fost aşteptat ieri de 100 de tifosi cu bannere şi mesaje de ameninţare, reamintindu-i de eşecul din finala Cupei.
La 8 zile după ce şi-a reînnoit contractul cu Roma pînă în 2016, Lobonţ a fost contestat ieri de 100 de ultraşi la porţile bazei din Trigoria, pentru ultimul sezon în care a ratat cupele europene.
Venit primul la reunirea lotului, cu un ceas mai devreme decît era stabilit, portarul român a fost contestat alături de ceilalţi colegi, singurii menajaţi fiind căpitanul Totti şi noul antrenor francez.
"26-5-2013...Bine aţi revenit, rahaţilor!" şi "Nu uităm că aţi mînjit numele Romei" sînt mesajele cu trimitere şi la finala Cupei Italiei, 0-1 cu Lazio, în care Bogdan a greşit la unicul gol. "Sîntem flămînzi de rezultate. Trebuie să ne revanşăm după ce s-a întîmplat în sezonul trecut", promite Lobby.