Articol de GSP - Publicat sambata, 10 iunie 2017 09:50
Marius Şumudică, care în această vară şi-a încheiat înţelegerea cu Astra Giurgiu, a semnat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un contract pe două sezoane cu echipa Kayserispor, informează site-ul oficial al clubului turc.
Echipa Kayserispor a încheiat ediţia 2016/2017 a campionatului Turciei pe locul 14,cu 38 de puncte, cu două mai multe decât una dintre retrogradate, Rizespor. "Kayserispor nu continuă colaborarea cu Mesut Bakkal şi s-a înţeles cu Marius Şumudică", a notat site-ul turc, menţionând că tehnicianul a fost recomandat conducerii clubului din Kayseri de Mircea Lucescu.
Şumudică, în vârstă de 46 de ani, a pregătit în cariera sa echipele Rocar Bucureşti, Inter Gaz Bucureşti, Progresul Bucureşti, Astra Ploieşti, Farul Constanţa, Gloria Bistriţa, Rapid Bucureşti, Kavala, FC Braşov, FC Vaslui, Universitatea Cluj, Al-Shaab, Concordia Chiajna şi Astra Giurgiu.