Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 10 februarie 2019 10:04
După ce turcii au scris că Mircea Lucescu, 73 de ani, nu va mai fi selecționerul Turciei, acesta ar putea ajunge la Beșiktaș. Românul s-ar putea întoarce la "vulturi" în martie , cedându-i locul lui Şenol Güneş.
Mircea Lucescu îi cedează locul lui Şenol Güneş, dar şi invers?! Scenariul, formulat de un editorialist turc la finalul meciului câştigat de Beşiktaş cu Bursaspor, 2-0, s-ar putea pune în scenă de luna viitoare. O spectaculoasă rocadă între naţionala Semilunei şi clubul din Istanbul.
„Nu ar avea sens mutarea, dar nu m-ar surprinde ca Lucescu să fie pus la Beşiktaş, dacă Güneş acceptă să preia acum selecţionata”, susţine Ridvan Dilmen.
Il Luce a plecat în 2004 de la "vulturi", fiind schimbat tocmai cu Şenol, venit de la naţională, cu care a obţinut istoricul loc 3 la Mondialul din 2002! Acesta din urmă nu acceptă să lucreze însă în paralel pe două fronturi.
„De ce l-aş demite?”
Tehnicianul dublu campion cu Beşiktaş n-ar prelua însă postul de pe 22 martie, la meciul cu Albania: "Nu am fost dat afară şi nici nu vreau să plec de-aici. Nu ştiu ce se va întâmpla peste trei sau cinci luni. Am contract până la sfârşitul sezonului şi nu are rost să discut despre echipa naţională. La vară, e cu totul altceva”.
Nici preşedintele clubului, Fikret Oman, nu confirmă informaţiile lansate sâmbătă de postul NTV: "Nu am vorbit cu Lucescu decât înainte să preia naţionala şi a fost în tribună la meciul nostru acum. Nu ştiu dacă acordul lui cu federaţia s-a încheiat, dar nu am nicio întâlnire cu el în agendă. Güneş rămâne până în vară, avem o relaţie excelentă, suntem fericiţi şi de ce l-am demite? M-am săturat să tot dezmint ceea ce apare în presă”.
4victorii, 6 egaluri şi 7 eşecuri are Mircea Lucescu într-un an şi jumătate la naţionala Turciei, cu care mai are contract până în 2020