INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  DESPĂRȚIRE

Presa ucraineană a descoperit adevăratul motiv al plecării lui Lucescu » Cum a încercat Ahmetov să-l umilească + cine vine în locul românului la Șahtior

Articol de GSP - Publicat marti, 31 mai 2016 12:40

Ziariștii din Ucraina au dezvăluit că patronul Ahmetov Rinat a vrut să-i taie la jumătate contractul lui Mircea Lucescu, antrenorul care a luat 22 de trofee în 12 ani la Șahtior. 

Patronul ucrainean i-a propus antrenorului prelungirea contractului, dar cu un salariu de 2,2 milioane euro anual, de două ori mai puțin decât câștiga. Il Luce n-a acceptat și a semnat cu Zenit, în condițiile financiare avute la Donețk.

Șahtior i-a găsit deja înlocuitor, Paulo Fonseca, 43 de ani, de la Braga. Acord până în 2018, salariu stagional de 2 milioane, plătind și clauza de reziliere a tehnicianului portughez de 300.000 E.

Citește și:
Fostul arbitru din Liga 1 a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Pregătește o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Special
Fostul arbitru din Liga 1 a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Pregătește o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
Special
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
Superliga
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Stiri extrasport
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (13)
caminero
caminero  •  31 Mai 2016, 13:27
Postat de sooos1ck pe 31 Mai 2016, 13:19

Nu mai erau conditii la Shatior, fara stadion, fara suporteri...ce rost avea sa mai stea ?!

Da, cam aşa ceva zic şi io. Şahtior o să ajungă mult mai rău decît era chiar şi înainte de venirea lui Lucescu ... ce semifinale de UEFA, ce calificări în grupele C.L. ... o să zboare din primele tururi de calificări ... pe vremea lui Schuster i-a eliminat Dinamo (2-0 şi 3-2) ... şi Dinamo avea totuşi trupă decentă pe vreema aia, nu erau orice gloabe de strînsură ... ei, acuma pe Şahtior o să-i elimine echipe de calibrul lui Poli AEK Timişoara, , cum s-a întîmplat acu 5-6 ani ... adică nişte neica nimeni.

sooos1ck
sooos1ck  •  31 Mai 2016, 13:19

Nu mai erau conditii la Shatior, fara stadion, fara suporteri...ce rost avea sa mai stea ?!

fuller
fuller  •  01 Iunie 2016, 22:56

Este de inteles ca a plecat -nu e vorba numai de salariul injumatatit, ci si de conditiile de joc... echipa joaca tot timpul in deplasare si nu mai au bani de investitii in noi jucatori. Situatia politica in Ucraina e exploziva, si daca nu isi banii de acolo risca sa ii piarda cu totul. Insa nu sant de acord ca a plecat la rusi, care pe moment sant cauza principala a ceea ce s-a intamplat in Ucraina. Aveam o impresie mai buna despre Lucescu... insa se pare ca il atrag doar banii, nu valori morale si respect fata de cei care i-au dat asa de mult

Vezi toate comentariile (13)
Comentează