Articol de Justin Gafiuc - Publicat luni, 27 noiembrie 2017 19:33
Jurnalistul azer Elvin Kerimov a scris pentru site-ul sovsport.ru o amplă analiză despre selecția făcută de Mircea Lucescu pentru amicalele cu România și Albania.
Chemarea la națională a fundașului dreapta Erol Erdal Alkan, 23 de ani, care evoluează la FC Dordrecht, în a doua ligă olandeză, a creat multe discuții.
I s-a prezentat CV-ul lui Alkan, care n-a evoluat la cluburi deloc importante, ba chiar a ajuns să joace la un moment dat pentru o formație din a 3-a ligă turcă (la un pas de retrogradarea în a 4-a).
În materialul din presa rusă este citată și o investigație a unui ziar turc cu titlul: "Cine a șoptit numele lui Alkan la urechea lui Lucescu".
Turcii au scris că numele lui Alkan a ajuns în atenția lui Lucescu după ce niște agenți i-au cerut românului să-l cheme la lot pentru a-i crește cota. Este vorba despre Metin Korkmaz și Ozkan Dogan.
În prezent fotbalistul are un salariu de doar 1.000 de euro pe lună, iar o prezență la naționala Turciei l-ar ajuta să ceară o mărire considerabilă.
Sunat de Lucescu
Surpriză însă! După apariția materialului, Elvin Kerimov a dezvăluit pe pagina personală de Facebook că a fost sunat de Mircea Lucescu:
"Cineva să mă ciupească. După apariția materialului meu cu Lucescu, am fost sunat chiar de domnul Mircea Lucescu. Chestia amuzantă e că m-a trezit. Nu-mi vine să cred, sper ca nu cumva să fi visat asta".