Articol de Remus Dinu - Publicat miercuri, 18 octombrie 2023 12:30 / Actualizat miercuri, 18 octombrie 2023 13:46
La scurt timp după ce numele „wonderkid-ului” Radu Drăgușin a apărut colateral în scandalul de pariuri din Italia, Svetlana, mama stoperului de 21 de ani de la Genoa, a reacționat ferm, condamnându-i pe cei care alătură numele fiului său de posibili acțiuni ilicite.
- CONTEXT: Nicolo Fagioli, actor negativ în scandalul „Scommessopoli”, fotbalist care urmează să fie suspendat 7 luni, s-a împrumutat la mai multe persoane, printre care și Radu Drăgușin. „Am cerut bani cu împrumut de la Radu Drăgușin și de la Gatti, dar îmi voi stinge toate datoriile”, a recunoscut mijlocașul lui Juventus.
- Impresarul românului, Florin Manea, susține că „Radu i-a dat 40.000 de euro pentru un ceas și n-a mai văzut banii!”
„Tentaculele” scandalului „Scommessopoli” se extind de la zi la zi în fotbalul din Italia, numele lui Radu Drăgușin „rostogolindu-se” public marți, după ce s-a aflat că fundașul echipei naționale l-a împrumutat pe pariorul înrăit Nicolo Fagioli cu 40.000 de euro.
Într-o luare de poziții fermă, Svetlana, mama lui Radu Drăgușin, a insistat să-și disculpe fiul.
Svetlana Drăgușin își apără băiatul: „În lumea aceasta a fotbaliştilor, 40.000 de euro nu reprezintă chiar o sumă atât de mare”
„M-a luat prin surprindere faptul că Drăguşin este asociat în scandalul pariurilor în urma unui împrumut pe care l-a efectuat o singură dată, cu un an şi jumătate înainte. A fost un împrumut efectuat fostului coleg de la Primavera cu care a trăit împreună de la 16 ani. până când Radu a făcut pasul următor.
Nu e normal să asociezi un caz clar de parior în tratament, Fagioli, cu un împrumut acordat unui fost coleg.
50.000 de euro este un ceas Rolex. În lumea aceasta a fotbaliştilor, 40.000 de euro nu reprezintă chiar o sumă atât de mare, cu toată lipsa de modestie. Dacă vorbeam de un milion de euro, probabil ne-am fi făcut griji.
Fagioli i-a cerut bani împrumut lui Radu pentru el. Asta ştiu, asta mi-a zis Radu, că Fagioli are nevoie de acei bani pentru el. Radu nu avea de unde să ştie că Fagioli avea o problemă. Este o lume destul de periculoasă, iată că nu mă aşteptam”, a mărturisit Svetlana Drăgușin, potrivit Orange Sport.
Fagioli e un copil care a crescut cu Radu, dar uite că nu poţi să ştii ce ascunde un om în spatele unei imagini de fotbalist la Juventus.
- Svetlana, mama lui Radu Drăgușin
Radu Drăgușin apare în scandalul pariurilor ilegale de la Juventus!
Italianul Nicolo Fagioli (22 de ani), mijlocașul lui Juventus care va primi 7 luni de suspendare pentru c-a pariat pe meciuri de fotbal pe site-uri neautorizate, recunoaște că a implicat alți doi coechipieri bianconeri, printre care și Radu Drăgușin. „Am fost amenințat și mi s-a transmis că, dacă nu achit datoriile, o să-mi rupă picioarele!”, a mai mărturisit internaționalul italian.
Florin Manea pentru GSP: „Radu i-a dat 40.000 de euro pentru un ceas, n-a mai văzut banii!”
„Radu și Fagioli sunt colegi de la juniori. Știu că îi cerea bani împrumut, dar nu știu sumele exacte, probabil era vorba de mii de euro, nu de mai mult. Fagioli era cam cheltuitor. Radu NU a jucat niciodată la pariuri, nu-l interesează treaba asta, nici nu știe să joace”, a explicat Florin Manea, agentul lui Radu Drăgușin pentru Gazeta Sporturilor.
Agentul a revenit pentru GSP: „Am vorbit cu Radu acum. Mi-a zis că acum un an și jumătate i-a dat 40.000 de euro. El a cerut banii ca să își ia un ceas și nu i-a dat banii nici până în ziua de azi”.