INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  TURCIA

Marius Șumudică, izolat într-un cămin studențesc în Turcia: „Mi-am adus aminte de armată”

Marius Șumudică a revenit în Turcia, unde va sta în carantină timp de două săptămâni
Marius Șumudică a revenit în Turcia, unde va sta în carantină timp de două săptămâni

Articol de GSP - Publicat vineri, 08 mai 2020 22:18

Marius Șumudică (49 de ani), antrenor la Gaziantep, s-a întors în Turcia unde a fost plasat în carantină, într-un cămin studențesc, pentru o perioadă de 14 zile.

Antrenorul român a descris condițiile din căminul în care își va petrece următoarele două săptămâni.

„Condițiile sunt unele normale de cămin. Eu nu prea am avut de-a face cu cămine studențești, dar mi-au adus aminte de armată. Mă refer la libertate, fiindcă nu pot să ies decât pe coridor, când merg să îmi iau mâncarea, de 3 ori pe zi. Ceea ce a putut să facă clubul pentru noi a făcut. Nu ai ce să le reproșezi.

Sunt și jucători aici. Primii 3 căpitani ai echipei plus tot staff-ul. Ne-au adus biciclete pentru cardio, să lucreze jucătorii, niște gantere... au încercat să pună la dispoziție tot ceea ce e necesar pentru a lucra cum poți pe un hol de cămin”, a dezvăluit Șumudică în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, pe Digi Sport.

Marius Șumudică: „L-am văzut pe unul, am crezut că vine de la stup”

Marius Șumudică a ținut să laude măsurile de igienă luate în Turcia, totodată comparând costumele de protecție ale persoanelor trimise de către club la căminul studențesc cu cele de cosmonaut:

„La început, condițiile de igienă nu erau ok, dar clubul s-a ocupat, au venit și au îmbunătățit aceste condiții, utilând: internet, câte un frigider. Micul dejun, prânzul și cina sunt aduse de la club. Nu intră decât unii de zici că sunt cosmonauți, cu niște măști, când l-am văzut pe unul am crezut că vine de la stup. Igienă extraordinară, jos pălăria pentru ei”, a declarat antrenorul.

„În fiecare zi ne ia temperatura de 3 ori. Nu ne-au testat deocamdată, urmează să ne testeze la sfârșitul celor 14 zile” - Marius Șumudică, antrenor Gaziantep

Restart pe 12 iunie în Turcia

Odată ce perioada de carantină va ajunge la final, Marius Șumudică va reveni la conducerea antrenamentelor echipei. Campionatul din Turcia va fi unul dintre primele din Europa care se va relua: restartul este deja programat pe 12 iunie.

VIDEO. Bogdan Andone povestește două episoade amuzante alături de cumnatul său, Marius Șumudică

Citește mai multe știri despre antrenorii români:

Marius Șumudică, după ce a aflat ce îl așteaptă la sosirea în Turcia: „De mult nu am mai plâns așa”

De ce a refuzat Contra oferta » Tratative avansate cu o altă formație: îl vrea lângă el pe Adi Mihalcea!

Citește și:
E aproape gata! Clubul istoric va avea o „bijuterie” de 40.000 de locuri » Stadionul trebuia să fie inaugurat în 2008
Campionate
E aproape gata! Clubul istoric va avea o „bijuterie” de 40.000 de locuri » Stadionul trebuia să fie inaugurat în 2008
Gică Craioveanu a numit cele 3 echipe care se vor bate la titlu: „Ei nu prind podiumul”
Superliga
Gică Craioveanu a numit cele 3 echipe care se vor bate la titlu: „Ei nu prind podiumul”
Transfer rapid în Superliga! Și-a reziliat contractul și a semnat cu alt club din România
Superliga
Transfer rapid în Superliga! Și-a reziliat contractul și a semnat cu alt club din România
Fosta soție a legendarului Tom Brady s-a căsătorit în secret cu antrenorul de jiu-jitsu: „Nu ar trebui să fiu învinovățită”
Altele
Fosta soție a legendarului Tom Brady s-a căsătorit în secret cu antrenorul de jiu-jitsu: „Nu ar trebui să fiu învinovățită”
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (1)
lake1001
lake1001  •  09 Mai 2020, 05:12

Şumudică are zero comentarii, chiar este o performanţă pentru el, este singura.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează