Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 06 aprilie 2025 15:49 / Actualizat duminica, 06 aprilie 2025 16:13
Pisa, locul doi în Serie B, a pierdut surprinzător acasă în fața Modenei (1-2), o echipă de mijlocul clasamentului.
Eșecul nu-i pune Pisei în pericol poziția a doua în clasament. Are 8 puncte în fața Speziei (un meci mai puțin disputat). Surprinde însă faptul că l-a înregistrat în fața unei echipe situate tocmai pe locul 9, fără ambiții. Și acasă!
La gazde, Marius Marin și Olimpiu Moruțan au fost titulari, iar Adrian Rus a intrat la pauză. Niciunul n-a excelat, iar Marin chiar a greșit la golul doi. „Îl lasă pe Palumbo să-i scape printre degete la contraatacul care duce la al doilea gol al lui Modena, înscris de Gliozzi”, scrie publicația Calcio Pisa, care i-a dat nota 4,5. Marin a fost înlocuit în minutul 71.
CalcioPisa despre Olimpiu Moruțan: „Prea puțin pentru un jucător de talentul său”
Moruțan, la rându-i, a primit nota 5,5. „Are un impact redus în faza ofensivă, mai ales că nu face diferența în duelurile unu la unu, deși face tot posibilul să-și depășească adversarii. La 0-2 evită ce e mai rău pe un contraatac inițiat de Gliozzi. De asemenea, expediază un șut la colțul din care a venit golul speranței și-l angajează pe Gagno în final. Prea puțin pentru un jucător de talentul său”, scrie CalcioPisa.
Din minutul 46 pe teren, Adrian Rus s-a ales tot cu un calificativ de 5,5. Același CalcioPisa notează: „Nu face greșeli deosebite, dar uneori rămâne prea sus când echipa suferă din cauza contraatacurilor rapide inițiate de jucătorii de la Modena”.
Horațiu Moldovan poate sărbători duminică seară promovarea cu Sassuolo
Pe de altă parte, Horațiu Moldovan poate sărbători încă din etapa a 32-a promovarea cu Sassuolo. Chiar în această seară!
Dacă liderul Serie B triumfă la Palermo, iar Spezia nu o bate pe Sampdoria, fostul portar al Rapidului și al lui Atletico Madrid este matematic în Serie A.