Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat miercuri, 20 noiembrie 2024 11:34 / Actualizat miercuri, 20 noiembrie 2024 11:38
Adrian Porumboiu (74 de ani), fostul patron de la FC Vaslui, a făcut dezvăluiri din perioada în care Nicolae Stanciu (31 de ani), mijlocașul naționalei și de la FC Damac (Arabia Saudită), a evoluat pentru echipa pe care a finanțat-o.
Fostul arbitru Adrian Porumboiu a fost patronul celor de la FC Vaslui între 2003 și 2013. Între 2011 și 2013, mijlocașul, care avea să devină căpitanul naționalei, aparținea de clubul moldovean. Acesta adunase 55 de meciuri, 3 goluri și 6 pase decisive în tricoul echipei care s-a desființat în 2013, apoi a făcut pasul la FCSB.
Antrenorul lui Stanciu la Vaslui în acea perioadă a fost Viorel Hizo, care nu l-a vrut la echipă pe actualul căpitan al „tricolorilor”.
Adrian Porumboiu: „Hizo nici nu voia să audă de Stanciu”
La mai bine de 10 ani de atunci, Adrian Porumboiu a mărturisit că Nicole Stanciu nu era deloc pe placul lui Viorel Hizo. Acesta a spus că a fost nevoie să îl impună pe mijlocaș în echipa de start. Îi comunicase tehnicianului că poate părăsi echipa dacă nu va dori să îl utilizeze pe Stanciu.
„Ăștia mai știau ei că aveam preferințe. De exemplu, pe Stanciu. Hizo nici nu voia să audă de el. Niciodată! Nu-i plăcea de el. «Ce să fac cu piticul ăsta?». Eu i-am spus: «Bă, hotărăște-te, piticul ăsta va juca! Dacă nu îl bagi tu, vine alt antrenor și îl bagă! Punct!». Deci așa a fost discuția cu el”, a spus Adrian Porumboiu, conform iamsport.ro.
Cotat la 4,5 milioane de euro pe site-ul de specialitate transfermarkt.com, Nicolae Stanciu a adunat în tricoul naționalei României 78 de meciuri, în care a reușit 15 goluri și 9 pase decisive.
Alba Iulia, FC Vaslui, FCSB, Anderlecht, Slavia Praga, Sparta Praga, Al Ahli, Wuhan Three Towns și Damac sunt cluburile pentru care Stanciu a evoluat de-a lungul carierei.